Elaborarea unui model inteligent şi transparent pentru administraţia ...

Elaborarea unui model inteligent şi transparent pentru administraţia
publică locală în relaţia cu cetăţenii
1. CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA SISTEMULUI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
LOCALE
1.1 Definirea sistemului administraţiei publice
Administraţia publică reprezintă ansamblul activităţilor Preşedintelui României,
Guvernului, autorităţilor administrative autonome centrale, autorităţilor administrative
autonome locale şi, după caz, structurilor subordonate acestora, prin care, în regim de
putere publică se aduc la îndeplinire legile sau, în limitele legii, se prestează servicii
publice.
Administraţia publică locală desemnează „o categorie de autoritate publică, care
potrivit Constituţiei şi legilor este chemată să execute legea, sau, în limitele legii, să
presteze servicii publice, uzând, în acest scop, de prerogativele specifice puterii publice”.
După cum reiese din definiţiile de mai sus, sistemul administraţiei publice
cuprinde două componente majore, şi anume: administraţia publică centrală şi
administraţia publică locală, având în principal aceleaşi funcţii, cu menţiunea că
administraţia publică centrală acţionează la nivel naţional, în timp ce administraţia
publică locală are ca principal scop satisfacerea nevoilor colectivităţii locale pe care
aceasta o reprezintă. Cele două sisteme administrative sunt complementare şi
independente, iar funcţionalitatea unuia dintre ele influenţează, în mod decisiv,
eficaciatea celuilalt.
Ponderea administraţiei publice centrale, în anul 2006, a fost de 43,35% iar
ponderea administraţiei publice locale a fost de 54,65% (figura nr. 1).
Figura nr. 1 Ponderea funcţiilor publice din administraţia
publică centrală şi locală la 31.12.2006
Sursa: “Raportul privind managementul funcţiilor publice şi al
funcţionarilor publici pentru anul 2006”, ANFP

Administraţia publică locală în România funcţionează în conformitate cu
prevederile Legii 215/2001 modificată prin Legea 286/2006, lege prin care se
reglementează funcţionarea administraţiilor publice la nivel local, modalitatea de
constituire a consiliilor judeţene şi loacle, atribuţiile şi funcţionarea acestora, precum şi
celelalte aspecte juridice de natură să asigure o funcţionalitate optimă acestor categorii de
autorităţi publice.
1.2 Principiile funcţionării sistemului administraţiei publice locale
Administraţia publică locală funcţionează în temeiul următoarelor principii:
Principiul autonomiei locale, conform căruia fiecare autoritate publică locală are
capacitatea şi dreptul de a soluţiona în mod autonom, cu respectarea prevederilor
legale, problemele colectivităţii pe care respectiva autoritate locală o reprezintă.
Principiul descentralizării serviciilor publice, care presupune presupune
desprinderea unor servicii publice din competenţa centrală sau locală şi conferirea
personalităţii juridice pentru acestea.
Potrivit „Raportului privind managementul funcţiilor publice şi al funcţionarilor
publici pentru anul 2006” 1 se observă o creştere a gradului de descentralizare a
serviciilor publice. Astfel, între anii 2003-2006 se evidenţiază o scădere a
numărului de funcţii publice din administraţia centrală cu 7,85% şi, de asemenea,
o creştere a numărului de funcţii publice din administraţia locală cu 11,45%.
Figura nr. 2 Ponderea funcţiilor publice în administraţia
publică şi locală în perioada 2003-2006
Sursa: “Raportul privind managementul funcţiilor publice şi al
funcţionarilor publici pentru anul 2006”, ANFP
1 „Raportul privind managementul funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici pentru anul 2006”, Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici, www.anfp-map.ro

Principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, care se
referă la faptul că aceste autorităţi, respectiv consilierii judeţeni, cei locali, dar şi
primarii sunt aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
Principiul legalităţii, conform căruia toate activităţile administraţiei publice
locale trebuie îndeplinite cu respectarea legilor şi a actelor normative în vigoare.
Principiul consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de
interes deosebit, care se realizează prin referendum sau prin altă formă de
participare directă a cetăţenilor la activităţile publice, în condiţiile legii.
1.3 Instituţiile specifice sistemului administraţiei publice din România
Instituţiile care acţionează la nivelul administraţiei publice centrale din România
sunt, conform legii, în număr de 28, printre acestea incluzându-se ministerele, precum şi
alte autorităţi centrale independente, cum ar fi Serviciul Vamal, sau Biroul Naţional de
Statistică.
În categoria administraţiilor publice locale se includ prefecturile (ca organisme
de reprezentare a Guvernului în teritoriu, având rol legislativ), consiliile judeţene, locale,
orăşeneşti şi comunale, precum şi primăriile (ca autorităţi executive menite să pună în
aplicare la nivel local deciziile adoptate de către prefecturi sau de către autorităţile
centrale abilitate). În România autorităţile publice locale se constituie şi funcţionează la
nivelul unităţilor teritorial-administrative (judeţe), precum şi la nivelul municipiilor,
oraşelor şi comunelor. Satele şi cătunele sunt unităţi administrative fără organisme proprii
de conducere, ele aparţinând din acest punct de vedere de autorităţile comunelor
învecinate.
Prefecturile reprezintă instituţii publice cu personalitate juridică care se
organizează şi funcţionează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, cu rolul de a
îndeplini atribuţiile si prerogativele conferite prefectului prin Constituţie, Legea
Administraţiei Publice Locale şi prin alte acte normative. Prefectura are rolul de a
reprezenta Guvernul în teritoriu şi de a aplica şi implementa deciziile acestuia la nivelul
comunităţilor locale. Întrucât prefectura este o autoritate locală cu rol de reprezentare, ea
este condusă de către un prefect, care este numit de către Guvern, la recomandarea
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice de la nivel judeţean, cu
rol de coordonare a activităţii consiliilor comunale şi oraşeneşti, în vederea realizării
serviciilor publice de interes judeţean.
Consiliile locale, municipale, orăşeneşti şi comunale sunt autorităţi colegiale ale
administraţiei publice locale, ce se bucură de un statut autonom, în sensul că ele
deliberează asupra intereselor specifice ale colectivităţilor locale şi decid cu privire la
modul de realizare a acestora fără niciun amestec din partea autorităţilor administraţiei de
stat.
Primăriile sunt instituţii publice, cu activitate permanentă, care aduc la îndeplinire
efectivă hotărârile Consiliilor Locale şi soluţionează probleme curente ale colectivităţilor
în care funcţionează. Primăriile sunt instituţii cu personalitate juridică, având la nivelul
colectivităţilor locale rolul de putere executivă. Ele sunt conduse de către un primar, care
este ales direct de către cetăţeni prin vot egal, direct, secret şi liber exprimat.

1.4 Administraţia publică locală la nivelul României
Din punct de vedere teritorial-administrativ România este divizată în 41 de judeţe,
la care se adaugă şi municipiul Bucureşti, care din punct de vedere administrativ are
aceleaşi prerogative cu cele ale unui judeţ.
Cele 41 de judeţe sunt: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud,
Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna,
Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov,
Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava,
Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea.
Totodată, România este divizată în 2.686 de comune, 166 de oraşe şi 103
municipii. Comunele, oraşele şi municipiile au propriul Consiliu Local, care este condus
de un primar, decis în urma alegerilor locale organizate la fiecare 4 ani.
În afară de împărţirea pe judeţe, România este împărţită şi în opt regiuni de
dezvoltare, corespondente nivelului NUTS-II de diviziuni al UE, dar fără a avea
capacităţi administrative. Regiunile de dezvoltare sunt folosite în special pentru
coordonarea proiectelor de dezvoltare regională. Aceste regiuni de dezvoltare sunt:
Regiunea Nord-Est, cuprinzând judeţele: Iaşi, Botoşani, Neamţ, Suceava, Bacău,
Vaslui.
Regiunea Vest, care cuprinde judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş.
Regiunea Nord-Vest, care cuprinde judeţele: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj,
Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj.
Regiunea Centru, care cuprinde judeţele: Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna
şi Braşov.
Regiunea Sud-Est, care cuprinde judeţele: Tulcea, Vrancea, Galaţi, Brăila, Buzău
şi Constanţa.
Regiunea Sud (Muntenia), care cuprinde judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Prahova,
Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman.
Regiunea Bucureşti-Ilfov, care cuprinde municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.
Regiunea Sud-Vest Oltenia, care cuprinde judeţele: Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Olt
şi Dolj.
Nu în ultimul rând trebuie menţionată şi o regionalizare a României în funcţie de
cele 3 mari provincii istorice, Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, care prezintă
importanţă în ceea ce priveşte particularităţile socio-culturale manifestate la nivelul
acestor trei regiuni.
Deşi teoretic şi practic reprezentarea comunităţilor locale la nivelul diferitelor
regiuni este unitară, modalităţile de acţiune ale autorităţilor publice locale, precum şi
obiectivele specifice ale acestora diferă în funcţie de particularităţile fiecărei unităţi
administrativ-teritoriale.
De asemenea, un factor important în sitemul administrativ din România îl
constituie modalitatea accelerată în care se realizează procesul de reformă la nivelul
administraţiilor publice. Astfel, într-un articol recent publicat sunt surprinse principalele
aspecte vizate până în momentul de faţă de reforma administrativă: „Cel mai important
lucru - am realizat reforma din administraţia publică locală prin pachetul de legi
specifice. De amintit aici modificările ce privesc administraţia publică locală, finanţele
publice locale, statutul funcţionarului public şi statutul prefectului. Am depolitizat funcţia

prefectului în mod clar, am stabilit atribuţiuni mult mai clare pentru primari, considerând
că primarului, fiind ales prin vot direct, trebuie să-i dăm şi competenţele necesare
realizării programului propriu. Am venit cu completări destinate sprijinirii primarului, am
creat o funcţie nouă, administratorul public, considerând că primarul fiind un om politic,
ales, are o concepţie de dezvoltare, dar cel care până la urmă face o administrare pură
poate fi un administrator public” 2 .
Cu toate acestea, Marius Profiroiu (2005) ilustrează în cadrul unui articol intitulat
„Reforma Administraţiei Publice. Cazul României” care este opinia cetăţenilor legată de
procesul de reformă, prin intermediul unui chestionar, astfel - la întrebarea „Consideraţi
că administraţia publică este supusă unui amplu proces de reformă?” 3 răspunsurile au
fost cele din diagrama de mai jos, din care reiese că cetăţenii nu percep reforma
administrativă la gradul de intensitate dorit de către instituţiile centrale ale statului.
Figura nr.3 Părerea cetăţenilor cu privire la procesul
de reformă în administraţia publică locală
Sursa: „Reforma în Administraţia Publică.
Cazul României”
2 “Revista Română de Administraţie Publică Locală”, nr.31, Ianuarie 2007, www. administraţie-ghid.ro
3 „Reforma în Administraţia Publică. Cazul României”, Marius Profiroiu, ASE, 2005

2 PREZENTAREA PRINCIPALILOR STAKEHOLDERI AI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
LOCALE
2.1 Comunitatea locală
Principalii stakeholderi permanenţi ai autorităţilor publice locale sunt cetăţenii pe
care acestea îi reprezintă, şi care alcătuiesc comunitatea locală. Legătura dintre cetăţeni şi
autorităţi este una de interdependenţă accentuată, datorită faptului că administraţia
publică locală reprezintă puntea de comunicare dintre cetăţeni şi autorităţile centrale.
Comunitatea locală este cea care, prin votul său, încredinţează mandatul
primarilor şi consilierilor, spre a obţine o reprezentare cât mai bună a propriilor interese.
Pe de altă parte, însă, autorităţile publice locale au datoria de a menţine o comunicare
eficientă cu membrii comunităţii pe care o reprezintă, de a realiza o informare adecvată,
de a manifesta deschidere faţă de problemele cetăţenilor şi de a-i sprijini pe aceştia în
demersurile civice pe care le întreprind.
Relaţia dintre comunitatea locală şi administraţia publică devine cu atât mai
importantă cu cât reprezentanţii acestor instituţii au în sarcină gestionarea fondurilor
primite de la autorităţile centrale, dar şi gestionarea fondurilor colectate de la
contribuabilii care fac parte din comunitatea locală. Administraţia locală devine, pe
fondul descentralizării, un resort pentru bunăstarea localităţii, din poziţia de sursă de
politici de dezvoltare, şi factor de coeziune pentru mediile economic, cultural şi asociativ.
Responsabilitatea administraţiei locale nu se mai reduce la misiunea de a oferi servicii
ieftine şi de calitate cetăţenilor ci se amplifică vis-a-vis de toate aspectele imediate
privind calitatea vieţii cetăţenilor.
Astfel, în cazul unora dintre localităţi, autorităţile locale au înţeles importanţa şi
rolul cetăţenilor în buna funcţionare a actului administrativ, şi au adoptat o politică de
atragere a cetăţenilor în activităţile civice.
De asemenea, respectivele instituţii iau în calcul propunerile şi iniţiativele venite
din partea membrilor comunităţii, le discută, le supun votului şi în unele cazuri le pun în
aplicare. Este cazul municipiului Giurgiu, care, spre exemplu, în urmă cu trei ani, a dat
curs iniţiativei cetăţenilor de a închide traficul auto pe magistrala principală a localităţii în
zilele de duminică, când respectiva arteră devenea zonă pietonală.
Un alt exemplu este cel al municipiului Constanţa, care publică pe propriul site
web, într-o secţiune special destinată acestui scop, proiectele pe care urmează să le
supună aprobării Consiliului Local. Orice membru al comunităţii locale îşi poate exprima
părerea privind proiectele publicate, şi poate trimite sugestii sau observaţii on-line, la o
adresă de e-mail creată în acest scop. În acest fel autorităţile locale implementează una
dintre direcţiile pogramului de reformă în sistemul administraţiei publice, care prevede
creşterea gradului de implicare a cetăţenilor în procesul decizional la nivelul
administraţiilor publice.
Într-un raport realizat în cadrul proiectului „Transparenţã şi eticã în administraţia
publicã” 4 , proiect PHARE 2003, sunt desprinse o serie de concluzii edificatoare, cum ar
fi faptul că „unii funcţionari considerã cã solicitarea opiniei cetăţenilor şi participarea lor
la luarea deciziilor este un proces lung şi costisitor care ar creşte birocraţia. De asemenea,
4 “Transparenţa actului decizional şi participarea cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor şi de elaborare
a actelor normative”, Proiect Phare 2003, APDD - Agenda 21

