Sindromul Balint - dr. Dorin Dragos
Sindromul Balint - dr. Dorin Dragos
Sindromul Balint - dr. Dorin Dragos
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
Reflex cutanat plantar: cu un obiect dur, dar nu ascuţit<br />
(de exemplu, o cheie) examinatorul atinge porţiunea<br />
laterală a tălpii pacientului dinspre călcâi spre vârfuri,<br />
arcuind spre medial peste capetele distale ale<br />
metatarsienelor, peste care trece dinspre lateral (degetul<br />
mic) spre medial (degetul mare)<br />
răspunsul normal: contracţia flexorilor tuturor celor 5<br />
degete şi contracţia moderată a aponevrozei dorsale =<br />
reflex cutanat plantar în flexie<br />
Reflexe patologice<br />
În leziuni piramidale, reflexul cutanat plantar este<br />
inversat (semn Babinski), predominând contracţia<br />
aponevrozei dorsale, cu extensia halucelui şi desfacerea în<br />
evantai a celorlalte 4 degete.<br />
Leziunile piramidale sunt sugerate şi de:<br />
flexia dorsală a halucelui<br />
• la atingerea marginii laterale a piciorului (semnul<br />
Chaddock);<br />
• la apăsarea în jos de-a lungul marginii anterioare a tibiei<br />
(semnul Oppenheim) (semnele Chaddock şi Oppenheim<br />
au o sensibilitate mai mică decât semnul Babinski);<br />
semnul Hoffmann: examinatorul apucă (între police şi<br />
index) falanga terminală a degetului mijlociu de la mâna<br />
pacientului şi, cu o mişcare rapidă, o flectează şi îi dă<br />
<strong>dr</strong>umul brusc – un semn Hoffmann este pozitiv constă în<br />
adducţia şi flexia policelui şi flexia celorlalte degete;<br />
reflex Rossolimo – percuţia interliniei digito-plantar <br />
flexia ultimelor 4 degete.<br />
Funcţia senzorială<br />
Sunt testate: 1. atingerea uşoară; 2. senzaţie de durere;<br />
3. simţul vibraţiei; 4. propriocepţia; 5. localizarea tactilă; 6.<br />
discriminarea (atingerea bipunctuală, stereognozia,<br />
grafestezia, localizarea punctuală).<br />
Leziunile neurologice determină de obicei deficit<br />
senzorial iniţial distal se testează doar sensibilitatea la<br />
degetele de la mâini şi de la picioare. Dacă aceasta este<br />
normală, nu este neapărat necesară testarea altor zone<br />
(afară de cazul că există motive speciale).<br />
În testarea sensibilităţi la mână, se ţine cont că există o<br />
suprapunere semnificativă în distribuţia celor trei nervi <br />
trebuie testate zone unde sigur nu exisă suprapunere:<br />
pe faţa palmară a palmei<br />
• falanga distală a indexului: n. median;<br />
• falanga distală a degetului mic: n. ulnar (un deget şi<br />
jumătate pe latura ulnară a mâinii);<br />
pe faţa dorsală a palmei în triunghiul dintre tendoanele<br />
extensorilor policelui şi indexului: n. radial (faţa dorsală a<br />
mâinii).<br />
Testarea senzaţiei de atingere uşoară. Cu o bucată de<br />
vată, i se cere pacientului să închidă ochii şi să spună unde<br />
simte că este atins. Se începe cu degetele de la picioare.<br />
Dacă senzaţia este:<br />
normală, se trece la testarea durerii;<br />
anormală, se merge spre proximal, până când pacientul<br />
poate decela atingerea, identificându-se astfel nivelul<br />
senzorial – nivelul senzorial este nivelul medular sub care<br />
se constată o scădere marcată a sensibilităţii tactile.<br />
Testarea durerii. Folosind un ac de siguranţă. Pacientul<br />
cu ochii închişi. Examinatorul deschide acul de siguranţă şi<br />
atinge pacientul cu extremitatea ascuţită, spunându-i<br />
„acesta este ascuţit”, iar apoi cu extremitatea rotunjită,<br />
spunându-i „acesta nu este ascuţit”. Începe testarea<br />
senzaţiei dureroase de la degetele de la picioare şi<br />
EXAMINAREA REFLEXELOR 21<br />
întreabă pacientul „Este ascuţit sau nu?”. Dacă senzaţia<br />
este:<br />
normală, se trece la testarea simţului vibraţiei;<br />
