Numarul 1 Dascalul Crestin - Profesor de religie

Pentru creştini omul se îndumnezeieşte prin asemănarea sa cu iubirea lui Dumnezeu. Prin
urmare, se constituie în izvor care dăruieşte şi nu în crater care înghite pe semenul său. Puterea care
izvorăşte din creştin este o putere centrifugă, este ca o rază care iradiază spre odihna celor ostenŃi şi
împovăraŃi şi ca o mână întinsă spre a ridica greutatea de pe umerii semenilor iubiŃi.
Mişcarea de dăruire este trăită de credincioşii creştini în persoana lui Iisus Hristos,
Dumnezeu-Omul, ca iubire jertfelnică, ce provoacă în aceştia o mişcare asemănătoare, iubitoare, -
izvorâtă din recunoştinŃă - către Hristos Cel iubitor şi către fraŃii mai mici ai Acestuia, cei
dimpreună cu el oameni. ,,Întru aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci
fiindcă El ne-a iubit pe noi ... . IubiŃilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi datori
suntem să ne iubim unul pe altul”, citim în prima epistolă sobornicească a Sfântului Ioan (4, 10-
11).
Aşadar, umanismul creştin - pentru a recapitula - cunoaşte pe om nu ca fiinŃă autonomă, ca
individ care există indenpendent şi indiferent de celelalte fiinŃe, ci, ca persoană care există în
relaŃie cu alte persoane, adică, în sensul grecesc antic al cuvântului persoană, ca fiinŃă care
priveşte (stă cu faŃa) spre alte fiinŃe. 12 Prin urmare, el există ca persoană, numai dacă se află în
relaŃie de raportare cu alte persoane, concret cu persoanele Sfintei Treimi şi, în continuare, cu
toate persoanele semenilor săi. Dacă lipseşte relaŃia personală de iubire a omului faŃă de
Dumnezeu şi faŃă de semenul său, lipseşte atunci o componentă esenŃială a condiŃiei umane.
ExistenŃa lipsită de raportarea iubitoare la Dumnezeu, această existenŃă care are forma omului şi
sufletul şi viaŃa omului, nu constituie pe omul întreg şi desăvârşit, ci, o entitate, capabilă să devină
om întreg şi desăvârşit dacă restaurează sau reedifică relaŃia sa iubitoare cu Dumnezeu şi cu
oamenii. Aceasta poate să constituie ,,frumuseŃea cea veche”, pe care imnograful râvneşte ,,a o
redobândi”.
Ne-am întrebat la început care este elementul acela pe care gânditorul antic îl percepe ca
necesar, pentru ca cel care are înfăŃişare de om să fie ,,om cu adevărat”, în care caz va fi în mod
necesar şi bucuros. Deja putem să răspundem. Omul este cu adevărat om şi, prin urmare, bucuros,
atunci când se află în relaŃie iubitoare cu Dumnezeu şi cu semenii săi. în acest caz, lucrează
asupra sa Harul Dumnezeiesc necreat şi omul apare plin de bucurie (vezi coincidenŃa de rădăcină
lexicală în limba greacă, pentru har şi bucurie, scăldat în lumina lui Dumnezeu şi iradiind razele
Sale. 13
11
Paul Evdochimov, Taina iubirii, sfinŃenia unirii conjugale în lumina tradiŃiei ortodoxe, Ed. Christiana,
Bucureşti, 1999, p. 59.
12
Ion Bria, DicŃionar de Teologie Ortodoxă A – Z, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1994, pp. 305-306.
13
Bartolomeu I, Arhiepiscop al Constantinopolului şi Patriarh Ecumenic, art. cit., în Vestitorul Ortodoxiei, nr.
254-255/2000, p. 3.
27