în opinia funcţionarilor publici, implicarea din proprie iniţiativã a cetãţenilor în procesul
de decizie la nivel local se realizeazã în procent de 57%. Nu mai puţin de 45% dintre cei
chestionaţi au afirmat cã cetãţenii nu fac acest lucru din proprie iniţiativã.” (...)
Tabelul nr. 1 Implicarea cetăţenilor în procesul de luare al deciziei
Eşantion total: 496 funcţionari publici
(260 cu studii superioare şi 236 fără studii superioare)
Sursa: „Chestionar aplicat funcţionarilor publici” din cadrul proiectului
„Transparenţa actului decizional şi participarea cetăţenilor la
procesul de luare a deciziilor şi de elaborare a actelor normative”
„În legãturã cu modul de implicare al cetãţenilor în luarea deciziilor a fost
invocatã o diversitate de forme în funcţie de structurile participative instituite de cãtre
fiecare instituţie: dezbateri publice, programe de audienţã pentru contestaţii şi sesizãri,
consultanţã oferitã de specialişti, deplasãri ale serviciilor autorizate la domiciliul
cetãţenilor”.
În cadrul aceluiaşi raport se evidenţiază de asemenea că doar 10% dintre cetãţenii
chestionaţi au declarat cã au fost consultaţi în probleme de interes public din iniţiativa
autoritãţilor. Mai mult decât atât, doar 57% din populaţia chestionată cunoaşte faptul că
dreptul de a participa la şedinţele autorităţilor locale este garantat prin lege, în condiţiile
în care subiecţii sondajului au fost cetăţeni din mediul urban, cu pregătire cel puţin
medie.
Tabelul nr.2 Participarea cetăţenilor la şedinţele autorităţilor publice locale
Eşantion total: 574 persoane
Sursa: „Chestionar aplicat funcţionarilor publici” din cadrul proiectului
„Transparenţa actului decizional şi participarea cetăţenilor la
procesul de luare a deciziilor şi de elaborare a actelor normative”

Concluziile ce pot fi desprinse în urma acestei analize denotă faptul că gradul de
implicare al cetăţenilor în activităţile propriu-zise ce vizează domeniul administraţiei
publice este destul de redus (dovadă fiind faptul că doar 57% din populaţie îşi cunoaşte
dreptul de participa la şedinţele instituţiilor publice) atât datorită lipsei de informare a
cetăţenilor cât şi datorită neinteresului manifestat la nivelul funcţionarilor publici (20,6%
dintre aceştia nu au ştiut sau nu au dorit să răspundă la întrebarea „Instituţia în care
lucraţi implică, din proprie iniţiativă, cetăţenii în procesul de luare a deciziilor?).
2.2 Autorităţile centrale
Principala autoritate centrală cu care administraţiile publice locale intră în contact
este Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, aflate într-o relaţie de subordonare
directă.
Autorităţile publice centrale sunt interesate în mod deosebit de activitatea
instituţiilor din teritoriu referitor la următoarele aspecte:
urmărirea modului în care sunt utilizate fondurile repartizate de la Bugetul de
Stat, precum şi a criteriilor care la stau la baza divizării acestor fonduri pe
sectoare de activitate;
verificarea modului de implementare la nivelul comunităţilor locale a deciziilor
adoptate de către instituţiile publice centrale;
analiza modului în care sunt satisfăcute la nivel local interesele colectivităţilor,
precum şi a gradului de îndeplinire a obiectivelor;
evaluarea eficienţei activităţii administrative de ansamblu desfăşurată la nivel
local.
2.3 Politicienii
Independent de reprezentanţii autorităţilor publice centrale, o categorie aparte şi
deosebit de importantă de stakeholderi o reprezintă politicienii. Miza politică este de
multe ori prioritară în raport cu interesele cetăţeanului. În cazul prefecţilor lucrurile sunt
destul de clare, dacă luăm în considerare că funcţia de prefect reprezintă o funcţie
politică, iar acesta este numit practic de către primul-ministru, la propunerea Ministrului
Internelor şi Reformei Administrative. În cazul primarilor însă, lucrurile stau complet
diferit. Primarii sunt aleşi de către membrii comunităţii locale şi de multe ori „culoarea
politică” a acestora nu corespunde cu cea a prefectului sau a partidelor intrate la
guvernare, motiv pentru care, imediat după închierea alegerilor locale, partidele politice
fac eforturi susţinute pentru a atrage în rândul lor persoanele care au fost desemnate să
ocupe funcţia de primar. Lupta este cu atât mai mare cu cât comunitatea locală condusă
de primarul respectiv este mai numeroasă sau prezintă diferite avantaje geostrategice faţă
de celelalte regiuni. Astfel, traseismul politic a devenit o problemă de bază a
administraţiei publice locale din România.
În cadrul unui studiu realizat de Institutul pentru Politici Publice, Bucureşti 5 se
arată că la finele anului 2006, PD „este marele câştigător al fenomenului deja consacrat în
România şi numit migraţia politică a primarilor. Este evident că lideri importanţi ai PD,
5 „Migraţia politică a primarilor din România 2006”, Institutul pentru Politici Publice, Bucureşti

deşi pretind public că dezaprobă practici de atragere a primarilor în formaţiunea lor, între
alegeri, şi chiar iniţiază proiecte de lege pentru stoparea migraţiei politice la nivel local,
au avut un plan minuţios de a atrage primari, inclusiv de la partenerul de guvernare,
PNL.”
Dacă în 2005 PD a înregistrat o creştere de 83 de primari (99 câştigaţi şi 16
pierduţi) în urmatorul an creşterea a fost spectaculoasă. PD şi-a sporit numărul aleşilor
locali cu 211 primari faţă de anul anterior. PD are astăzi 392 de primari aleşi în 2004, alţi
388 de la alte partide şi 6 din alegeri anticipate. PD a atras nu mai puţin de 313 primari
PSD (53 în primul an şi 260 în al doilea).
Figura nr.4 Migraţia politică a primarilor
PD în perioada 2004-2006
Sursa: „Migraţia politică a primarilor
din România 2006”, IPP

Al doilea câştigător este PNL. Creşterea numărului primarilor PNL a fost
constantă: în primul an dupa alegerile din 2004, PNL a avut o creştere netă de 106
primari (123 câştigaţi şi 17 pierduţi) iar în al doilea an, 2006, o creştere de 103 primari
(141 câştigaţi şi 38 pierduţi). Cei mai mulţi primari au venit în aceşti doi ani de la PSD:
163 de primari.
Figura nr. 5 Migraţia politică a primarilor
PNL în periaoda 2004-2006
Sursa: „Migraţia politică a primarilor
din România 2006”, IPP

Situaţia celorlalte partide se prezintă, conform aceluiaşi studiu, în felul următor:
UDMR - şi-a sporit cu 9 numărul de primari, prin păstrarea aproape în totalitate a
primăriilor câştigate în alegeri (de la UDMR a migrat un singur primar), prin
atragerea de noi primari (7) şi prin câştigarea unora noi în alegeri (3).
PC a înregistrat în primul an de după alegerile din 2004, un deficit net de 27 de
primari, în cel de-al doilea an însă dezechilibrul continuând între numărul de
primării pierdute şi cel al primăriilor câştigate, 41 pierduţi faţă de 33 câştigaţi,
deci o pierdere netă de 8 primari.
PRM a suferit cele mai mari pierderi relativ la numărul de primării câştigate,
deţinând, în noiembrie 2006, jumătate din numărul primăriilor pe care le câstigase
la alegerile locale din 2004 (41 de primari faţă de 82 de primari după doi ani).
PSD a înregistrat pierderi semnificativ mai mari în 2006, fiind părăsit de 421 de
primari în 2006, faţă de 127 în 2005.
Astfel, analizând global situaţia de mai sus, rezultă că 27% dintre primari şi-au
schimbat apartenenţa politică în 2006 faţă de „numai” 12% în 2005.
Figura nr.6 Migraţia politică a primarilor din România
la nivelul anului 2006
Sursa: „Migraţia politică a primarilor
din România 2006”, IPP
Urmărind o analiză comparativă a acestui fenomen începând cu alegerile din anul
2000 se observă că situaţia migraţiei politice a primarilor s-a înrăutăţit constant, în sensul
că de la an la an tot mai mulţi primari au preferat să treacă de la un partid la altul,
generând astfel o stare de instabilitate politică ce s-a repercutat asupra rezultatelor
obţinute în sistemul administraţiei publice locale.

Figura nr.7 Analiza comparativă a fenomenului de
migraţie politică în perioada 2000-2006
Sursa: „Migraţia politică a primarilor
din România 2006”, IPP
Migraţia politică atrage după sine reorientări în programele propuse cetăţenilor de
către primarii aleşi, modificări de doctrină, şi strategii diferite de dezvoltare şi de
utilizare a resurselor locale, fapt ce generează interesul partidelor politice de a atrage cât
mai mulţi primari în rândul membrilor lor. O soluţie pentru rezolvarea acestei probleme
ar putea fi constituită de transformarea funcţiei de primar într-o funcţie apolitică, similară
celei de Preşedinte.
2.4 Investitorii
Ca şi în cazul societăţilor comerciale, investitorii reprezintă o categorie deosebit
de importantă de stakeholderi. Aceştia au un rol decisiv în ceea ce priveşte dezvoltarea
economică a diferitelor regiuni.
Fiecare administraţie publică locală acţionează în virtutea principiului autonomiei
publice locale şi îşi poate concepe propria strategie de dezvoltare economico-socială.
Totuşi, fondurile de care dispun autorităţile publice locale sunt limitate. O parte dintre
aceste fonduri sunt repartizate de la Bugetul de Stat, o altă parte provin din impozitele şi
taxele plătite de contribuabili, însă ele sunt total insuficiente pentru finanţarea unor
programe costisitoare de dezvoltare a infrastructurii, sau de implementare a unor proiecte
cu impact social. În aceste condiţii, singura soluţie viabilă a autorităţilor este aceea de a
realiza programe atractive pentru investitori.
Investitorii prezintă interes în a încheia parteneriate cu administraţiile publice
locale din următorele considerente:
statutul de parte activă în cadrul unor astfel de parteneriate este de natură să
faciliteze accesul investitorilor la surse de finanţare din partea autorităţilor
centrale;
implicarea în proiecte pe termen lung conduce la crearea unui climat de
stabilitate la nivelul investitorilor, datorat inclusiv faptului că multe dintre
fondurile imobilizate în proiecte de infrastructură sunt garantate de către stat;
colaborarea cu instituţii ale statului este de natură să confere un plus de
notorietate investitorilor în propriile domenii de activitate, şi să câştige
încrederea mai multor clienţi pe pieţele pe care acţionează;

organismele europene utilizează fondurile de investiţii ca mijloc de atingere a
obiectivelor specificate în reglementările comunitare cu privire la strategiile
de dezvoltare regională. Obiectivele strategice ale Uniunii Europene prevăd
dispoziţii referitoare la impactul de mediu, la impactul social, sau la orientarea
către o dezvoltare durabilă, iar o modalitate eficientă de implementare a
acestor obiective este implicarea directă în activităţi investiţionale;
investiţiile realizate în zonele declarate defavorizate sau calamitate de către
autorităţi reprezintă excelente oportunităţi de afaceri pentru investitori datorită
multiplelor facilităţi de ordin fiscal oferite de către Guvern.
În contextul integrării în Uniunea Europeană, comunităţile locale beneficiază de
oportunităţi noi de dezvoltare prin accesarea fondurilor structurale. Conform estimărilor,
noile State Membre vor trebui să investească aproximativ 11 miliarde EUR în
infrastructură doar pentru a se alinia cerinţelor impuse de directivele europene. În plus,
„Institutul German de Cercetări Economice preconizează că noile state membre, inclusiv
România şi Bulgaria, vor avea nevoie de investiţii în infrastructură de aproximativ 515
miliarde EUR necesare pentru a atinge nivelul statelor UE premergător aderării din 2004
în domenii precum telecomunicaţiile, transporturile, energia, protecţia mediului, cu alte
cuvinte 5% din PIB-ul acestor ţări în următorii 15 ani” 6 .
Odată cu adeararea României la UE în anul 2007, PND (Planul Naţional de
Dezvoltare) are rolul major de a alinia politica naţională de dezvoltare la priorităţile
comunitare de dezvoltare, prin promovarea măsurilor considerate stimuli de dezvoltare
socio-economică durabilă la nivel european. PND reprezintă documentul pe baza căruia
va fi elaborat Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007-2013 (CSNR), reprezentând
strategia convenită cu Comisia Europeană pentru utilizarea instrumentelor structurale,
precum şi Programele Operaţionale prin care se vor implementa aceste fonduri.
Obiectivul Global al PND 2007-2013 este „Reducerea cât mai rapidă a disparităţilor de
dezvoltare socio-economică între România şi Statele Membre ale Uniunii Europene”.
Obiectivul global se sprijină pe trei obiective specifice: creşterea competitivităţii pe
termen lung a economiei româneşti; dezvoltarea la standarde europene a infrastructurii de
bază; perfecţionarea şi utilizarea mai eficientă a capitalului uman autohton. Astfel,
autorităţile publice locale au „undă verde” în demersul de accesa fondurile disponibile ale
Uniunii Europene (Fondurile structurale şi cele de Coeziune) şi de a atrage investitorii
prin proiectele fezabile propuse.
Cu titlu de exemplu, putem aminti cazul unor judeţe care desfăşoară deja proiecte
cu parteneri din străinătate, încă dinaintea integrării României în Uniunea Europeană,
astfel:
- în judeţul Buzău au fost lansate 17 proiecte cu finanţare europeană dintr-un
total de 54 depuse spre aprobare;
- în Suceava vor fi derulate mai multe proiecte în parteneriat cu regiunea italiană
Abruzzo pentru păstrarea tradiţiilor din zona Bucovinei (în baza unui parteneriat
încheiat în anul 2006 între CJ Suceava şi reprezentanţii regiunii Abruzzo);
- în judeţul Galaţi se află în derulare 52 de proiecte cu finanţare europeană, dintre
care cele mai importante sunt 12 proiecte cu finanţare Phare 2002 ce au ca
obiective modernizarea administraţiei locale, 3 proiecte cu finanţare Sapard
pentru infrastructură, 21 de proiecte sunt dezvoltate în domeniul resurselor
6 “Revista Română de Administraţie Publică Locală”, nr 31, ianuarie 2007, www.administraţie-ghid.ro

