Studierende in Deutschland schreiben über Rumänien România în ...

Betrachtet man schließlich Tandembücher,
die mit Teilnehmern verschiedener Länder
entstanden sind, zusammen, so findet sich
das eigene Land, die eigene Stadt in einem
zunehmend relativierenden internationalen
Netzwerk der Innen- und Außenperspektiven
wieder. Das Tandembuch ist der europäische
Länder- und Reisebegleiter der Zukunft.
Cluj – Klausenburg – Kolozsvár
Man mag es kaum glauben – in einer Stadt
mit drei Namen, einem rumänischen, einem
deutschen und einem ungarischen, mit einer
Universität, die vollständige Studiengänge
in diesen drei koexistierenden Sprachen
anbietet, herrscht bis vor nur sieben Jahren
dunkler Nationalismus. Aber eben das
sollten wir uns vergegenwärtigen, wollen wir
die Qualität, nämlich die Radikalität des
Wandels nachvollziehen können. Bürgermeister
Funar lässt Parkbänke, Bordsteine,
ja selbst Mülleimer und Kinderspielplätze
bis 2004 blau-gelb-rot streichen (Dzhamila
Tovbaeva). Zu diesem Zeitpunkt sieht der
lokale Volkswitz den Nationalismus zusammen
mit den rumänischen Nationalfarben
schon ‚im (Müll-) Eimer‘. Funar kultiviert
die nationale Erinnerung immerhin zwölf
Jahre lang auch durch zahlreiche Denkmäler.
Davor, einen ungarischen König wie Matthias
Corvinus zu rumänisieren, schreckt er ebenso
wenig zurück wie davor, jede Erinnerung an
den Kommunismus zu tilgen. Verdrängte
Erinnerung aber wirkt weiter, oft verdeckt,
in Cluj aber auch sichtbar: Die einheitliche
Gebäudehöhe ganzer Straßenzüge von Cluj
hat ihre Wurzeln in einer gleichmacherischen
kommunistischen Ideologie (Julia
Kling; Oliver Repaszky). Diese Spuren
bleiben. Die Jahre Funars sind Jahre auch
wirtschaftlicher Stagnation, da (übertriebener)
Nationalismus – so Christian Curac
– wirtschaftliche Entwicklungen behindert.
Ein ‚Standortvorteil‘ von Cluj, nicht nur
wirtschaftlich, ist vor allem aber die Vielfalt
der Ethnien. Die Banater Schwaben
und Siebenbürger Sachsen, also die in Stadt
und Region selten gewordenen Deutschen
spielten und spielen dabei eine wichtige
Rolle. Die Aufgaben zwischen ihnen und
den Rumänen waren verteilt. Regionale
Unterschiede zwischen ihnen bedeuteten
noch lange keine Konflikte. Diese entbrannten
häufiger zwischen Rumänen und der
weit größeren ungarischen Minderheit. In
diesen Konflikten fehlen die ausgewanderten
Deutschen in Rumänien heute als Mittler
(Martina Friedsmann). Ist man aus einer
deutschen Sicht geneigt, die Gewinne der
Zuwanderung (aus Rumänien) zu begrüßen,
so gehört zu einer ehrlichen europäisch
denkenden Tandembilanz neben dem
deutschen ‚Haben‘ auch dieses rumänische
‚Soll‘, das eine lange bestehende Balance im
Land aus dem Gleichgewicht gebracht hat,
zum Schaden des heutigen Rumänien.
Einen weiteren Verlust gilt es festzuhalten
– jenen der deutschen Kultur in Rumänien.
Und dies liegt nicht daran, dass sich
die rumänische Seite nicht ausreichend um
deren Pflege bemühen würde: Natürliche
Prozesse wie interethnische Mischehen
sind heute üblich. Der Zusammenhalt der
Deutschen untereinander schrumpft deshalb.
Die Identität der Deutschen in und
aus Rumänien erlebt hingegen unter jungen
Deutschen aus Rumänien eine Wiedergeburt
(Martina Friedsmann) und findet in
Facebook eine neue ‚weltweite‘ Heimat.