anormală, se merge spre proximal, până când pacientul<br />
poate decela înţepătura, identificându-se astfel nivelul<br />
senzorial.<br />
Se va folosi un ac nou pentru fiecare pacient.<br />
Testarea simţului vibraţiei. Se foloseşte un diapazon de<br />
128 Hz. Examinatorul loveşte diapazonul de baza mâinii<br />
sale şi îl pune pe o proeminenţă osoasă distală a<br />
pacientului. Îi solicită pacientului să declare când nu mai<br />
simte vibraţia. Se cere pacientului să închidă ochii.<br />
Examinatorul pune diapazonul pe falanga distală a (unghia)<br />
indexului de la mâna pacientului, sprijinindu-i vârful<br />
degetului cu propriul deget (falanga distală a pacientului se<br />
află între degetul examinatorului care o susţine dedesubt şi<br />
baza diapazonului aplicat pe unghie) – în felul acesta,<br />
examinatorul poate simţi vibraţia prin falanga pacientului<br />
pentru a evalua acurateţea răspunsului acestuia. După<br />
testarea degetelor de la mână se trece la cele de la<br />
picioare. Dacă percepţia vibraţiei este:<br />
normală, se trece la testarea propriocepţiei;<br />
anormală, se merge spre proximal, până când pacientul<br />
poate decela vibraţia, identificându-se astfel nivelul<br />
senzorial.<br />
Testarea propriocepţiei. Simţul poziţiei (propriocepţia)<br />
este testată prin mişcare falangei distale a pacientului.<br />
Examinatorul ţine falanga distală a pacientului de marginile<br />
ei laterale şi o mişcă în sus spunându-i pacientului<br />
„Aceasta este în sus.”, iar apoi în jos spunându-i<br />
pacientului „Aceasta este în jos.”. Pacientul ţine ochii<br />
închişi, iar examinatorul îi mişcă falanga distală în sus, iar<br />
apoi în jos (sau invers), de fiecare dată întrebându-l pe<br />
pacient în ce poziţie i se află falanga. Examinatorul apucă<br />
falanga pacientului de marginile laterale pentru a nu-i<br />
furniza acestuia un indiciu prin presiunea exercitată asupra<br />
degetului. Se începe cu mâinile (se testează câte un deget<br />
pe fiecare parte), iar apoi se trece la picioare (de obicei se<br />
testează falanga distală a halucelui). Dacă percepţia<br />
poziţiei este:<br />
normală, se trece la testarea localizării tactile;<br />
anormală, se merge spre proximal, până când pacientul<br />
poate decela poziţia, identificându-se astfel nivelul<br />
senzorial.<br />
Testarea localizării tactile. Stimulare dublă simultană.<br />
Pacientul cu ochii închişi este atins simultan pe obraz şi pe<br />
braţul stâng. I se cere să spună unde a fost atins. O leziune<br />
de lob parietal poate permite pacientului să simtă atingerile<br />
individuale, dar îl poate împiedica să simtă atingerea de<br />
partea opusă leziunii (fenomen de „extincţie”) la atingerea<br />
simultană pe ambele părţi (atingerea pe partea leziunii<br />
„stinge” senzaţia de partea opusă leziunii).<br />
Testarea atingerii bipunctuale. Pacientul este atins<br />
simultan cu vârful a două ace. Distanţa de la care cele<br />
două ace sunt percepute distinct este invers proporţională<br />
cu discriminarea tactilă: 1 mm la limbă, 2 mm la vârful<br />
degetelor de la mână, 3-8 mm la degetele de la picioare, 8-<br />
12 mm în palmă, 40-60 mm pe spate. Se compară vârfurile<br />
degetelor de la cele două mâini. Leziunile din lobul parietal<br />
reduc capacitatea de discriminare tactilă.<br />
Testarea stereognoziei. Stereognozia este funcţia<br />
integrativă a lobilor parietal şi occipital în care pacientul<br />
încearcă să identifice, cu ochii închişi, un obiect care i-a<br />
fost pus în palmă (stilou, cheie, monedă). Se compară cele<br />
două mâini.<br />
Testarea grafesteziei. Grafestezia este capacitatea de a<br />
identifica un număr „scris” în palmă. Examinatorul cere