umane, iar 3 proiecte sunt dezvoltate în cadrul Programului Phare 2001
Coeziune Economică şi Socială.
Concluzia care se poate desprinde din datele de mai sus este aceea că integrarea în
Uniunea Europeană, dar şi agilitatea autorităţilor publice locale de a atrage investitori
pentru finanţarea programelor de dezvoltare constituie două dintre oportunităţile majore
de dezvoltare la nivel teritorial-regional în România, acest fapt fiind sesizat şi de către
prestigioase instituţii din străinătate, cum este cazul ce fost menţionat anterior, şi anume
Institutul German de Cercetări Economice.
2.5 Societăţile comerciale şi alte persoane juridice
În cadrul administraţiilor publice locale este foarte importantă relaţia pe care
acestea o au cu diverse persoane juridice, în calitatea de stakeholderi ai organizaţiei. Din
acest punct de vedere trebuie analizate două aspecte deosebit de importante.
În primul rând, trebuie amintit faptul că administraţiile publice, fie ele locale sau
centrale, nu îşi pot îndeplini obiectivul principal, de prestare a serviciilor publice în
folosul comunităţii, prin mijloace proprii. Ele au în special funcţii administrative, motiv
pentru care se văd în situaţia de a apela la diverse societăţi comerciale specializate, care
să furnizeze propriu-zis comunităţii locale serviciile de care aceasta are nevoie. Este
foarte important ca între aceste societăţi furnizoare de utilităţi publice şi administraţiile
publice locale relaţiile să se bazeze pe profesionalism. În acest fel ambele părţi au de
câştigat. Societăţile comerciale care încheie contracte cu autorităţile publice locale
vizează în special furnizarea de utilităţi, cum ar fi apă curentă, canalizare, salubritate,
iluminat stradal, etc, dar şi furnizarea de servicii de larg consum cum ar fi transportul
local. În acest din urmă caz, multe societăţi care asigură serviciile de transport local
funcţionează cu pierderi mari, care sunt însă acoprite din Bugetul de Stat, datorită faptului
că sunt organizate ca Regii Autonome (Regia Autonomă de Transport Bucureşti, Regia
de Transport Ploieşti, Regia Autonomă de Transport Timişoara, etc.).
Există şi situaţii în care contractele de utilităţi se pot realiza între instituţii
aparţinând administraţiei publice locale. Un astfel de contract este cel încheiat între
Consiliul Judeţean Dâmboviţa cu Consiliile Locale ale comunelor Brăneşti , Bezdead,
Tătărani şi Vulcana Pandele care au realizat investiţii de alimentare cu apă din fonduri
SAPARD.
Prin intermediul acestui contract, „Serviciul Public Judeţean de Alimentare cu
Apă şi Canalizare Dâmboviţa, urmare a prezentei asocieri, va administra şi exploata
întreaga investiţie de alimentare cu apă potabilă cu respectarea prevederilor HG
1591/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu apă
potabilă.” 7 . Contractul este încheiat pe o durată de 2 ani, cu posibilitate ulterioară de
prelungire. Aceasta este o modalitate de dezvoltare locală sub forma unui parteneriat între
instituţii ale administraţiei publice locale.
Cel de-al doilea aspect vizat este sprijinul acordat de către autorităţile publice
locale unor entităţi pentru desfăşurarea unor activităţi menite să contribuie la dezvoltarea
regiunii vizate sau la crearea de noi locuri de muncă pentru populaţia neocupată. În
7 Contract de asociere - anexă la Hotărârea nr. 108/2005 a Consiliului Judeţean Dâmboviţa

această categorie se încadrează, spre exemplu, emiterea autorizaţiilor, precum şi sprijinul
acordat pentru înfiinţarea parcurilor industriale. Interesul societăţilor comerciale de a
pune bazele unui parc industrial constă de asemenea în obţinerea unor avantaje stipulate
prin lege pentru cei care întreprind o astfel de acţiune.
Pe lângă autorităţile publice locale funcţionează şi o categorie aparte de
stakeholderi, reprezentată de către organizaţiile non-guvernamentale, care sunt instituţii
apolitice menite să satisfacă interesele cetăţenilor şi să apere drepturile acestora în relaţia
cu autorităţile statului. Organizaţiile non-guvernamentale prezintă interes faţă de modul
de funcţionare al administraţiilor publice, în scopul:
monitorizării modului în care autorităţile publice locale gestionează relaţiile cu
membrii colectivităţii locale;
supravegherii modului în care sunt gestionate fondurile publice, sub aspectul
respectării condiţiilor legale;
observării modului în care sunt respectate drepturile fundamentale ale
cetăţenilor, în conformitate cu Constituţia ţării;
analizării modului în care este respectată legea la nivel local, precum şi a
aplicării adecvate a principiilor democratice universale.
Acestor categorii de stakeholderi li se adaugă o serie de stakeholderi temporari
care prezintă interes în activităţile administraţiei publice numai pe diferite proiecte
realizate la nivelul acesteia. Un exemplu de astfel de stakeholderi este cuprins într-o
analiză a factorilor interesaţi pentru obţinerea unui împrumut pentru îmbunătăţirea
serviciului de alimentare cu apă la nivelul municipiului Braşov, şi este prezentat în figura
de mai jos:
Figura nr.8 Analiza stakeholderilor interesaţi în obţinerea unui împrumut
pentru îmbunătăţirea serviciului de alimentare cu apă 8
Sursa: „Ghidul funcţionarului din administraţia
publică locală”, Braşov, 2006
8 Cifrele din tabel reprezintă gradul de importanţă pentru stakeholderul analizat, unde 1 reprezintă un grad
minim de importanţă, iar 5 un grad maxim de importanţă

3 ANALIZA DIAGNOSTIC A SISTEMULUI DE MANAGEMENT PUBLIC LA NIVELUL
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE DIN ROMÂNIA
3.1 Conceptul de management public
Managementul public reprezintă un ansamblu intercorelat de procese şi relaţii de
management, bine structurate, existente între componente ale sistemului administrativ,
prin care, în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire legile/procesele de acţiune,
şi/sau se planifică, se coordonează, se gestionează, se organizează şi controlează activităţi
ce satisfac intersele unor colectivităţi.
Managementul public prezintă următoarele caracteristici definitorii:
● se constituie într-un sistem integrator;
● este puternic influenţat de factorul politic;
● prezintă un prounuţat caracter de diversitate;
● este unul dintre cele mai complexe sisteme existente la nivel de economie
naţională
● este un domeniu de sinteză
Principiile care stau la baza managementului public 9 , conform abordării
promovate de către profesorul Paul Marinescu, sunt:
● Principiul legalităţii
● Principiul restructurării
● Principiul flexibilităţii
● Principiul perfecţionării
● Principiul conducerii autonome
● Principiul conducerii unitare
3.2 Funcţiile managmentului public
3.2.1 Funcţia de previziune
În conformitate cu prevederile Legii Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001
republicată, autorităţile publice au sarcina de a adopta:
⌂ strategii,
⌂ prognoze
⌂ planuri
⌂ programe de dezvoltare economico-socială a judeţului.
În urma analizei situaţiei din diverse judeţe ale ţării rezultă faptul că la nivelul
conducerii administraţiilor publice locale a fost respectată această prevedere legală.
Consiliile judeţene au elaborat, cu respectarea termenelor legale, strategii şi programe
care vizează dezvoltarea durabilă a regiunilor în cauză.
9 “Managementul instituţiilor publice”, Paul Marinescu, ed. Universităţii din Bucureşti , 2003

În cazul marii majorităţi a judeţelor, informaţiile cuprinse în cadrul acestor
strategii sunt transparente şi accesibile publicului larg, ele regăsind-se în format
electronic pe site-urile web ale consiliilor judeţene.
În ceea ce priveşte modalitatea de întocmire a acestor documente, există unele
diferenţe, astfel:
- unele strategii îmbracă forma unor studii complexe care conţin o scurtă
prezentare a judeţului, a resurselor acestuia, o analiză diagnostic, urmată de o analiză
SWOT care reliefează principalele puncte forte, puncte slabe, ameninţări şi oportunităţi
cu care se confruntă judeţul. Aceste studii se continuă cu o prezentare a obiectivelor
strategice şi a celor specifice stabilite la nivelul zonei de referinţă, prezentate pe domenii
şi sectoare de activitate (agricultură, industrie, protecţia mediului, cultură, sănătate,
învăţământ, etc), pentru ca în ultima parte să fie prezentate obiectivele ce urmează să fie
atinse în orizontul viitor de timp, precum şi, detaliat, modalităţile de realizare a acestor
obiective. Această situaţie se întâlneşte la nivelul unor judeţe cum ar fi Olt, Dolj sau
Harghita 10 .
- la nivelul altor judeţe, însă, cum este cazul Buzăului, s-a realizat o strategie care
cuprinde numai obiectivele ce urmează a fi atinse în perioada viitoare de timp.
În ceea ce priveşte natura obiectivelor strategice stabilite acestea sunt relativ
omogene la nivelul tuturor judeţelor, însă, obiectivele specifice sunt eterogene, fiecare
judeţ având propriile priorităţi de dezvoltare, în funcţie de regiunea în care este amplasat,
de particularităţile climatice, demografice şi industriale, etc.
Obiectivele strategice omogene vizează în principal 10 direcţii prioritare, care se
regăsesc în cadrul strategiilor, la nivelul tuturor judeţelor. Cele 10 direcţii 11 sunt:
- Industrie
- Agricultură
- Protecţia mediului şi dezvoltare durabilă
- Administraţie publică
- Servicii
- Cultură şi Educaţie
- Sănătate
- Învăţământ
- Infrastructură şi integrare europeană
- Exploatarea şi protejarea resurselor
Referitor la gradul de accesibilitate pentru publicul larg la conţinutul
prognozelor şi programelor de dezvoltare putem concluziona că acesta este foarte ridicat,
în marea majoritate a cazurilor aceste documente regăsindu-se pe paginile web ale
instituţiilor care le-au elaborat, astfel putând fi accesate de către toţi factorii interesaţi.
Această funcţie a mangementului, se regăseşte inclusiv la nivelul consiliilor
municipale şi orăşeneşti, toate municipiile având elaborate, la rândul lor strategii de
10
Concluzie desprinsă în urma analizei comparative a Strategiilor de Dezvoltare elaborate de către
Consiliile Judeţene
11
Concluzie desprinsă din Strategiile de Dezvoltare ale Consiliilor Judeţene

dezvoltare locală deosebit de complexe. Nici în cazul acesta nu există un şablon universal
de elaborare a acestor documente.
Trebuie de asemenea menţionat faptul că întocmirea unor astfel de strategii este
realizată în cea mai mare măsură de către funcţionari publici cu studii superioare, care
însă nu sunt specializaţi în elaborarea de strategii, planuri şi programe, impunând-se în
acest sens realizarea unor cursuri pregătitoare în acest domeniu de natură să formeze
specialişti capabili să întocmească astfel de documente într-o manieră pertinentă şi
profesionistă.
Legat de acest aspect al studiilor superioare, în cadrul „Raportului privind
managementul funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici” se arată că din punct de
vedere al nivelului studiilor, se observă că, din totalul de 100911 funcţionari publici de
execuţie, un număr de 45212 funcţionari publici au studii superioare de lunga durata
(44,80%) - clasa I- , 3754 studii superioare de scurta durata (3,72%) - clasa II- , iar 51945
au studii medii liceale sau postliceale (51,48%) - clasa III-.
De asemenea, defalcarea pe categorii de autorităţi şi instituţii publice scoate în
evidenţă procentul relativ ridicat de funcţionari publici cu studii superioare din cadrul
aparatului propriu al instituţiilor administraţiei publice centrale (8 din 10 funcţionari) şi
din cadrul administraţiei publice teritoriale (7 din 10 funcţionari au studii superioare).
Gradul de profesionalizare scade însă în cazul consiliilor locale şi al altor autorităţi ale
administraţiei publice locale (doar 3 din 10 funcţionari au studii superioare), fapt datorat
atât lipsei unei pieţe a forţei de muncă cu înaltă calificare cât şi lipsei unui pachet atractiv
de salarizare şi recompensare a potenţialilor angajaţi. 12
Figura nr. 9 Structura pe clase a funcţionarilor publici în funcţie
de tipul instituţiilor publice la 31.12.2006
Sursa:” Raportul privind managementul funcţiilor publice şi
al funcţionarilor publici pe anul 2006, ANFP”
12 “Raportul privind managementul funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici pentru anul 2006”, ANFP

Se observă astfel un procent destul de scăzut al persoanelor calificate la nivelul
administraţiei publice locale (numai 20.95% având studii superioare), motiv pentru care
şi funcţiile managementului se aplică pe o arie destul de restrânsă. Situaţia se
îmbunătăţeşte la nivelul administraţiei publice teritoriale, procentul funcţionarilor cu
studii superioare crescând, în acest caz, la 57,96%.
3.2.2 Funcţia de organizare
În cazul administraţiei publice locale din România se remarcă un grad mediu de
omogenitate în ceea ce priveşte organizarea instituţiilor locale pe subdiviziuni
organizatorice. Astfel, Consiliile judeţene sunt organizate,de regulă, pe:
⌂ direcţii
⌂ servicii
⌂ compartimente
⌂ comisii specializate
În subordinea acestor subdiviziuni pot funcţiona şi alte instituţii cu personalitate
juridică specializate pe diferite necesităţi ale cetăţenilor. Acest gen de organizare este
specifică tuturor consiliilor judeţene din România.
Consiliile locale au o organizare proprie bine-definită şi precizată în documente
specifice până la nivel de municipiu. Astfel, consiliile municipale sunt organizate de
regulă pe direcţii şi servicii specializate.
Modalităţile de realizare a documentelor organizatorice diferă în funcţie de
nivelul la care acestea sunt realizate. Spre exemplificare, am selectat 3 organigrame
distincte, din aceeaşi unitate teritorial- administrativă, astfel:
Figura nr.10 Organigrama Consiliului Judeţean Tulcea
Sursa: Consiliul Judeţean Tulcea (www.cjtulcea.ro)

Figura nr. 11 Organigrama municipiului Tulcea
(judeţul Tulcea)
Sursa: Primăria Tulcea (www.primaria-tulcea.ro)
Figura nr. 12 Organigrama oraşului Isaccea
(judeţul Tulcea)
Sursa: Primăria Isaccea (www.isaccea.romclub.ro)

