Sindromul Balint - dr. Dorin Dragos

More documents

Recommendations

Info

4 Boli respiratorii Anomalii respiratorii asociate cu obezitatea: • reducerea complianţei peretelui toracic; • creşterea travaliu respirator; • creşterea necesarului ventilator pe minut din cauza creşterii ritmului metabolic; • scăderea capacităţii reziduale funcţionale; • scăderea volumului expirator de rezervă. Obezitatea severă poate fi asociată cu apneea obstructivă de somn şi cu sindromul de hipoventilaţie al obezului (asociat cu somnolenţă: sindrom Pickwick) cu diminuarea reacţiilor ventilatorii la hipoxie şi la hipercapnie. Apneea de somn poate fi obstructivă (cel mai frecvent), centrală sau mixtă şi este asociată cu hipertensiune. Ameliorări substanţiale pot fi aduse atât prin scăderea moderată în greutate (10–20 kg), cât şi prin scăderi majore în greutate (prin intervenţii chirurgicale care reduc volumul stomacului sau care realizează o derivaţie digestivă şuntând stomacul). Litiaza biliară Obezitatea este asociată cu: • creşterea secreţiei biliare de colesterol; • suprasaturaţia bilei; • incidenţă crescută a litiazei biliare, mai ales a calculilor de colesterol. O creştere cu 50% peste greutatea corporală ideală se asociază cu o creştere de şase ori a incidenţei litiazei biliare simptomatice. În mod paradoxal, şi postul (privarea de alimente) creşte gradul de saturaţie al bilei prin scăderea componentei fosfolipidice. Colecistita indusă de post este o complicaţie a dietelor extreme. Cancerul Obezitatea la bărbaţi este asociată cu creşterea mortalităţii prin cancer, incluzând cancere digestive (esofag, colon, rect, pancreas, ficat) şi genitale (prostată); obezitatea la femei este asociată cu creşterea mortalităţii prin cancere digestive (vezică biliară, căi biliare) şi genitale (sân, endometru, colul uterin şi ovare). Mai ales cele care vizează sfera genitală s-ar putea datora creşterii ritmului de conversie a androstendionei la estronă în ţesutul adipos la indivizii obezi. S-a estimat că, în Statele Unite, dintre decesele prin cancer, proporţia celor de care este responsabilă obezitatea este de 14% la bărbaţi şi de 20% la femei. Bolii articulare Obezitatea este asociată cu un risc crescut de osteoartrită, parţial din cauza solicitării mecanice excesive impuse de greutatea suplimentară asupra şi de alinierea deficitară a articulaţiilor. Şi prevalenţa gutei poate fi crescută. Boli cutanate Acanthosis nigricans: înnegrirea şi îngroşarea pliurilor cutanate pe gât, pe coate şi pe spaţiile interfalangiene dorsale; ar putea avea ca substrat rezistenţa la insulină şi reflectă severitatea acesteia diminuează cu scăderea în greutate. Friabilitatea pielii poate fi crescută, în special la pliurile cutanate creşte riscul de infecţii fungice. EXAMEN CLINIC GNERAL ŞI NEUROPSIHIC - DR. DORIN DRAGOŞ Boli venoase Staza venoasă este accentuată la obezi diverse afecţiuni venoase (mai ales insuficienţă venoasă cronică) sunt mai frecvente la obezi. Atitudinea (poziţia) Atitudinea (poziţia) normală (neinfluenţată de vreun simptom) se numeşte indiferentă (sau necaracteristică). Atitudinea (poziţia) patologică este consecinţa tentativei pacientului de a-şi ameliora un simptom (cel mai adesea durere sau dispnee). Atitudini (poziţii) antidispneice Insuficienţa cardiacă stângă: pacientul stă/doarme în pat ridicat pe mai multe perne sau chiar în şezut; uneori stă/doarme numai în fotoliu; în această poziţie, scade întoarcerea venoasă scade afluxul de sânge către ventriculul drept şi către plămâni scade congestia (staza venoasă şi capilară) pulmonară. Dispneea se ameliorează însă în poziţie ridicată nu doar la pacienţii cu ICS, ci şi la mulţi pacienţi cu boli respiratorii. Termenul de ortopnee înseamnă dispnee ameliorată când corpul se află în poziţie ridicată. Aşadar, ortopneea este o formă de dispnee, nu o poziţie patologică; este forma de dispnee caracteristică pacientului cu ICS, dar se întâlneşte şi în patologia respiratorie. Bronşita cronică: pacientul este burtos (pe lângă, umflat la faţă şi cianotic), motiv pentru care nu poate sta/dormi pe spate (burta jenează mişcarea diafragmei), drept care, stă/doarme fie într-o parte (în acest fel burta i se sprijină pe pat şi nu mai apasă pe diafragmă), fie sprijinit în mâini sau în coate şi antebraţe, cu