Catalogue Police the police

OCHI PENTRU OCHI:
A OBSERVA PRIVIREA
jASON wAITE - CURATOR AND THE PANOPTICON, AS WELL
Atunci când modernitatea se înfăţişează printr-o multitudine de lentile, într-un peisaj saturat de vizibil, problema acţiunii devine
urgentă. Dacă mecanismul privirii s-a răspândit, iar noi ne regăsim continuu în câmpul său vizual, putem oare să-l înţelegem mai
degrabă ca potenţial decât ca forţă de obiectivare? Conceptul de „subveghere”/ sousveillance, acţiunea de a-i observa pe cei ce
supraveghează, a fost introdusă de către artistul Steve Mann cu semnificaţia literală de „a privi de dedesubt” 1 . Originile conceptului
pornesc de la ideea potrivit căreia camere portabile de supraveghere conectate la internet prin intermediul laptop-urilor pot
fi utilizate de către indivizi pentru a reorienta lentila înapoi, spre sistemele de supraveghere publică şi privată care ne asaltează
cotidianul. Viziunea lui Mann despre o societate înarmată cu lentile care ar putea reflecta „invers” privirea nu mai este de mult o
utopie. Proliferarea camerelor mobile şi videocamerelor a permis publicului să se înarmeze cu propriile sale lentile ca mijloace de
distribuire a imaginilor (de exemplu, YouTube şi reţelele de socializare). La rândul lor, aceste reţele şi-au extins sfera de imagini şi
viteza de transfer, permiţând astfel ca documentarea să devină reacţie şi să altereze în mod fundamental relaţia noastră cu vizualul.
Dincolo de scrierile lui Mann, conceptul de subveghere poate fi văzut ca fiind alcătuit din trei componente distincte : instrumentul
observaţiei şi răspunsul său corelat; recunoaşterea conştientă, convenită de către cele două entităţi care acceptă că se află în câmpul
de vizibilitate al celuilalt; şi, în sfârşit, ca dinamizare a unei performativităţi dialectice. Cu alte cuvinte, cel care observă, îl observă
şi pe celălalt, îi observă pe ceilalţi privindu-l, observă că ceilalţi sunt observaţi la rândul lor de către un altul, îl observă pe cel care îi
priveşte pe ceilalţi ca fiind observat de către un altul şi aşa mai departe. Ca o sală a oglinzilor.
Eliberând noţiunea de accepţiunea ei tehnologică şi de dezumanizata „industrializare a privirii” a lui Virilio, şi plasând-o într-o
realitate socială mult mai largă, „subvegherea”/sousveillance are puterea de a articula tacticile privirii 2 . Ochiul care priveşte nu mai
aparţine doar camerei de supraveghere, ci poate veni dinspre copilul care analizează societatea, se poate regăsi în ochiul scrutător
al unui prieten sau în procedeele de urmărire pe care autorităţile le pun în practică în timpul protestelor, petiţiilor sau sondajelor.
Arta poate fi înţeleasă aşadar ca activitate reflexivă, în mod constant produsă de observaţie şi care îşi păstrează totuşi capacitatea de
a pătrunde privitorul, condiţionând modalităţile noastre de a privi şi a gândi. Teritoriul artei nu e compus dintr-o singură dimensiune,
ci mai degrabă e o acumulare de heterotopii care apar chiar în interiorul societăţii. Aşa cum susţine Boris Groys, „este posibil să
opui rezistenţă inegalităţii factuale între imagini – aşa cum ea a fost impusă din exterior, reflectând inegalităţi culturale, sociale,
politice sau economice - doar plecând de la presupoziţia egalităţii la nivel estetic a tuturor formelor vizuale şi mijloacelor media” 3 .
Recunoaşterea acestei egalităţi fundamentale deschide artei posibilitatea de a se infiltra în fluxul de imagini şi de a crea noi spaţii de
potenţială acţiune, dezvăluindu-şi totodată profunda diferenţă.
perturBând panopticon-uL
Pentru a localiza acţiunea în interiorul mecanismului de subveghere este necesar să discutăm arhitectura panopticului, inventată
de Jeremy Bentham în timpul Luminilor. Închisoarea are o structură circulară, cu un turn de pază central şi celule individuale de jur
împrejur, cu ferestre pe laturile din faţă şi în spate, care luminează din spate prizonierul şi îi fac toate mişcările vizibile din turn. În
schimb, paznicul nu putea fi văzut în turnul său şi în consecinţă prizonierul nu putea fi niciodată sigur când era supravegheat sau
nu, creând astfel un sistem de supraveghere potenţial omniprezent. Oricât de drastică ar deveni mutaţia de comportament prin
internalizarea observaţiei - acolo unde condamnatul, aşa cum descrie Foucault, “ înscrie în el însuşi relaţia de putere în care joacă
1. Steve Mann, Jason Nolan, and Barry Wellman, “Sousveillance: Inventing and Using Wearable Computing Devices for Data Collection in Surveillance
Environments,” Surveillance & Society 1, no. 3 (2003), pp. 331-355.
2. Paul Virilio, The Vision Machine (London: BFI Publishing, 1994), p.59.
3. Boris Groys, Art Power (Cambridge: MIT Press, 2008), p. 15
10