Se observă în urma anlizei că pe măsură ce instituţia la nivelul căreia este
realizată organigrama este mai redusă, scade numărul de niveluri ierarhice, scade numărul
posturilor de top-management, lăsând locul funcţiilor de execuţie.
Organigrama primăriei oraşului Isaccea este destul de simplă, comparativ cu cea a
unităţilor administrative superioare.
Un alt fenomen uşor de sesizat în urma cercetărilor este că la nivelul comunelor
nu există site-uri web ale autorităţilor locale, şi în cele mai multe cazuri nici documentele
de formalizare a structurii organizatorice.
3.2.3 Funcţia de coordonare
Funcţia de coordonare constituie ansamblul proceselor prin care se armonizează
deciziile şi acţiunile personalului organizaţiei la nivelul subsistemelor acesteia.
Coordonarea vizează de asemenea :
⌂ verificarea încadrării activităţilor realizate la nivel departamental în
planul general al instituţiei;
⌂ valorificarea fluxului informaţional;
⌂ corelarea cheltuielilor cu componentele resurselor financiare, a
vânzărilor cu producţia, a aprovizionării cu consumul.
Fundamentul funcţiei de coordonare îl constituie existenţa unui proces de
comunicare eficient.
Ca urmare a unui studiu solicitat de către Ministerul Internelor şi Reformei
Administrative, în anul 2006, a reieşit că de cele mai multe ori viteza de vehiculare a
informaţiilor este foarte redusă, canalele folosite sunt neadecvate, apărând frecvent
distorsiuni şi redundanţe în transmiterea informaţiilor. Autorităţile locale nu raportează la
nivel central toate evenimentele care au loc la nivelul unităţilor teritorial-administrative,
în mod voit, sau din neglijenţă. Astfel, există situaţii în care aceeaşi decizie a fost
implementată în mod diferit în unităţi teritoriale diferite, sau, uneori, chiar în cazul
aceleiaşi unităţi teritoriale, la momente diferite.
Aceste aspecte sunt de natură să reducă eficienţa funcţionării ambelor autorităţi,
cu efecte distructive asupra tuturor părţilor implicate.
Conştientizând problema lipsei de coordonare în cadrul aparatelor proprii, unele
dintre organismele administraţiei publice locale au creat departamente specializate în
coordonarea diferitelor activităţi. Astfel, la nivelul judeţului Sibiu există un departament
de coordonare a serviciilor publice, la nivelul judeţului Arad funcţionează Departamentul
de Coordonare a Strategiilor şi Politicii Regionale, iar la nivelul judeţului Cluj
funcţionează Serviciul Coordonare, Informare şi Relaţii Publice. Exemplele sunt însă
limitate, multe dintre unităţile administrative locale neacordând importanţă deosebită
lipsei de coordonare din cadrul organizaţiilor proprii.
3.2.4 Funcţia de Antrenare
Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei instituţii a administraţiei
publice poartă denumirea generică de funcţionari publici. Activitatea lor este

eglementată legal prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarului Public, şi
ulterior şi prin Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarului public.
Funcţia de antrenare a resurselor umane a devenit o componentă importantă a
procesului de management, astfel încât au luat fiinţă Centrele Regionale de Formare
Continuă a Personalului din Administraţia Publică Locală, care formează specialişti
pe mai multe direcţii. spre exemplu, la nivelul municipiului Bucureşti printre care cele
mai importante direcţii se regăsesc:
- Organizarea activităţilor de relaţii cu publicul - Administraţia orientată spre
cetăţean;
- Organizarea şi Conducerea Serviciului de Impozite şi Taxe Locale;
- Comunicarea instituţională la nivel local;
- Management social;
- Managementul resurselor umane în administraţia publică locală, etc.
Pe lângă programele strict profesionale de pregătire noile condiţii generate de
aderarea României la Uniunea Europeană au impus condiţii suplimentare anumitor
categorii de funcţionari publici. Aceste condiţii vizează aspecte privind cunoaşterea unor
limbi străine de circulaţie internaţională, abilităţi de utilizare a tehnicii de calcul atestate
corespunzător, sau studii superioare şi de master pentru ocuparea unor categorii de
posturi.
Există unele cursuri de formare pe care funcţionarii publici trebuie să le suporte
integral sau parţial din punct de vedere financiar, dar există şi programe naţionale de
dezvoltare profesională, realizate fie de insitituţii din România, fie de instituţii din
străinătate. Exemple în acest sens sunt:
- Programul PHARE RO 2004/016-772.03.01.01 “Strengthening the
National Institute of Administration and Regional Training Centers`
capacity for developing a corps of professional civil Servants” , în
valoare de 3,6 mil EURO, având ca beneficiari INA şi CRFCAPL, şi o
perioadă de implementare de 16 luni
- Protocolul de colaborare INA –- Ministerul Relaţiilor Internaţionale
(MRI - Québec) 13 . Protocolul de colaborare presupune susţinerea unui
program de formare de lungă durată destinat funcţionarilor publici de
conducere, in limba franceză, pe tematica managementului public.
Programul se va implementa in perioada 2006 – 2008 si va fi dezvoltat
in parteneriat cu École Nationale d’Administration Publique (ENAP),
Quebec, Canada, având drept obiectiv creşterea capacităţii de
administrare a funcţionarilor publici de conducere din administraţia
românească, în contextul în care România trebuie să aibă o administraţie
publică performantă, capabilă să răspundă provocărilor integrării în
Uniunea Europeană.
- Proiect Phare 2002/000 – 586.03.01.03 „Training on project design
and preparation, monitoring and assesment and Project Cycle
Management”, proiect încheiat care a avut drept scop elaborarea unei
metodologii pentru identificarea nevoilor de formare a beneficiarilor
potenţiali ai instrumentelor structurale.
13 www.enap.ca

- Proiectul RO 2003/005 – 551.03.03.03.01 „Training in Project Cycle
Manangement, Procurement and Contracting of Pre-Accession
Projects and Management of EU Structural Instruments”, de
asemenea finalizat, având ca obiectiv fundamental formarea de formatori
în domeniul managementului ciclului de proiect, formare în domeniul
procedurilor de licitaţie şi contractare a fondurilor de pre-aderare şi
formare în domeniul instrumentelor structurale.
- Proiect “ Dezvoltarea resurselor umane in România”, proiect
dezvoltat in parteneriat cu Institutul de Administraţie Publică din
Irlanda si susţinut de Departamentul de Afaceri Externe Irlandez 14 ,
proiect în desfăşurare având drept obiectiv creşterea responsabilităţii
INA în raport cu nevoile funcţionarilor publici si dezvoltarea rolului său
în cadrul procesului de reformă din administraţia publică.
Centrele Regionale de Formare Continuă a Personalului din Administraţia
Publică Locală, conform anexei HG 1083/8 iulie 2004 15 sunt arondate după cum
urmează:
Nr.crt. Centrul
Regional
1 CRFCAPL
Bucureşti
2 CRFCAPL
Călăraşi
3 CRFCAPL
Cluj-Napoca
4 CRFCAPL
Constanţa
5 CRFCAPL
Craiova
6 CRFCAPL
Iaşi
7 CRFCAPL
Sibiu
8 CRFCAPL
Timişoara
Tabelul nr. 3 Centrele Regionale de Formare Continuă a
Personalului din Administraţia Publică Locală
Adresa Nr. tel Judeţe arondate
str. Edgar Quinet,
Bucureşti
str. Sloboziei, nr.9,
Călăraşi
str. Alexandru
Vaida-Voievod,
nr.53-55, Cluj-
Napoca
str. Mircea cel
Bătrân, nr.6,
Constanţa
str.Brestei, nr.12,
Craiova
str. Anastasie Panu,
nr.60, Iaşi
bd. Victoriei, nr.2-
4, Sibiu
str. Sever Bocu,
nr.11-13
14 www.ipa.ie
15 Institutul Naţional de Administraţie, www.ina.gov.ro
0213125226 Bucureşti, Ilfov, Prahova,
Argeş, Dâmboviţa, Teleorman
0242331683 Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa,
Buzău
0264550458 Cluj, Maramureş, Satu-
Mare, Sălaj, Bistriţa-
Năsăud, Bihor
0241510477 Constanţa,Vrancea Tulcea,
Brăila, , Galaţi
0251417230 Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea,
Mehedinţi
0232255993 Iaşi, Suceava, Botoşani,
Neamţ, Vaslui, Bacău
0269210855 Sibiu, Braşov, Mureş,
Harghita, Covasna, Alba
0256295264 Timiş, Arad, Caraş-
Severin, Hunedoara
Sursa: Institutul Naţional de Administraţie

3.2.5 Funcţia de Control-Evaluare
În cadrul sistemului administraţiei publice locale funcţia de control-evaluare
vizează totalitatea categoriilor de resurse şi de activităţi care se regăsesc la nivelul unităţii
administrativ-teritoriale. În ceea ce priveşte funcţia de control-evaluare, aceasta are o
dublă determinare:
● Pe de o parte există un control extern realizat de către organisme abilitate ale
autorităţilor publice centrale, care monitorizează modalităţile de gestionare a
fondurilor primite de la Bugetul de Stat, dar şi modul în care sunt
implementate la nivel local deciziile adoptate de către autorităţile legislative
naţionale. De regulă, aceste controale au un caracter inopinat, discontinuu,
bazat pe sesizări din partea cetăţenilor sau altor organisme abilitate.
● În al doilea rând, la nivelul fiecărei unităţi administrative există persoane
abilitate care realizează, de regulă permanent, funcţia de control la nivel
intern.
Controlul la nivel intern 16 , ca funcţie a sistemului de management urmăreşte:
control-evaluarea resurselor materiale, prin:
determinarea structurii şi valorii patrimoniului;
formularea propunerilor de achiziţii de bunuri materiale;
evaluarea gradului de uzură a bunurilor materiale existente în patrimoniul
unităţii.
control-evaluarea resurselor financiare, prin:
analiza viabilităţii economico-financiare;
stabilirea necesarului de resurse financiare;
formularea propunerilor de bugete şi analiza poziţiilor din bugetele deja
existente.
control-evaluarea resurselor umane, prin:
urmărirea performanţelor funcţionarilor publici şi realizarea de propuneri
de promovare pentru aceştia în funţie de performanţele realizate;
verificarea permanentă a compatibilităţii dintre aptitudinile funcţionarilor
publici şi cerinţele posturilor pe care le ocupă;
verificarea gradului de îndeplinire a obiectivelor la nivelul fiecărui post în
parte.
control-evaluarea resurselor informaţionale, prin:
stabilirea categoriilor de informaţii cotate ca fiind clasificate şi urmărirea
modului de vehiculare a acestora;
stabilirea necesarului de know-how pentru instituţia publică.
Trebuie menţionat faptul că evaluarea privitoare la primele două categorii de
resurse este realizată de către auditori specializaţi, iar la nivelul ultimelor două categorii
de către managerii specializaţi în domeniile respective. Controlul se realizează de regulă
foarte strict la nivelul unităţilor administrative mari (judeţe, municipii şi oraşe mari), fiind
aproape inexistent şi realizat de o manieră empirică la nivelul comunităţilor rurale
(comune).
16 „Noutăţi în managementul public”, Armenia Androniceanu, ed. ASE, 2003

3.3 Managementul relaţiilor cu stakeholderii
3.3.1 Comunitatea locală
Principala categorie de stakeholderi permanenţi ai unei administraţii publice
locale o constituie comunitatea locală, care de altfel stă şi la baza existenţei şi funcţionării
respectivei instituţii.
Prinicpala direcţie urmărită în cadrul managementului realţiilor cu cetăţenii o
constituie transparenţa şi eficienţa procesului de comunicare dintre aceştia şi
autorităţi.
→ Modalităţi de comunicare cu publicul
Modalităţile prin care instituţiile publice locale iau contact cu cetăţenii pe care
îi reprezintă sunt următoarele:
- Birourile de relaţii cu publicul;
- Consiliile Consultative de Cartier;
- Consiliul Seniorilor sau Consiliul Tinerilor;
- Comitetele de Dialog Social sau Operativ-Consultativ;
- Zilele Porţilor Deschise;
- întâlnirile periodice ale consilierilor cu alegătorii;
- sondajele de opinie privind activitatea administraţiilor publice locale;
- dezbateri publice pe diverse teme de interes local.
În cadrul Proiectului PHARE, „Transparenţã şi eticã în administraţia publicã” se
arată însă că „niciunul dintre cei 574 de cetãţeni intervievaţi de cãtre monitori nu au
menţionat existenţa unor astfel de modalităţi de comunicare cu autorităţile. Astfel, se pot
emite câteva ipoteze:
- fie cetãţenii nu sunt suficient informaţi sau nu au acces la sursele de informare;
- fie structurile la care fac referire funcţionarii publici existã numai pe hârtie;
- fie acestea au o arie de adresabilitate restrânsã”.
La nivel naţional, există, birouri de relaţii cu publicul în toate cele 41 de judeţe şi
în municipiul Bucureşti, precum şi la nivelul celorlalte municipii şi oraşe mai mare. De
cele mai multe ori aceste birouri funcţionează în regim part-time, numai în unele dintre
zilele săptămânii, iar personalul este complet neinformat cu privire la solicitările
publicului larg. Există şi instituţii în care programul Biroului de Relaţii cu cetăţenii
funcţionează 8 ore în zilele lucrătoare (spre exemplu, în municipiul Bucureşti, sau în
municipiul Timişoara). Alte instituţii au avut iniţiativa lansării unui număr telefonic
gratuit care funcţionează non-stop şi la care răspunde un robot pentru preluarea
sesizărilor şi propunerilor cetăţenilor (CJ Sibiu, CJ Hunedoara, municipiile Cluj-Napoca,
Arad, oraşul Aninoasa, etc).
Consiliile Cosultative de Cartier, funcţionează în prezent, sau aşa apare în acte,
în câteva municipii, cum ar fi Cluj-Napoca, Aiud sau Galaţi. La nivelul municipiului
Timişoara, ideea înfiinţării acestora a apărut în urma colaborării cu oraşul înfrăţit
Mulhouse, unde aceste organisme funcţionează deja de 10 ani. Aceste consilii trebuie să
fie echipe reprezentative pentru cartierele care le aleg şi care le mandatează să discute şi

să colaboreze cu primăria. Din cadrul Primăriei au fost desemnate persoane care să ţină
legătura cu aceste consilii şi care să participe la şedinţele acestora.
Celelalte modalităţi de comunicare cu cetăţenii prezentate anterior funcţionează
răzleţ în câteva unităţi administrative.
De asemenea, cetăţenii au sesizat faptul că accesul în audienţe la diferite autorităţi
se realizează extrem de dificil, iar gradul de soluţionare a cererilor este unul foarte redus.
Multe dintre problemele supuse atenţiei autorităţilor nu primesc soluţionare deloc, iar în
cazul celor care primesc, timpul de aşteptare este de regulă deosebit de mare.
Referitor la comportamentul funcţionarilor publici care au datoria de a
interacţiona cu cetăţenii şi de a le oferi acestora informaţiile necesare, concluzia
monitorilor care au realizat sondajul „Transparenţă şi etică în administraţia publică
locală” este mai mult decât elocventă: „Grup de oameni foarte ocupaţi, cu puţin timp la
dispoziţie, uneori victimizaţi de superiori, alteori persecutori, câteodatã frustraţi, mai
mult, circumspecţi. În fond, oameni şi ei, dar de multe ori generatori de birocraţie. Asta
datoritã sistemului, fireşte.”
Un exemplu pozitiv pentru crearea şi consolidarea relaţiilor cu cetăţenii îl
constituie elaborarea unor ghiduri ale cetăţeanului, cum este cel realizat de Primăria
Municipiului Timişoara, în care îi sunt aduse la cunoştinţă cetăţeanului anumite
informaţii de interes general referitoare la existenţa şi activitatea administraţiei publice
locale.
→ Indicatori de eficienţă utilizaţi în evaluarea managementului relaţiilor
cu cetăţenii
Un ultim aspect ce ar trebui menţionat aici îl constituie indicatorii de
eficienţă utilizaţi în evaluarea managementului relaţiilor cu cetăţenii.
Aceştia sunt:
- gradul de informare al cetăţeanului
(în prezent este destul de scăzut, în special în mediul rural, unde este
aproape inexistent)
- disponibilitatea de a oferi informaţii
(în cadrul unui studiu realizat de către Institutul pentru Politici
Publice 17 , la solicitarea Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative, a reieşit că cea mai mare disponibilitate de a oferi
informaţii a fost înregistrată la nivelul judeţelor Iaşi, Arad, Satu-Mare şi
al municipiilor Vaslui, Sfântu Gheorghe, Oradea, în timp ce la polul
opus s-au situat judeţele Harghita, Brăila, Hunedoara, şi municipiile
Râmnicu-Vâlcea, Constanţa şi Reşiţa.
- viteza de vehiculare a informaţiilor
(aceasta diferă în funcţie de natura informaţiilor solicitate, în prezent
fiind destul de scăzută)
- acurateţea informaţiilor vehiculate
(depinde în mare măsură de specificul canalului informaţional în sensul
că utilizarea unui canal adecvat diminuează riscul de apariţie a
redundanţelor şi distorsiunilor)
17 Institutul pentru Politici Publice, www.ipp.gov.ro