Fakten und präzise Analysen am konkreten
Material beugen Klischees und Vorurteilen
vor – im Falle der Deutschen in Rumänien
ebenso in jenem einer anderen Minderheit,
der weitaus zahlreicheren Roma in diesem
Land. Cluj und Rumänien vereinen viele
große Minderheiten, von denen in diesem
Tandembuch die Rede ist: Ungarn, Roma,
În cele din urmă, luând în considerare
toate cărțile-tandem care au fost publicate
datorită participanților din diverse țări, ne
dăm seama că propria țară, propriul oraș
se regăsește într-o rețea internațională
tot mai mult relativizată prin perspectivele
interioare și exterioare. Cartea-tandem
va fi ghidul european al viitorului.
Cluj – Klausenburg – Kolozsvár
Este greu de crezut că un oraș care poartă
trei nume – unul românesc, unul german și
unul maghiar, care are o Universitate ce oferă
programe de studiu complete în aceste trei
limbi, a fost până acum șapte ani stăpânit
de un sumbru naționalism. Dar până și
acest aspect trebuie evocat, dacă dorim să
înțelegem pe deplin calitatea, respectiv caracterul
radical al transformării. Din ordinul
primarului Funar au fost vopsite în roșu,
galben și albastru, până în 2004, băncile din
parcuri, bordurile, inclusiv coșurile de gunoi
și spațiile de joacă pentru copii. (Dzhamila
Tovbaeva). În această perioadă – după o
glumă locală – naționalismul stătea deja în
același coș (de gunoi) cu culorile naționale.
Totuși, Funar a cinstit memoria națională
timp de doisprezece ani și prin numeroase
monumente. Dar nu s-a dat deloc înapoi de
la românizarea unui rege maghiar ca Mathias
Corvinus, la fel cum nu s-a dat înapoi de la
ștergerea oricărei amintiri legate de comunism.
Amintirile suprimate trăiesc însă mai
departe, de cele mai multe ori ascunse, în
Cluj însă, la vedere: blocurile monotone de pe
toate străzile Clujului își au originea în ideologia
comunistă egalizatoare (Julia Kling;
Oliver Repaszky). Aceste urme rămân. Anii
mandatului lui Funar sunt, de asemenea, ani
de stagnare economică, fiindcă naționalismul
(exacerbat) împiedică dezvoltarea economică.
Avantajul cel mai puternic al Clujului,
nu doar din punct de vedere economic, este
înainte de toate diversitatea etniilor. Șvabii
bănățeni și sașii transilvăneni, adică germanii
care au devenit tot mai puțin numeroși
în oraș și în regiune, au jucat și mai joacă
încă un rol important. Între ei și români
atribuțiile erau clar împărțite. Timp îndelungat,
deosebirile regionale dintre ei nu au
fost sursă de conflict. Conflicte s-au iscat mai
des între români și maghiari, de departe cea
mai numeroasă minoritate. În aceste conflicte
se simte și astăzi lipsa germanilor care au
emigrat din România și care au funcționat ca
mediatori (Martina Friedsmann). Dacă, din
perspectivă germană, înclinăm să ne bucurăm
de câștigul pe care l-a adus imigrația (din
România), suntem datori să recunoaștem,
în urma bilanțului-tandem făcut în spiritul
unei corecte gândiri europene, că, pe lângă
„câștigul“ german, și „nevoia“ românească ce
a contribuit la un echilibru de lungă durată,
a fost în dezavantajul României de astăzi.
Merită, de asemenea, să menționăm o altă
pierdere importantă – cea a culturii germane
din România. Și aceasta nu se datorează
faptului că nu s-ar fi depus suficient efort
din partea României pentru a susține cultura
germană: procese naturale, de tipul căsătoriilor
interetnice reprezintă astăzi un lucru
obișnuit. De aceea coeziunea germanilor este
tot mai slabă. Dimpotrivă, identitatea germanilor
în și din România trăiește astăzi printre
tinerii germani din România o perioadă de
renaștere (Martina Friedsmann) și își găsește
pe Facebook o nouă patrie „universală“.
Faptele și analizele exacte aplicate
unui material concret previn clișeele și
prejudecățile – față de germanii din România,
dar și față de orice altă minoritate, în
care se reunesc, alături de numeroșii rromi
din județul Cluj și din România, multe alte
16 17