Numarul 1 Dascalul Crestin - Profesor de religie

Pentru bunul mers al procesului instructiv-educativ, profesorului de religie i se cere şi o
foarte bună pregătire de specialitate; el are nevoie să posede aptitudinea şi posibilitatea de a
transmite elevilor bunuri spirituale şi să influenŃeze educativ asupra sufletelor lor. El trebuie să fie
un bun psiholog, să aibă tact pedagogic, să cunoască învăŃătura Bisericească şi cea profană, să
stăpânească metodele de educaŃie şi modalitatea de utilizare a acestora, să-şi formeze o cultură
generală care să-l ajute în interdisciplinaritate şi în utilizarea mijloacelor de învăŃământ; să aibă
capacitatea de autoevaluare a activităŃilor sale.
Profesorul de religie este ca un iceberg. Este mai degrabă ceea ce nu se vede decât ceea ce
se vede. Ca la oricare alt profesor, putem să-i observăm cunoştinŃele de specialitate, conduită
profesională, conceptele privind procesul educaŃional, etc. Ceea ce nu se vede sunt sentimentele
lui, conştiinŃa, atitudinile şi mai ales vocaŃia. Educatorul cu vocaŃie este cel care manifestă
încredere şi iubire faŃă de Dumnezeu în primul rând şi apoi faŃă de elevii săi. El este preocupat de
dezvoltarea personalităŃii acestora şi are conştiinŃa importanŃei misiunii lui şi a faptului că este
trimisul lui Dumnezeu în faŃa elevilor, pentru a le preda învăŃătura revelată de Domnul Iisus
Hristos.
În acelaşi timp profesorul de religie este el însuşi mentor şi ucenic în şcoala lui. Este mentor
deoarece menirea lui este aceea de a forma caractere religios-morale, de a forma opinii. El va
urmări totodată conexiunea şi cu alte discipline. Este ucenic pentru că are mereu ceva de învăŃat.
Nu-i uşor să acceptăm ideea că nu ştim încă suficient de mult despre subtilităŃile meseriei de
dascăl; nu e uşor să concepi că educaŃia se poate face şi altfel. Orice profesor, cu toată ştiinŃa şi
experienŃa pe care şi-a acumulat-o în decursul activităŃii sale didactice, este obligat să-şi
pregătească temeinic lecŃiile. Dacă pentru partea de proiectarea a obiectivelor, metodologiilor şi
conŃinuturilor avem timp pentru deliberări şi opŃiuni între alternative, în timpul predării,
desfăşurarea propriu-zisă a lecŃiei devine un joc ireversibil: câştigi sau pierzi încrederea elevilor.
Pentru a reuşi să pună în aplicare sarcinile ce-i revin, profesorul de religie trebuie să uzeze de
poziŃia sa de factor conducător al întregii activităŃi educative, fără a se limita doar la acest rol,
îmbinând într-un mod democratic-raŃional autoritatea sa cu libertatea elevilor .Astfel, profesorul
dirijând întreaga activitate de predare-învăŃare va oferi întotdeauna elevilor săi posibilitatea ca ei
să-şi exprime gândurile şi opiniile, să ofere soluŃii pentru rezolvarea anumitor probleme, să
descopere ei înşişi adevăruri. În acest caz, se poate spune că educaŃia se transformă în autoeducaŃie
şi autoinstruire. Iată că munca profesorului de religie cu elevii săi cere jertfă căci cel ce se
împărtăşeşte din tainele cunoaşterii jertfeşte pe altarul binelui, înŃelepciunii şi frumosului o parte
din sufletul său.
17