3.3.2 Autorităţile publice centrale
Între autorităţile publice locale şi cele centrale există o relaţie de subordonare
directă, motiv pentru care intensitatea relaţiilor care se stabilesc între cele două categorii
de instituţii este una foarte ridicată. Managementul relaţiilor cu autorităţile publice
centrale vizează în primul rând relaţiile referitoare la utilizare fondurilor distribuite în
conformitate cu politicile şi strategiile locale de dezvoltare, dar şi relaţia de comunicare
dintre insitituţiile administraţiei publice locale şi cele ale administraţiei publice centrale.
→ Modalităţi prin care se realizează comunicarea cu instituţiile aparatului
administrativ central
Comunicarea cu instituţiile aparatului administrativ central se realizează de
regulă între prefecturi şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, şi mai puţin
între celelalte unităţi locale (primării, consilii locale) şi organismele administrative
centrale.
Comunicarea dintre prefecturi şi autorităţile centrale se realizează prin
următoarele mijloace:
- videoconferinţe organizate de către Primul Ministru, sau de către
miniştrii cu prefecţii în vederea transmiterii către aceştia a normelor de
implementare a unor directive, sau cu ocazia unor evenimente speciale
care necesită intervenţie imediată din partea autorităţilor locale
(calamităţi naturale, incendii, inundaţii, stare de necesitate);
- faxuri şi circulare emise de către Ministerul Internelor şi Reformei
Administrative, precum şi de alte ministere în scopul comunicării
modalităţilor de implementare la nivel local a directivelor emise de către
autorităţile centrale naţionale şi internaţionale.
Trebuie remarcat faptul că la nivel naţional există în toate judeţele mijloacele de
comunicare necesare transmiterii şi recepţionării mesajelor informative vehiculate între
autorităţile locale şi cele centrale.
→ Indicatori de eficienţă utilizaţi în evaluarea managementului relaţiilor
cu autorităţile publice centrale
Principalii indicatori de eficienţă utilizaţi în managementul relaţiilor cu
autorităţile publice centrale sunt:
- viteza de recepţionare a informaţiilor
(care, în prezent, la nivelul tuturor judeţelor este destul de ridicată,
depinzând însă de canalul pe care sunt transmise informaţiile)
- Concizia, claritatea şi corectitudinea informaţiilor vehiculate
(care depinde de modul de percepţie al subiectului comunicării. În acest
sens au existat cazuri în care acelaşi mesaj a fost aplicat şi interpretat în
mod diferit de persoanele care l-au recepţionat)
- oportunitatea informaţiilor
(care urmăreşte dacă momentul transmiterii informaţiilor este cel
oportun petru implementarea şi aplicarea mesajului)

3.3.3 Investitorii şi alţi stakeholderi temporari
Necesitatea de a obţine fonduri şi de a realiza o dezvoltare a regiunilor pe care le
administrează a determinat autorităţile publice locale să dezvolte un puternic sistem de
relaţii cu diferiţi investitori. Comunicarea cu aceştia reprezintă un deziderat important al
procesului de management public.
→ Modalităţi prin care se realizează procesul de comunicare cu investitorii
şi celelalte categorii de stakeholderi temporari
Principalele modalităţi de realizare a procesului de comunicare dintre
instituţiile administraţiei publice locale şi investitorii sunt:
- licitaţiile publice;
- proiectele şi programele de dezvoltare în perspectiva realizării lor în
parteneriat cu investitorii;
- rapoarte anuale privind activitatea administraţiilor publice locale în
vederea câştigării încrederii investitorilor şi atragerii acestora în
parteneriate avantajoase pentru ambele părţi implicate.
Un aspect de asemenea demn de remarcat este acela că, în baza principiului
autonomiei locale, unele autorităţi publice locale au luat anumite măsuri de natură să
afecteze, într-un anumit mod cetăţenii care nu fac parte din comunitatea locală. Spre
exemplu, reluăm cazul din judeţul Constanţa, unde a fost instituită o taxă de tranzit pentru
şoferii care nu aveau autoturismele înmatriculate în judeţul Constanţa şi călătoreau către
litoralul românesc. De asemenea, în judeţul Ialomiţa, în cadrul unei manifestări culturale,
cetăţenii domiciliaţi pe raza judeţului au beneficiat de invitaţii eliberate gratuit de către
autorităţi, în timp ce persoanele care proveneau din alte regiuni au trebuit să plătească
contravaloarea tichetului de intrare la respectiva manifestare.
3.4 Componentele sistemului de management public
3.4.1 Subsistemul organizatoric
Ca şi în cazul societăţilor comerciale, şi în cazul administraţiilor publice
subsistemul organizatoric se divide în două componente majore: organizarea
procesuală şi organizarea structurală. Înainte de prezentarea propriu-zisă a fiecăreia
dintre ele trebuie făcută menţiunea că toate unităţile administrative publice locale trebuie
să dispună de o structură organizatorică adecvată atât din punct de vedere procesual cât şi
din punct de vedere funcţional. Aceasta de regulă există, într-o formă sau alta, cu
menţiunea că în unele cazuri îmbracă un aspect formal (fiind evidenţiată prin documente
de formalizare a structurii organizatorice), iar în alte cazuri îmbracă un caracter informal.
● Organizarea procesuală la nivelul administraţiilor publice locale
Organizarea procesuală păstrează în mare măsură caracteristicile organizării în
cadrul societăţilor comerciale. Astfel, la acest nivel pot fi identificate următoarele
componente specifice:

► obiectivele
► funcţiunile
► activităţile
► atribuţiile
► sarcinile
La nivelul tuturor unităţilor teritorial administrative din România există formulate,
în cadrul strategiilor, obiective privind dezvoltarea pe termen scurt, mediu şi lung. Se
observă o oarecare omogenitate în stabilirea obiectivelor strategice, în sensul că acestea
urmăresc un program- cadru bazat pe câteva direcţii prioritare 18 , cum ar fi:
- creşterea standardului de viaţă al populaţiei;
- asigurarea unui grad sporit de competitivitate la nivelul tuturor sectoarelor
de activitate din judeţul/municipiul/regiunea/oraşul respectiv;
- sprijinirea dezvoltării economice prin promovarea parteneriatului
public-privat şi crearea de oportunităţi şi facilităţi atractive pentru potenţialii
investitori autohtoni sau străini;
- modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii fizice şi a celorlalte utilităţi
publice;
- protecţia mediului înconjurător, dezvoltarea şi reabilitarea infrastructurii de
mediu;
- dezvoltarea afacerilor, creşterea competitivităţii economice şi dezvoltarea
cooperării transfrontaliere şi internaţionale;
- dezvoltarea resurselor umane şi utilizarea eficientă a potenţialului de forţă
de muncă;
- dezvoltarea rurală şi eficientizarea agriculturii.
În funcţie de particularităţile fiecărei regiuni, administraţiile publice locale au
stabilit şi obiective specifice de dezvoltare bazate pe valorificarea rersuselor de care
dispun respectivele regiuni, cum ar fi:
- dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport şi portuare, a
utilităţilor publice, a infrastructurii de comunicaţii şi tehnologia informaţiei,
inclusiv infrastructura şi activităţile de suport ale acestora (judeţul
Călăraşi); 19
- adoptarea unor măsuri sporite de conservare a Rezervaţiei Biosferei Delta
Dunării (judeţul Tulcea) 20 .
Funcţiunile organizatorice la nivelul administraţiei publice locale sunt
următoarele:
→ cercetare-dezvoltare
→ comercială
→ realizare şi furnizare a serviciului public
→ resurse umane
18
Extrase din strategiile de dezvoltare economico-socială ale judeţelor Argeş, Tulcea, Hunedoara, Dolj,
Galaţi, Călăraşi.
19
Extras din strategia de dezvoltare economico-socială a judeţului Călăraşi
20
Extras din strategia de dezvoltare economico-socială a judeţului Tulcea

→ financiar-contabilă
Aceste funcţiuni prezintă la rândul lor activităţi, atribuţii şi sarcini specifice.
Ele există în mod teoretic la nivelul tuturor administraţiilor publice locale, însă în unele
cazuri ele sunt clar formulate şi delimitate, iar în alte cazuri existenţa lor nu este clar
delimitată.
La nivelul consiliilor judeţene şi municipale, organizarea procesuală este
reflectată în organigramele respectivelor instituţii, şi în unele cazuri (Timiş, Braşov,etc)
activităţile fiecăreia dintre funcţiuni sunt prezentate pe scurt şi puse la dispoziţia
publicului larg prin intermediul site-urilor web ale instituţiilor în cauză.
● Organizarea structurală la nivelul administraţiilor publice locale
Componentele organizării structurale 21 , în viziunea Armeniei Androniceanu
(2003), la nivelul administraţiilor publice locale sunt:
► postul
► funcţia publică
► funcţia politică
► compartimentul
► relaţiile organizatorice
► relaţiile administrative
► ponderea ierarhică
► nivelul ierarhic
Postul este componenta structurală de bază alcătuită din ansamblul obiectivelor,
sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor ce îi revin unui funcţionar public spre
executare într-o anumită perioadă de timp
Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite
de autoritatea sau instituţia publică, în temeiul legii, în scopul realizării competenţelor
sale.
Principiile care stau la baza exercitării funcţiilor publice sunt:
- asigurarea tuturor activităţilor efectuate de funcţionarii publici să fie promptă,
eficientă, liberă de prejudecăţi, corupţie, abuz de putere şi presiuni politice;
- selectarea funcţionarilor publici exclusiv după criteriul competenţei;
- egalitatea şanselor la intrarea şi la promovarea în corpul funcţionarilor
publici;
- stabilitatea funcţionarilor publici.
Funcţia politică se constituie pe nivelurile superioare ale structurilor sistemului
administrativ şi sunt ocupate prin numire de către reprezentanţi ai politicului. Aceste
funcţii de demnitate publică nu pot fi ocupate de funcţionari publici de carieră, dar sunt
accesibile nu numai politicienilor, ci şi persoanelor agreate în mediul politic fie pentru
performanţele profesionale deosebite obţinute în cariera proprie, fie pentru a susţine
punerea în aplicare a programelor politice ale partidelor care obţin majoritatea în alegeri
21 „Noutăţi în managementul public”, Armenia Androniceanu, ed.ASE, 2003

şi formează împreună cu unele partide minoritare echipa de guvernare pe o perioadă
determinată. Un exemplu de astfel de funcţie o constituie funcţia de prefect.
Compartimentul se constituie din ansamblul persoanelor care desfăşoară
activităţi omogene sau complementare şi care contribuie la realizarea aceloraşi obiective
de dezvoltare, fiind subordonate aceluiaşi organ de conducere.
Relaţiile organizatorice sunt definite ca fiind raporturile care se stabilesc pe linie
organizatorică între celelalte subdiviziuni distincte din cadrul unei unităţi a administraţiei
publice locale.
Relaţiile administrative sunt legăturile care se stabilesc între toate componentele
sistemului socio-administrativ care asigură integritatea şi coeziunea acestuia în procesul
de realizare a obiectivului fundamental al managementului public. Aceste relaţii pot fi la
rândul lor interne sau externe.
Ponderea ierarhică reprezintă numărul de salariaţi direct subordonaţi aceluiaşi
organ de conducere.
Nivelul ierarhic reprezintă totalitatea subdiviziunilor organizatorice situate la
aceeaşi distanţă ierarhică faţă de organul de conducere suprem la nivelul unităţilor
administraţiei publice locale.
● Documentele de formalizare a structurii organizatorice
Componentele organizatorice descrise mai sus se regăsesc reprezentate în
organigramele administraţiilor publice locale, astfel:
- la nivelul cosiliilor judeţene, organigramele nu diferă semnificativ.
Organigrama tipică întâlnită la nivelul unui Consiliu Judeţean se prezintă
astfel:
Figura nr. 13 Organigrama Consiliului Judeţean Braşov
Sursa: Consiliul Judeţean Braşov (www.cjbrasov.ro)