corpul aplecat în faţă, stând fie pe scaun, fie în picioare (în acest fel burta îi atârnă în faţă şi în jos şi nu mai apasă pe diafragmă), nu rareori în faţa ferestrei deschise (de aceea, se poate sprijini pe calorifer, dezvoltând arsuri la antebraţe). Astmul bronşic: în timpul crizei, pacientul stă în şezut la marginea patului şi se propteşte în palmele sprijinite de marginea patului, ţinând coatele întinse, astfel încât umerii să fie fixaţi într-o poziţie cât mai înaltă, uşurând astfel munca muşchilor respiratori accesori (intercostali şi scaleni), a căror principală acţiune este de a trage de coaste în sus; când umerii sunt proptiţi într-o poziţie ridicată, muşchii respiratori accesori nu mai trebuie să ridice întreaga greutate a toracelui atunci când trag de coaste în sus (pentru ca inspiraţia să fie cât mai profundă) şi astfel munca lor este uşurată. Pleurezie masivă: pacientul doarme pe partea revărsatului pleural, astfel încât toracele (şi plămânul) neafectat să se poată destinde cât mai bine pentru a compensa imposibilitatea de a se destinde a plămânului afectat (comprimat fiind de cantitatea mare de lichid pleural). Atitudini (poziţii) antalgice Pericardita acută: aplecat în faţă, uneori peste o pernă („semnul pernei”), alteori peste coapse şi genunchi („rugăciune mahomedană”), durere agravându-se în decubit dorsal. Nu este clară explicaţia acestei poziţii, dar probabil că reduce tensiunea din sacul pericardic (pericardul este întins mai puţin).
Pleurita/pleurezia acută: uneori, pacientul încearcă să evite presiunea pe toracele afectat (întrucât aceasta poate accentua durerea) stă culcat pe partea sănătoasă (destinderea plămânului nu este afectată, cantitatea de lichid pleural fiind minimă sau mică). Alţi pacienţi încearcă să diminueze amplitudinea mişcărilor respiratorii (care accentuează durerea), motiv pentru care se ţin de toracele afectat. Colica intestinală: aplecat în faţă (chircit), apăsânduse cu mâinile pe burtă (este importantă nu numai presiunea exercitată de palme, ci şi căldura acestora, care are efect relaxant asupra musculaturii netede intestinale), mai degrabă în porţiunea inferioară; uneori se apleacă peste o pernă ţinută pe genunchi. Colica intestinală este consecinţa unui obstacol pe traiectul intestinului (cel mai adesea funcţional sau produs de materii fecale întărite). Intestinul situat în amonte de obstacol se contractă în încercarea de a învinge obstacolul, durerea fiind consecinţa tensiunii crescute din peretele intestinal (asociată cu presiune crescută în lumenul intestinal). Aplicarea unei presiuni exterioare poate reduce diferenţa dintre presiunile exercitate pe cele două versante ale peretelui intestinal, reducând astfel tensiunea din perete şi deci durerea. De multe ori, durerea colicativă intestinală nu este consecinţa unui obstacol efectiv, cât a unei acumulări excesive de gaz, care depăşeşte cu dificultate zonele de cudură situate mai ales la flexurile colonului şi pe sigmoid. Ulcer peptic: uneori se ţine cu mâinile de „stomac” (adică, epigastru), fără să apese neapărat (presiunea poate chiar accentua durerea) şi stă chircit, poziţie care poate semănă cu cea din colica intestinală. Colica renoureterală: drept, pacientul nu-şi poate ameliora durerea în nicio poziţie, drept care se zvârcoleşte prin pat (sau prin cameră), fără să-şi găsească o poziţie care să-i ofere vreun confort (singurul lucru care îl poate ameliora este aplicarea de căldură exterioară, fie sub forma unor sticle cu apă caldă pe zona lombară, fie punându-se în cada plină cu apă fierbinte). Uneori, şi pacientul cu colică intestinală se prezintă astfel. Peritonita acută: stă pe spate, nemişcat, întrucât presiunea pe abdomen şi orice mişcare accentuează durerea abdominală (care este de mare intensitate). Muşchii abdominali sunt contractaţi (reacţie reflexă la inflamaţia seroasei de dedesubt) nu se relaxează când pacientul trage aer în piept pacientul nu-şi poate umfla burta (abdomenul nu se destinde în timpul inspiraţiei). Altfel spus, abdomenul nu este mobil cu respiraţia, ceea ce constituie un semn de iritaţie (inflamaţie) peritoneală, alături de lipsa de supleţe a peretelui abdominal la palpare. Peretele abdominal este tare („de lemn”), nu cedează la presiunea mâinii examinatorului (protejează, „apără” peritoneal inflamat – este ceea ce se numeşte „apărare musculară”). Nefiind destins, abdomenul poate să pară excavat, mai ales la persoanele mai slabe şi în special când boala care a dus la peritonită a împiedicat în prealabil alimentaţia, pacientul scăzând în greutate. Este cazul, de exemplu, la pacientul cu ulcer gastric perforat, durerea ulceroasă gastrică accentuânduse când stomacul se umple (cu alimente sau cu altceva). Artropatiile şoldului (coxofemurale): coapsa în semiflexie pe bazin, abducţie şi rotaţie externă, iar gamba flectată pe coapsă. Inflamaţia/supuraţia psoasului: pacientul stă cu genunchiul (de partea afectată) la piept (coapsa flectată pe bazin, iar gamba flectată pe coapsă. CONSECINŢE PATOLOGICE ALE OBEZITĂŢII 5 Atitudini (poziţii) impuse de contracturi musculare Sindrom meningeal (meningită acută, hemoragie subarahnoidiană): contractura musculaturii paravertebrale (reflexă la iritaţia meningelor, mai ales a tecilor arahnoidiene care învelesc parţial rădăcinile posterioare) forţează pacientul să adopte poziţia în „cocoş de puşcă” (capul în extensie, coapsele flectate pe abdomen şi gambele flectate pe coapse). Se asociază cefalee şi fotofobie. Examinatorul nu poate să flecteze capul pacientului din cauza contracturii muşchilor cefei (redoare de ceafă). Tetanos: contractura maselor musculare scheletice • opistotonus: predomină contractura muşchilor extensori (paravertebrali şi ai membrelor) ceafa, trunchiul şi membrele sunt în hiperextensie (corpul este în arc de cerc, ca şi cum ar face podul); • emprostotonus: predomină contractura muşchilor flexori corpul şi membrele sunt adunate (poziţie fetală); • pleurostotonus: predomină contractura muşchilor de pe o parte a corpului; Faciesul Aspect normal al feţei = facies necaracteristic. Faciesul reprezintă un ansamblu de modificări ale aspectului feţei caracteristice pentru o anumită condiţie patologică. Variante de facies determinate boli endocrine Boala Basedow: exoftalmie D bilaterală (uneori asimetrică), fanta palpebrală larg deschisă (ca şi cum ar fi înspăimântat), sclerotica vizibilă deasupra corneei şi a irisului (prin hipertonia muşchiului tarsal superior 3 care primeşte inervaţie simpatică); clipire rară, tremurătura pleoapelor; uneori, pigmentarea perioculară. Se pot asocia guşă, tahicardie, scădere în greutate, intoleranţă la căldură. Mixedem: tegumente uscate, infiltrate, ceroase, groase, aparent palide (mai ales din cauza grosimii); ochii parţial închişi (aparenţă de somnolenţă); trăsăturile feţei sunt grosiere; privirea şi faţa inexpresive; nas trilobat, macroglosie, alopecia jumătăţii externe a sprâncenelor. Acromegalie: extremităţile sunt mărite/lăţite: nasul, urechile, buzele, mandibulă (în „galoş”), pliurile frunţii, sprâncenele (proeminente), mâinile (în „lopată”), picioarele (numere extreme la pantofi: 45-46 la bărbaţi, 40 la femei), degetele, organele interne. Boala Cushing: faţă rotundă (în „lună plină”), roşeaţă malară cu teleangiectazii, la femei: pilozitate excesivă (deasupra buzei, bărbia), acnee (inflamaţia glandelor sebacee); se asociază: ceafă de bizon, obezitate tronculară (cu membre relativ subţiri), vergeturi, hipertensiune, osteoporoză, amiotrofie (moderată); creşterea eliminării de 17OH corticosteroizi şi de cortizol îl deosebesc de obezitatea androidă comună. Rubeoza diabetică: obraji roşii (dar fără teleangiectazii) şi faţa în „lună plină”; este rareori întâlnită; apare mai ales la bolnavi tineri, cu tenul deschis. 3 Numit şi muşchiul Müller, este un muşchi neted avându-şi originea pe faţa inferioară a muşchiului ridicător al pleoapei şi inserţia pe tarsul superior.
Page 1 and 2: Examen clinic general şi neuropsih
Page 3: suprimarea STH este un răspuns com
Page 7 and 8: Faciesul etilic (în alcoolism): ro
Page 9 and 10: Pierderea episodică a tonusului mu
Page 11 and 12: Polul anterior al acestei reţele e
Page 13 and 14: este de a începe din cadranul stâ
Page 15 and 16: prefrontale sau ale conexiunilor ac
Page 17 and 18: cefalee (90), durere de gât (85),
Page 19 and 20: NC7 - n. facial. Mm. faciali. Gustu
Page 21 and 22: Reflex cutanat plantar: cu un obiec
Page 23: B Nu se cunoaşte încă mecanismul

Sindromul Balint - dr. Dorin Dragos

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?