R I N O L O G I E - Cursuri Medicina

esobronşice, sau esopleurale.
In faza subacută sau perioada de latenţă, bolnavul se simte din ce în ce
mai bine, durerea cedează progresiv, iar la două săptămâni de la accident,
bolnavul îşi poate relua alimentaţia, încât la aproximativ 3 săptămâni se poate
alimenta normal. Aceasta este o fază înşelătoare, ce corespunde din punct de
vedere patologic fazei a treia, de constituire a stenozei.
In faza cronică ce corespunde fazei a 4-a, asistăm la instalarea stricturii
esofagiene, cu toată simptomatologia corespunzătoare sindromului esofagian :
disfagie, regurgitaţii, sialoree.
Disfagia este progresivă, apare la aproximativ 4 săptămâni, iar dificultăţile
de înghiţire se manifestă la început pentru solide, pentru ca treptat să apară şi
pentru lichide.
Regurgitaţile sunt cu atât mai precoce după deglutiţie, cu cât stenoza este
mai sus situată. Bolnavul se caşectizează, apoi se deshidratează, iar în lipsa
unui tratament putem asista la decesul acestuia.
Diagnosticul se stabileşte pe baza anamezei, examenului radiologic şi a
examenului endoscopic. Toate examinările complemetare urmăresc efectuarea
unui bilanţ cât mai realist asupra leziunilor, adică:
- sediul, calibrul( diametrul), şi numărul stenozelor.
Diagnosticul diferenţial se efectuează cu stenozele datorate: tumorilor,
spasmelor, compresiuni extrinseci, sindromul Kelly-Paterson, etc.
Tratamentul cuprinde două faze:
a) faza acută, care este de competenţa medicului din secţiile de terapie
intensivă, când se urmăreşte:
- combaterea şocului;
- neutralizarea causticului, cu efect numai în primele 3 ore de la ingestie.
Pentru combaterea bazelor se dă bolnavului apă cu oţet, zeamă de lămâie, iar
contra substanţelor acide: magnezia usta, apă albuminoasă ( 8 albuşuri la 1 l
apa), suspensie de cretă, lapte ( 1 l lapte neutralizează 15 g de acid clorhidric).
- antibioterapie;
- alimentaţie parenterală;
- corticoterapie, dacă este necesară;
b) In faza cronică în funcţie de gradul stenozei pacientului se poate
practica un tratament conservator, ce constă în dilataţia stenozei esofagiene cu
bujii speciale din material plastic. Tehnica tratamentului dilatator este bujirajul
discontinuu ( ex. 3 sedinţe de dilataţii pe săptămână), până se ajunge la un
calibru esofagian cvasinormal, ce îi permite bolnavului o alimentaţie completă
(bujia 30). Bolnavul trebuie să rămână însă în supravegherea medicului ORList.
Dacă tratamentul dilatator este imposibil de efectuat, sau stenoza este atât
de strânsă, încât nu permite efectuarea dilataţilor, se practică intervenţia
chirurgicală de plastie a esofagului, care se poate efectua din marea curbură a
stomacului, sau din colon, neoesofagul putând fi situat pre- sau retrosternal. Din
cauza numeroaselor complicaţii, esofagoplastia rămâne ca ultimă soluţie.
Afecţiunile inflamatorii
Pe lângă această patologie traumatică, la nivelul esofagului asistăm şi la
45