Astfel, în cazul organigramei de faţă se observă organizarea instituţiei pe Direcţii,
Servicii, Compartimente şi Comisii specializate, aflate în subordinea acestora din urmă.
Numărul de niveluri ierarhice este mic, ceea ce conduce la eficientizarea
activităţii, ponderile ierarhice sunt de asemenea reduse, fapt ce contribuie la o
operativitate sporită la nivel decizional. Se mai poate observa că nu există duble
subordonări la nivelul organigramei.
Per ansamblu, existenţa acestor documente, faptul că ele sunt accesibile publicului
larg, precum şi modalitatea lor de întocmire denotă o stare de normalitate din acest punct
de vedere la nivelul consiliilor judeţene.
Figura nr. 14 Organigrama Consiliului Local Câmpulung Moldovenesc
Sursa: Consiliul Local Câmpulung Moldovenesc
(www.campulungmoldovenesc.ro)
Un alt exemplu este cel al organigramei primăriei municipiului Câmpulung
Moldovenesc, care, în condiţiile în care este un municipiu mic, prezintă o organigramă
„stufoasă”, cu multe niveluri ierarhice, în care circulaţia informaţiilor este semnificativ
încetinită. Exemplele sunt mai sugestive în cazul municipiilor mai mari, cum ar fi spre
exemplu cazul localităţilor Sibiu şi Cluj-Napoca.
- la nivelul oraşelor mici, acolo unde există, organigramele sunt simple, având
un număr mic de niveluri ierarhice şi de departamente, dar ca fenomen
nespecific se remarcă ponderile ierarhice foarte mari, care conduc la apariţia
redundanţelor şi la birocratism, astfel încât procesul decizional este mult
încetinit;
- la nivelul comunelor, organigramele nu există deloc, sau dacă mai sunt
excepţii în acest sens ele sunt inaccesibile publicului larg.
Cu privire la Regulamentele de Organizare şi Funcţionare ele există la nivelul
tuturor unităţilor teritorial administrative. Particularitatea constă în aceea că la nivelul
unităţilor administrative de dimensiuni reduse ele cuprind numai capitolele strict
prevăzute de lege, dovedindu-se lacunare din anumite puncte de vedere, în timp ce la
nivelul Consiliilor Judeţene şi al municipiilor acestea surprind mult mai multe aspecte

specifice gradului mai mare de complexitate a problemelor pe care trebuie să le
soluţioneze. 22
3.4.2 Subsistemul informaţional
Evoluţia către o nouă economie - economia bazată pe cunoştinţe - care tinde să se
accelereze, conferă noi dimensiuni şi roluri informaţiei şi sistemului informaţional şi
tinde să transforme subsistemul informaţional în piesa de rezistenţă a sistemului de
management public.
La nivelul sistemului informaţional în cadrul administraţiilor publice locale se
regăsesc următoarele componente:
► date şi informaţii
► circuite şi fluxuri informaţionale
► proceduri informaţionale
► mijloace de tratare a informaţiilor
La nivelul administraţiei publice locale trebuie menţionat faptul că, în general,
informaţiile cu care opereazã instituţiile publice pot fi clasificate în douã categorii:
→ informaţii publice;
→ informaţii la care accesul este limitat; aceastã categorie putând fi
împãrţitã, la rândul său, în urmãtoarele sub-categorii:
- date personale;
- informaţii clasificate;
- alte informaţii secrete.
Realizând o analiză a informaţiilor vehiculate la nivelul administraţiilor publice în
funcţie de mai multe criterii, putem concluziona următoarele:
în funcţie de modul de exprimare a informaţiilor, cea mai importantă categorie
utilizată la nivelul administraţiilor publice locale o constituie informaţiile scrise.
Fiind un domeniu în care informaţia trebuie să aibă o acurateţe maximă, şi
conţinutul ei nu trebuie să fie alterat de factori subiectivi.
Cele mai multe schimburi de informaţii se realizează în formă scrisă, dată
fiind volatilitatea informaţiilor transmise pe care orală. De asemenea, multe dintre
informaţiile care circulă în interiorul administraţiilor publice locale au un caracter
oficial, legal, devenind astfel o obligaţie din partea respectivelor autorităţi să
efectueze comunicarea în formă scrisă. Informaţiile transmise pe cale orală au o
sferă restrânsă de manifestare, de regulă acestea materializându-se în discuţiile
informale dintre angajaţi sau în informaţiile transmise cetăţenilor prin intermediul
birourilor de relaţii cu publicul. De asemenea, în cadrul şedinţelor şi dezbaterilor,
schimbul de informaţii se realizează în formă orală, însă există obligativitatea
încheierii unor procese verbale în interiorul cărora să fie redat în mod fidel
conţinutul discuţiilor.
22 Concluzie desprinsă în urma analizei comparative realizate la nivelul Regulmentelor de Organizare şi
Funcţionare existente pe website-urile oficiale ale unităţilor teritorial-administrative

O situaţie aparte o constituie transmiterea informaţiilor pe cale audiovizuală.
Este cazul videoconferinţelor susţinute de către autorităţile publice centrale, dar şi
de existenţa, în unele regiuni a unor canale de radio şi/sau televiziune menite să
informeze cetăţenii cu privire la activitatea autorităţilor care îi reprezintă. (în
judeţul Suceava, sau în Republica Moldova, la Chişinău).
Alte modalităţi uzuale de transmitere a informaţiilor către publicul larg sunt:
- presa (există ziare locale în toate judeţele ţării în care autorităţile au
rezervate rubrici speciale prin intermediul cărora transmit informaţii de
larg interes comunităţii locale, dar şi stakeholderilor interesaţi);
- întâlniri şi audienţe publice (se regăsesc de asemenea, la nivelul tuturor
judeţelor, a marilor municipii, dar şi la nivelul unor unităţi teritorial
administrative mai mici, şi facilitează transmiterea informaţiilor pe cale
orală, care ulterior, dacă este cazul, vor fi materializate în formă scrisă);
- buletine oficiale şi conferinţe de presă;
- site-uri web;
- compartimentele însărcinate cu furnizarea de informaţii de interes
public;
- Centrele de Informare a Cetăţenilor (CIC).
Când un CIC are computere în reţea în cadrul primãriei se faciliteazã
comunicaţiile rapide şi de asemenea, se poate urmãri traseul cererilor. Totodatã se
pot obţine statistici referitoare la diferitele tipuri de întrebãri pe care le au cetãţenii
şi mai ales de cât timp este nevoie pentru rezolvarea lor. Spre exemplu, CIC-ul
din Piteşti este împãrţit în patru departamente care definesc structura primãriei, şi
anume:
• Administraţie Publicã /Asistenţã Socialã /Stare Civilã;
• Economic / Taxe / V enituri;
• Amenajarea teritoriului şi Urbanism;
• Patrimoniu şi Domeniu Public şi Privat.
Personalul CIC-ului provine din aceste departamente. Astfel, de exemplu,
dacã se prezintã cineva pentru a obţine o autorizaţie de construcţie, reprezentantul
corespunzãtor al CIC-ului furnizeazã acele informaţii necesare şi apoi înainteazã
documentele pentru obţinerea diferitelor aprobãri/avize, le urmãreşte, şi este
capabil sã-i spunã cetãţeanului când va fi rezolvatã cererea sa. În ziua de joi fixatã
(toate acţiunile complete sunt furnizate în zilele de joi în concordanţã cu
programul stabilit) clientul vine şi îşi ridicã autorizaţia de construcţie.
O modalitate specială de transmitere a informaţiilor într-o manieră
interactivă o reprezintă Sistemele Informaţionale Automate de Relaţii cu
Publicul. Acestea sunt echipamente electronice pe care rulează softuri
specializate şi care, printr-o interfaţă grafică adecvată furnizează informaţii
generale cetăţenilor direct interesaţi, reducând astfel timpul de aşteptare în
vederea obţinerii unui răspuns.
în funcţie de gradul de prelucrare a informaţiilor, la nivelul administraţiilor
publice locale, sunt vehiculate atât informaţii primare, cât şi informaţii
intermediare şi finale. Informaţiile finale se regăsesc în general la nivelul de
conducere înalt al instituţiilor publice, acestea fiind informaţiile care sunt

transmise ulterior către autorităţile publice centrale. De remarcat este faptul că
aceste informaţii privite ca finale la nivelul administraţiilor publice locale
reprezintă de fapt informaţii intermediare pentru instituţiile administraţiei publice
centrale. Informaţiile intermediare se regăsesc de regulă la nivelul de conducere al
primăriilor şi consiliilor locale, în timp ce informaţiile de bază sunt specifice la
nivelul funcţionarilor aflaţi la baza structurii organizatorice a sistemului
administraţiei publice.
în funcţie de direcţia vehiculării informaţiilor, acestea circulă în mod
oarecum atipic faţă de societăţile comerciale. Principala direcţie de vehiculare a
informaţiilor este cea descendentă (de la autorităţile publice centrale către cele
locale şi ulterior de la acestea către cetăţeni). Volumul informaţiilor transmise pe
direcţie orizontală şi ascendentă abundă în cadrul activităţii interne a fiecărei
instituţii a administraţiei publice locale, din acest punct de vedere activitatea
desfăşurându-se comparabil cu activitatea din cadrul societăţilor comerciale.
Circuitele informaţionale în cazul autorităţilor publice locale nu sunt încă bine
definite apărând frecvent deficienţe informaţionale astfel:
→ redundanţele – apar la nivelul majorităţii instituţiilor datorită inexistenţei
unei organizări riguroase a vehiculării informaţiilor, datorită lipsei unor
documente de formalizare a structurii organizatorice din care să reiasă clar
subordonările, precum şi datorită nerespectării stricte a sarcinilor de
serviciu. Astfel, iau naştere două fenomene negative semnalizate de către
cetăţeni la nivelul tutror unităţilor administraţiei publice locale:
- deficitul de informaţii;
- birocraţia, aceasta fiind în opinia a 98% dintre cetăţeni cea mai
stringentă problemă a sistemului administrativ din România. 23
→ distorsiunile – apar fie ca urmare a inexistenţei unor canale adecvate de
transmitere a informaţiilor, fie ca urmare a exitenţei în cadrul administrţiilor
publice a unor persoane rău-intenţionate sau incapabile de a recepţiona şi
aplica conţinutul corect al unei informaţii. Astfel, apar cazuri în care aceeaşi
informaţie este percepută şi aplicată în mod diferit de către diferiţi
beneficiari, sau, în unele cazuri, chiar de acelaşi beneficiar la momente
diferite de timp. Spre exemplu, judeţul Botoşani este printre ultimele din
ţară în ce priveşte aplicarea legii privind vânzarea cabinetelor medicale, cu
doar trei cabinete vândute medicilor, dintr-un total de 70 (Legea 501/2002).
Într-un alt raport se arată că : „Consiliul Judeţean Cluj, contravine
dispoziţiilor legale in vigoare, cu privire la aplicarea Legii numărul
305/2006” (n.r. Legea privind ratificarea Convenţiei Europene pentru
Protecţia Animalelor)
23 Sondaj realizat de către Institutul pentru Politici Publice, „Probleme fundamentale ale administraţiei
publice locale din România la nivel regional”

Celelalte deficienţe în procesul de transmitere a informaţiilor
(supraîncărcarea şi filtrajul) se manifestă mult mai rar şi cu titlu de
excepţie.
Având în vedere gradul ridicat de birocratism, circuitele informaţionale de regulă
sunt foarte lungi, procedura de transmitere a informaţiilor este mult îngreunată, iar timpul
de adoptare a deciziilor este implicit foarte mare.
Procedurile informaţionale se caracterizează printr-o omogenitate foarte redusă.
În timp ce la nivelul marilor municipii şi la nivelul majorităţii consiliilor judeţene
procedurile informaţionale au un grad crescut de informatizare, ducând astfel la o
îmbunătăţire a eficienţei de ansamblu a activităţii, la nivelul oraşelor şi comunelor nu
există încă proceduri informaţionale propriu-zise, ci modalităţi izolate de culegere a
informaţiilor şi de prelucrare a acestora.
Gradul de informatizare în unele cazuri se apropie de nivelul european, existând
deja anumite instituţii în care au fost implementate SIM-uri (sisteme informaţionale de
management capabile să gestioneze fără erori activitatea administrativă). Până în
momentul de faţă un astfel de sistem a fost implementat la nivelul muncipiului Bucureşti,
însă dezvoltarea sa nu este posibilă, neexistând funcţionari publici capabili să utilizeze
un sistem de o asemenea complexitate.
Mijloacele de tratare a informaţiilor se prezintă în general astfel :
→ mijloace manuale de tratare a informaţiilor – sunt utilizate în toate unităţile
administraţiei publice locale, cu menţiunea că la nivelul consiliilor judeţene, al
muncipiilor, oraşelor, şi consiliilor locale aferente acestora, ele sunt utilizate
ca mijloace auxiliare de tratare a informaţiilor, în timp ce la nivelul primăriilor
comunale sunt utilizate ca mijloace exclusive de tratare a informaţiei.
→ mijloace automatizate de tratare a informaţiilor (computere, servere, faxuri
profesionale, etc), care se regăsesc la nivelul marilor unităţi administrative .
Implementarea sistemelor informatice integrate la nivelul administraţiilor
publice se află deocamdată în stadiu incipient, datorită barierelor întâlnite în cale acestui
demers:
→ costurile ridicate presupuse de dotarea tuturor unităţilor administraţiei publice
locale cu un număr suficient de mare de calculatoare pentru ca activitatea să se
realizeze în mod informatizat;
→ costurile ridicate pentru calificarea personalului în vederea deprinderii
abilităţilor necesare lucrului cu calculatorul, precum şi a dezvoltării
operativităţii la nivelul lucrului cu calculatorul (viteza de lucru);
→ dificultăţile existente în realizarea unor programe integrate şi uniforme care să
asigure o platformă comună informatizată la nivelul tuturor unităţilor
teritorial-administrative, care să fie armonizată, la rândul său cu platforma de
lucru de la nivel central.
La nivelul marilor municipalităţi există însă platforme informatice proprii care
favorizează o gestiune eficientă a activităţii aparatului propriu.

Cu titlu exemplificativ, putem aminti cazul companiei SIVECO, care la data de 24
Iulie 2007 a demarat împreună cu Agenţiile de Dezvoltare Regională Nord-Vest si Nord-
Est un intens program de seminarii dedicate prezentării beneficiilor pe care
informatizarea le aduce instituţiilor publice.
Intitulate „Soluţii eficiente în prelucrarea informaţiilor în administraţia publică”,
seminariile şi-au propus să prezinte oamenilor din consilii judeţene, prefecturi si primării
din mai multe regiuni ale ţării beneficiile pe care le soluţiile informatice le aduc în relaţia
dintre cetăţeni si instituţiile administraţiei publice locale .
Cel mai recent seminar din această serie a avut loc la Cluj-Napoca, la eveniment
participând reprezentanţi din toate segmentele administraţiei publice locale din Cluj -
Napoca, Satu - Mare, Sălaj, Bistriţa – Năsăud, dar şi reprezentanţi regionali din domenii
conexe, precum cel al utilităţilor publice.
Astfel, SIVECO Applications 2010, noua versiune a pachetului informatic
integrat dezvoltat de companie, special conceput pentru alinierea la cerinţele UE, se
adresează administraţiei publice româneşti în calitate de instrument informatic de mare
utilitate în eficientizarea activităţilor si a proceselor interne, în asigurarea unui
management superior, la nivel european, al instituţiilor.
Sistemul de gestiune a documentelor si fluxurilor de lucru, SIVADOC 2010
permite o gestionare uşoară a documentelor şi versiunilor acestora, ceea ce, mai ales în
administraţia publică, înseamnă creşterea eficienţei angajaţilor si reducerea timpului de
răspuns la solicitările cetăţenilor.
Din sfera instrumentelor de Business Inteligence, SIVECO Business Analyzer are
rolul de integrator al informaţiilor din cadrul instituţiei publice, asistând conducerea în
timp real în procesul de luare a deciziilor, într-o manieră flexibilă faţă de particularităţile
administraţiei publice.
O tematică distinctă în cadrul seminarului a fost platforma de eLearning, o
platformă integrată completă, de instruire si gestiune a conţinutului, dedicată mediilor de
instruire din cadrul organizaţiilor si putând fi adaptată cu uşurinţă la cerinţele specifice
unei instituţii publice.
O instituţie ce a înţeles ca cetăţenii români au nevoie de acces la servicii publice
îmbunătăţite a fost Primăria Municipiului Bucureşti, un adevărat caz de succes în
implementarea de soluţii IT în administraţia publică şi un exemplu demn de urmat şi de
alte instituţii din ţară
3.4.3 Subsistemul decizional
Importanţa deosebită a subsistemului decizional în cadrul administraţiilor publice
locale derivă din aceea că deciziile adoptate de către organele abilitate au impact asupra
unui număr deosebit de mare de persoane, practic asupra întregii colectivităţi locale pe
care respectiva administraţie o reprezintă. În baza principiului autonomiei locale,
autorităţile publice au dreptul, ca în limitele legii, să adopte acele decizii pe care le
consideră oportune pentru o gestiune eficientă a propriei activităţi.
La nivelul prefecturilor principalul organ decizional este reprezentat de către
consiliul judeţean şi de către perfect, în calitatea de preşedinte a acestuia. Rolul
prefectului vizează însă în principal control modului de implementare a deciziilor
adoptate la nivel central în comunităţile locale. Deciziile se adoptă cu majoritate simplă

de voturi, în condiţii de cvorum, conform legii, sub rezerva constituţionalităţii acestora,
fără a exista drept de veto din partea nicinunui membru al consiliului.
La nivelul primăriilor, deciziile sunt luate de către consiliile locale, cu respectarea
aceloraşi condiţii de mai sus, cu menţiunea că rolul primarului de această dată este
preponderent executiv.
Deciziile adoptate la nivelul administraţiilor publice locale sunt aplicabile, cu
titlu de lege, tuturor celor cărora li se adresează, nesocotirea lor fiind considerată
contravenţie, sau, după caz, infracţiune.
Contestarea deciziilor adoptate la nivelul administraţiilor publice locale se poate
realiza în instanţele de judecată de către orice terţă parte afectată în mod direct sau
indirect de efectele respectivelor decizii.
Deciziile adoptate cu privire la organizarea internă în cadrul instituţiilor
administraţiei publice locale sunt luate de către organul superior de conducere (în speţă
prefectul, respectiv primarul) şi au acelaşi regim juridic cu al deciziilor adoptate de către
directorul general în cadrul unei societăţi comerciale, adică trebuie prevăzute în
Regulamentul de organizare şi Funcţionare a insitituţiei, sau în alte documente specifice,
sunt aplicabile tuturor salariaţilor, sunt obligatorii, şi nerespectarea lor poate fi
sancţionată pe linie disciplinară.
Viteza de adoptare a deciziilor în cadrul administraţiilor publice locale
depinde în mod direct de eficienţa şi eficacitatea sistemului informaţional al instituţiei.
După cum am demonstrat anterior, lacunele la nivelul sistemului informaţional, atât de
prezente în cadrul instituţiilor publice din România, conduc de multe ori la adoptarea
unor decizii incomplete, incorecte, nefundamentate, sau la adoptarea lor în condiţii de
incertitudine şi risc.
De asemenea, toate hotărârile cu caracter normativ adoptate de către autorităţile
publice centrale şi locale sunt considerate informaţii de interes public, iar instituţiile au
obligaţia de a le pune la dispoziţia publicului larg. De regulă acestea nu se regăsesc decât
în mică măsură pe paginile web ale instituţiilor respective, iar accesul la ele se face de
regulă prin cerere şi este mult îngreunat. Acest fapt constituie încă o deficienţă a
sistemului administrativ din România, cauzată de o organizare ineficientă.
3.4.4 Subsistemul metodologico-managerial
Principalele metode şi tehnici de management care sunt utilizate în administrţiile
publice locale, la niveul consiliilor judeţene şi a municipiilor, sunt redate mai jos,
împreună cu gradul de răspândirea al acestora, după cum reiese în urma unui raport
întocmit ca anexă a programului „Transparenţă şi etică în administraţia publică locală” 24 :
● metoda arborelui decizional – 8%
● chestionarul – 42%
● delegarea – 53%
● diagnosticarea – 79%
● organigrama – 100%
● rotaţia pe post – 3%
24 “Transparenţa actului decizional şi participarea cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor şi de elaborare
a actelor normative”, Proiect Phare 2003, APDD - Agenda 21

● şedinţa – 94%
● analiza SWOT – 68%
Celelalte metode şi tehnici de management nu au fost numite de către cei
intervievaţi, iar în ceea ce le priveşte pe cele de mai sus, nu există certitudinea utilizării
adecvate a acestora.
Există un volum foarte mic de informaţii cu privire la metodele şi tehnicile de
management folosite în administrţia publică, de unde putem concluziona că acest
subsistem managerial este cel mai puţin dezvoltat în cadrul administraţiilor publice
locale. În cele mai multe cazuri se continuă practicarea unui management empiric, fără un
fundament ştiinţific adecvat, aceasta putând fi, la rândul său, o cauză pentru randamentele
scăzute obţinute la nivelul managementului public din România.

Analiza SWOT a sistemului administraţiei publice locale din România
1. Analiza principalelor puncte forte ale sistemului administraţiei
publice locale din România
Punct Forte
Tendinţa de
creştere a gradului
de descentralizare a
serviciilor publice
(care a atins în 2006
un maxim de
54,65%), de natură
să favorizeze
creşterea eficienţei în
sectorul
administraţiei
publice locale.
Existenţa pe lista
de priorităţi a
autorităţilor
legislative a unui
proiect de reformă
administrativă de
natură să
eficientizeze
activitatea
administraţiilor
publice locale şi să
le alinieze pe acestea
la standardele
europene în
domeniu.
Existenţa unui
cadru legislativ care
stabileşte o
delimitare adecvată a
sistemului
Termen de
Cauze
comparaţie
Anul 2005 Accentuarea procesului de reformă
administrativă pe fondul aderării la
Uniunea Europeană
Preocuparea pentru modernizarea
administraţiei publice locale.
Anul 2005 Necesitatea implementării unor
măsuri de eficientizare a sectorului
administraţiei publice impuse prin
standardele Uniunii Europene.
Situaţia existentă
anterior adoptării Legii
215/2001
Raportarea, în cadrul procesului de
reformă, la situaţiile existente la
nivelul celorlalte state democratice
Descentralizarea sistemului
administraţiei publice

administraţiei
publice centrale de
administraţia publică
locală (Legea
215/2001)
Existenţa unui
cadru instituţional
definit şi funcţional
pentru asigurarea
formării resurselor
umane din
administraţia publică
în general, şi a
funcţionarilor
publici, în
particular.
Cadrul legislativ
actual şi
documentele
strategice şi
programatice la nivel
naţional fac referire,
în mod expres, la
formarea resurselor
umane din
administraţia publică
locală.
Rapoartele de
evaluare şi
monitorizare, atât
interne cât şi
europene, arată că
domeniul resurselor
umane reprezintă un
sistem cu
îmbunătăţiri vizibile
Existenţa unor
organizaţii nonguvernamentale
care
intervin pe lângă
autorităţile publice
locale şi
monitorizează
activitatea acestora
în scopul protejării
Situaţia din 2002 Conştientizarea de către instituţiile
centrale a necesităţii formării de
personal calificat, care să răspundă
de o manieră adecvată, ştiinţifică şi
profesionistă cerinţelor existente în
domeniu
Cerinţele în creştere pentru
funcţionari publici profesionişti.
Situaţia din 2003 Necesitatatea întocmirii unor
documente care să ilustreze
eforturile pe care le-a făcut România
în scopul aderării la Uniunea
Europeană, în domeniul formării
resurselor umane din cadrul
administraţiei publice locale, ca o
compomentă principală a procesului
mai amplu de reformă
administrativă.
Alte state monitorizate Prezenţa domeniului administraţiei
publice pe lista de priorităţi a
Guvernului României, ce a condus la
tratarea cu maximă atenţie inclusiv a
acestei probleme
Eforturile managerilor din domeniul
administraţiei publice.
Alte state monitorizate Lipsa de interes a autorităţilor
publice locale şi centrale faţă de
necesităţile cetăţeanului, precum şi
încălcarea flagrantă de către acestea
a unor drepturi ale membrilor
comunităţii locale
Insuficientă conectare a autorităţilor
publice locale la nevoile cetăţenilor.

intereselor
cetăţenilor.
Gradul ridicat de
accesibilitate la
strategiile, planurile
şi programele de
dezvoltare
economico-socială a
administraţiilor
publice locale, de
natură să contribuie
la transparentizarea
procesului
administrativ local.
Înfiinţarea unor
compartimente
specializate în cadrul
structurilor
organizatorice ale
instituţiilor publice
locale, care să
urmărească
eficientizarea
transmiterii fluxului
de informaţii în
cadrul organizaţiei,
precum şi facilitarea
comunicării cu
stakeholderii
implicaţi.
Existenţa unor
modalităţi variate de
implicare a
cetăţenilor în
activitatea specifică
administraţiilor
publice locale.
Elaborarea unor
ghiduri ale
cetăţeanului menite
să ofere informaţii
superioare
membrilor
colectivităţilor locale
cu privire la
Situaţia din 2000 Creşterea gradului de informatizare,
a vitezei de transmitere a
informaţiilor; apariţia economiei
bazate pe cunoştinţe; alinierea la
standardele europene; investiţiile şi
procesul de reformă administrativă;
imbunătăţirea stării de ansamblu a
economiei naţionale.
Situaţia din 2004 Creşterea nevoii de comunicare şi a
gradului de solicitare a
administraţiilor publice din partea
cetăţenilor comunităţilor locale.
Situaţia din alte state
membre ale Uniunii
Europene
Necesitatea diversificării mijloacelor
de comunicare cu stakeholderii
instituţiilor publice locale
Creşterea nevoii de transparenţă în
administraţia publică.
Situaţia din 2004 Dorinţa unora dintre autorităţile
publice locale de a avea cetăţeni
informaţi, capabili să se implice în
managementul public şi să
gestioneze, împreună cu organismele
abilitate problemele care pot
interveni.

drepturile şi
obligaţiile lor în ceea
ce priveşte
administraţia
publică.
Existenţa la nivelul
consiliilor judeţene
şi al celor
municipale şi
orăşeneşti a dotărilor
tehnice necesare
recepţionării şi
prelucrării
informaţiilor în timp
real.
Întocmirea de
rapoarte anuale
privind activitatea
administraţiilor
publice locale în
vederea câştigării
încrederii
investitorilor şi
atragerii acestora în
parteneriate
avantajoase pentru
ambele părţi
implicate.
Dezvoltarea
Centrelor de
Informare pentru
Cetăţeni şi a
Sistemelor
Informaţionale
Automate de Relaţii
cu Publicul, ca
premise de
desfăşurare a unui
management public
eficient.
Depolitizarea
funcţiei prefectului,
care se doreşte a fi
continuată cu
depolitizarea funcţiei
Situaţia din 2000 Necesitatea adoptării rapide a
deciziilor şi sporirea gradului de
vehiculare a informaţiilor; alinierea
la standardele europene;
reforma administrativă, ce vizează
informatizarea sistemelor de
management public.
Situaţia altor state Necesitatea atragerii de fonduri
pentru finanţarea investiţiilor de
interes local.
Situaţia din 2004 Necesitatea eficientizării relaţiilor cu
cetăţenii, în calitate de stakeholder
permanent al administraţiilor publice
locale.
Situaţia din 2004 Imixtiunile politice din anii
precedenţi.

primarului în scopul
eliminării
imixtiunilor politice
de orice natură.
Crearea funcţiei de
administrator public,
care să relizeze o
gestiune apolitică şi
profesionistă a
resurselor
administraţiei
publice.
Existenţa (în
proporţie de 100%)
la nivelul
prefecturilor şi
primăriilor
municipale a siteurilor
web, ca
modalitate de
comunicare
interactivă cu
comunitatea locală.
Prezenţa la nivelul
prefecturilor şi a
primăriilor
municipale şi
orăşeneşti a
documentelor de
formalizare a
structurii
organizatorice, în
proporţie de peste
97%
Situaţia din 2000 Lipsa de calificare a primarilor
(funcţie preponderent politică) în
administrarea efectivă a resurselor
comunităţii locale.
Situaţia din 2002 Informatizarea sistemului
administraţiei publice centrale şi
locale
Situaţia din 2000 Creşterea gradului de rigurozitate în
ceea ce priveşte managementul
public, precum şi iniţierea unui
program de management ştiinţific la
nivelul administraţiilor publice
locale.

2. Analiza principalelor puncte slabe ale sistemului administraţiei
publice locale din România
Punct slab
Necesitatea intervenţiei
frecvente a ONG-urilor
pentru rezolvarea
problemelor dintre
cetăţeni şi administraţiile
publice locale.
În prezent, nu există o
viziune integrată asupra
sistemului de formare
pentru resursele umane
din administraţia publică
la nivelul componentelor,
al competenţelor
decizionale sau al
planificării strategice.
Termen de
comparaţie
Alte state
analizate
Alte state
analizate
Cauze
Inexistenţa, sau lipsa de operativitate
a actelor normative în vigoare, care
ar trebui să urmărească relaţia dintre
cetăţean şi instituţiile publice
Slaba conectare a unor reprezentanţi
ai administraţiei publice la nevoile
comunităţilor.
Lipsa de experienţă în domeniu a
sistemului administrativ românesc,
dar şi lipsa pronunţată de specialişti
din cadrul administraţiilor publice
locale, care să armonizeze toate
componentele sistemului de
management administrativ şi să îi
confere acestuia caracterul de sistem
integrator.

Inexistenţa unor
metodologii, modele, la
nivel naţional de
elaborare a strategiilor,
planurilor şi programelor
de dezvoltare, fapt ce
conduce la apariţia de
disparităţi în ceea ce
priveşte modalitatea de
întocmire şi conţinutul
acestora.
Inexistenţa, în special
la nivelul comunelor, a
unor modalităţi adecvate
de informare a publicului
larg cu privire la
activităţile administraţiei
publice locale.
Durata foarte mare de
aşteptare în unele cazuri
pentru a primi răspuns la
cererile şi sesizările
cetăţenilor înaintate
administraţiei publice
locale.
Manifestarea
generalizată a birocraţiei,
considerată de către 98%
dintre cetăţeni ca fiind
deficienţa majoră a
sistemului administrativ
din România.
Dificultatea obţinerii de
audienţe la reprezentanţii
autorităţilor publice
locale.
Alte state
analizate
Alte state
analizate
Alte state
analizate
Alte state
analizate
Alte state
analizate
Definirea vagă (în linii mari) a
detaliilor legate de modalitatea de
întocmire a anumitor documente
Utilizarea încă redusă a specialiştilor
în management.
Gradul scăzut, uneori inexistent, de
informatizare la nivelul comunelor;
inexistenţa personalului calificat
Preocupări insuficiente din partea
factorilor decizionali pentru
perfecţionarea comunicării cu
comunitatea.
Gradul foarte mare de birocraţie
existent la nivelul administraţiilor
publice locale.
Necristalizarea încă, a unui sistem
de management public performant.
Lipsa de coordonare şi de organizare
în cadrul sistemului de management
public.

Imaginea negativă a
funcţionarilor publici
reflectată în urma unor
monitorizări realizate de
către reprezentanţii
europeni.
Diferenţe semnificative
în ceea ce priveşte
disponibilitatea de a
furniza informaţii,
precum şi promptitudinea
acestui proces.
La nivelul oraşelor
mici, acolo unde există,
organigramele sunt
simple, având un număr
mic de niveluri ierarhice
şi de departamente, dar
ca fenomen nespecific se
remarcă ponderile
ierarhice foarte mari, care
conduc la apariţia
redundanţelor şi la
birocratism, astfel încât
procesul decizional este
mult încetinit.
La nivelul comunelor,
organigramele nu există
deloc, sau dacă mai sunt
excepţii în acest sens ele
sunt inaccesibile
publicului larg..
Imaginea
funcţionarilor
publici din alte
state analizate
Diferite judeţe
ale ţării
Analiza
diferitelor oraşe
Analiza
diferitelor
comune din
România
Atitudinea funcţionarilor publici în
relaţia cu cetăţeanul şi cu propriul
loc de muncă.
Mentalitatea manifestată la nivelul
funcţionarilor publici din diferite
regiuni ale ţării.
Tendinţa de a efectua angajări de
personal fără un temei real, pe alte
criterii decât cele ştiinţifice şi de
competenţă.
Practicarea unui management public
mai degrabă empiric decât ştiinţific
şi inexistenţa mijloacelor de
publicare a acestora.

Manifestarea cu o
frecvenţă şi intensitate
deosebit de crescute a
fenomenelor de
distorsiune şi redundanţă
în cadrul subsistemului
informaţional al
managementului public.
Opinia negativă a
cetăţenilor referitoare la
procesul de reformă în
administraţia publică
locală (50.2% dintre
cetăţeni considerând că
procesul de reformă este
inexistent sau are o
amplitudine restrânsă).
Neimplicarea
cetăţenilor în activităţile
administraţiei publice
locale, ca urmare a lipsei
de preocupare din partea
autorităţilor (nu mai
puţin de 42% dintre
funcţionarii publici
afirmând că instituţiile în
care lucrează nu implică
din proprie iniţiativă
cetăţenii în procesul
administrativ).
Lipsa de informare a
cetăţenilor, aceştia
necunoscând, în
proporţie de 43,2%,
existenţa prevederilor
legale ce le garantează
dreptul la participare în
şedinţele administraţiei
publice locale.
Alte state
analizate
Alte state
analiazate
Alte state
analizate
Alte state
analizate
Gradul ridicat de birocratrism,
coroborat cu lungimea circuitelor
informaţionale care uneori este
anormal de mare.
Lipsa de transparenţă în procesul de
reformă; ineficacitatea programului
de reformă administrativă, cauzată
de apariţia diferitelor obstacole în
calea acestui proces.
Lipsa de implicare a autorităţilor în
procesul de atragere a cetăţenilor în
activităţile administrative.
Deficienţele de comunicare şi
informare existente între autorităţile
publice locale şi cetăţenii pe care
acestea îi reprezintă.

Migraţia politică a
primarilor creşte anual,
ajungând de la un nivel
mare în 2000 (2957
primari), la un nivel şi
mai mare în 2006 (3197
primari), ce reprezintă
practic 27% din numărul
primarilor aleşi în cadrul
alegerilor din 2004,
existând totodată
perspectiva creşterii
acestui procent până la
data următoarelor alegeri
locale.
Existenţa în directa
subordine a primăriilor a
unor Regii Autonome
care funcţionează cu
pierderi anuale deosebit
de mari ce trebuie
acoprite din veniturile
primăriilor, imobilizândse
astfel importante
disponibilităţi financiare.
55% dintre funcţionarii
publici de execuţie care
lucrează în prefecturi şi
primării la nivelul
marilor oraşe nu au studii
superioare de lungă
durată finalizate. La
nivelul comunelor şi
oraşelor mici doar 3 din
10 funcţionari publici au
absolvit studii superioare
de lungă durată.
Situaţia din
2000
Alte state
analizate
Alte state
analizate
Imixtiunile politicului în
administraţia publică locală.
Nefinalizarea procesului de
privatizare în cadrul procesului mai
amplu de tranziţie către economia de
piaţă.
Inexistenţa unor condiţii bine
definite de angajare în
administraţiile publice locale, care
datează din perioada 1980-1996.

Niciunul dintre cei 574
de cetãţeni intervievaţi de
cãtre monitori nu au
menţionat existenţa unor
modalităţi de comunicare
cu autorităţile cum ar fi:
birourile de relaţii cu
publicul; consiliile
consultative de cartier;
consiliul seniorilor sau
consiliul tinerilor;
comitetele de dialog
social sau operativconsultativ;
zilele porţilor
deschise; întâlnirile
periodice ale consilierilor
cu alegătorii; sondajele
de opinie privind
activitatea
administraţiilor publice
locale; dezbaterile
publice pe diverse teme
de interes local.
Necunoaşterea sau
nefolosirea unor metode
şi tehnici de management
consacrate, care, utilizate
la nivelul administraţiilor
publice din alte state dau
rezultate semnificative.
Alte state
analizate
Alte state
analizate
Cetãţenii nu sunt suficient informaţi
sau nu au acces la sursele de
informare; structurile la care fac
referire funcţionarii publici existã
numai pe hârtie sau acestea au o arie
de adresabilitate restrânsã.
Practicarea unui management public
empiric.

3. Analiza oportunităţilor şi ameninţărilor sistemului
administraţiei publice locale din România
Oportunităţi Ameninţări
Existenţa unui cadru legal adecvat de
natură să eficientizeze activitatea
administraţiilor publice locale şi să permită
adoptarea unor măsuri de protecţie pentru
funcţionarii publici.
Din punct de vedere al finanţării, la nivel
intern există reglementată obligativitatea
planificării financiare a resurselor
financiare destinate formării personalului
propriu al fiecărui ordonator de credite; la
nivel extern, există deja alocate fonduri
europene cu destinaţie formarea resurselor
umane din administraţia publică locală
românească.
Existenţa unui grad ridicat de
disponibilitate din partea investitorilor de a
investi în proiecte fezabile care să vizeze
dezvoltarea locală durabilă.
Elaborarea unor strategii de dezvoltare
fezabile şi competitive, care prin conţinutul
lor sunt de natură să atragă investitorii în
domeniul administraţiei publice locale.
Posibilitatea funcţionarilor publici de a
participa la programe de formare
permanentă care să le dezvolte o serie de
activităţi şi care să îi apropie din punct de
vedere al pregătirii de funcţionarii publici
din celelalte state membre ale Uniunii
Europene, aceasta constituind totodată o
facilitare a accesului către posturile
similare din cadrul statelor membre.
Dezvoltarea de către mărci recunoscute în
domeniul IT a unor soft-uri specializate pe
domeniul administraţiei publice locale
Imixtiunea politicului în activităţile
specifice administraţiei publice
locale, manifestată prin creşterea
numărului funcţiilor politice în
dauna numărului funcţiilor publice.
Existenţa unor prejudecăţi din
partea funcţionarilor publici, cum ar
fi aceea că „implicarea cetăţenilor în
activitatea administraţiilor publice
este un fenomen costisitor şi
generator de birocraţie”.
Gradul îngrijorător de mare al
cetăţenilor care nu prezintă interes
pentru aspectele ce vizează
administraţia publică locală (până la
45%).
Riscul de a pierde oportunităţi
importante de accesare a fondurilor
europene ca urmare a lipsei de
calificare a funcţionarilor publici în
ceea ce priveşte întocmirea de
proiecte eligibile.
Aplicabilitatea restrânsă la nivelul
administraţiilor publice locale a
funcţiilor specifice managementului
public, ce poate genera apariţia unor
situaţii de gestiune inadcvată a
resurselor administraţiei publice.
Impunerea, prin intermediul
legislaţiei comunitare a unor
condiţii suplimenatare pentru
ocuparea unui post în cadrul
sistemului administrativ, care
generează dificultăţi în adaptare
cauzate de rigiditatea funcţionarilor
publici existenţi.
Crearea unor dezavantaje de către
autorităţile publice locale pentru

Implementarea Planului Naţional de
Dezvoltare 2007-2013 intitulat „Reducerea
cât mai rapidă a disparităţilor de dezvoltare
socio-economică între România şi Statele
Membre ale Uniunii Europene”, care
constituie o oprtunitate de dezvoltare
inclusiv pentru domeniul administraţiei
publice locale
cetăţenii care nu fac parte din
comunitatea locală, aflate la limita
legii, care se pot constitui în acţiuni
discriminatoare.
Traseismul politic, ce se manifestă
la nivelul primarilor cu o intensitate
deosebit de pronunţată

4. Recomandări (aferente punctelor forte şi celor slabe prezentate
anterior)
Continuarea procesului de reformă administrativă, prin armonizarea totală a acestuia
cu directivele Comunităţii Europene pe probleme de administraţie publică.
Preluarea modelelor comunitare de organizare a administraţiei publice locale, pentru a
crea premisele implementării unui management public eficient, solid, şi foarte riguros
structurat.
Aplicarea legislaţiei în vigoare cu privire la domeniul administraţiei publice (Legea
administraţiei publice locale, Statutul funcţionarului public, Codul de Conduită al
funcţionarului public,etc).
Alocarea de fonduri suplimentare, precum şi organizarea de programe specifice având
ca scop formarea personalului angajat în administraţia publică locală.
Continuarea procesului de includere sistematică a capitolului referitor la formarea
resurselor umane în documentele strategice şi programatice ce vizează domeniul
administraţiei publice locale.
Adoptarea unor măsuri de îmbunătăţire a sistemului de formare a resurselor umane
care activează în administraţia publică locală.
Acordarea unei atenţii sporite de către reprezentanţii administraţiilor publice locale
problemelor cetăţeanului, garantarea drepturilor acestuia şi protejarea intereselor sale
în ceea ce priveşte sfera de acţiune a administraţiei publice respective.
Publicarea în timp util pe site-urile instituţiilor publice a tuturor documentelor
actualizate care ar putea favoriza transparentizarea procesului administrativ local.
Formarea adecvată, prin programe specializate, a unor persoane care să fie capabile să
gestioneze în mod favorabil tuturor părţilor implicate relaţia cu cetăţenii şi cu ceilalţi
stakeholderi ai organizaţiei.
Sporirea gradului de aplicabilitate şi de operativitate a modalităţilor de comunicare cu
stakeholderii instituţiilor publice.
Extinderea la nivelul întregii ţării a procesului de realizare, editare şi distribuire a
ghidurilor cetăţeanului.
Dotarea primăriilor orăşeneşti (acolo unde este cazul) şi în principal a celor comunale
cu un minimum de mijloace electronice şi tehnologice avansate de recepţionare,
prelucrare, stocare şi transmitere a datelor.
Întocmirea corectă de proiecte de investiţii de către specialiştii administraţiilor
publice locale de natură să acceseze fonduri structurale şi de coeziune oferite de către
Uniunea Europeană.
Extinderea la nivelul tuturor primăriilor municipale şi orăşeneşti a Sistemelor
Informaţionale Automate de Relaţii cu Publicul, şi la nivelul primăriilor comunale a
Centrelor de Informare pentru Cetăţeni.
Depolitizarea funcţiei primarului pentru a combate traseismul politic şi imixtiunile
politice în activităţile administrative.
Acordarea de autonomie de decizie sporită administratorilor publici.
Actualizarea în permanenţă a site-urilor web, cu informaţii noi, care să prezinte
totodată interes şi importanţă pentru cetăţeni.

Actualizarea documentelor de formalizare a structurii organizatorice şi menţinerea
gradului de accesibilitate la acestea.
Adopatarea şi aplicarea unor reglementări clare, care să stabilească riguros
coordonatele contactului dintre administraţiile publice locale şi cetăţeni, şi care să
protejeze cetăţeanul de eventualele abuzuri ale funcţionarilor publici.
Formarea şi angajarea de specialişti în domeniul managementului public, iar în cazul
inexistenţei acestora, apelarea la specalişti din străinătate, care, prin experienţa lor să
iniţieze procesul de integare, şi să formeze totodată specialişti români în domeniu.
Adoptarea unor modele sau a unor planuri-cadru cu aplicabilitate la nivel naţional în
ceea ce priveşte întocmirea diferitelor documente.
Dotarea primăriilor comunale cu un minim de mijloace electronice de tratare a
informaţiilor, precum şi cu personal calificat, care să fie familiarizat cu utitlizarea
tehnicii de calcul.
Reducerea gradului de birocraţie din administraţiile publice locale şi scurtarea
circuitelor informaţionale.
Definirea riguroasă a componenetelor sistemului de management public, precum şi a
sarcinilor şi atribuţiilor ce revin fiecărei componente în parte.
Reducerea gradului de birocraţie concomitent cu dotarea instituţiilor publice cu
Sisteme Informatice Automate de Relaţii cu Publicul.
Supravegherea atentă a atitudinii funcţionarilor publici în relaţia cu cetăţenii, şi
sancţionarea lor acolo unde se constată încălcarea Codului de Conduită a
Funcţionarului Public.
Selectarea pe criterii bine definite a funcţionarilor publici, în funcţie de specificul
postului pe care urmează să îl ocupe în insituţia publică; întocmirea unor profiluri ale
candidaţilor pe diferite posturi.
Elaborarea unei metodologii riguroase de selecţie şi încadrare a personalului în
structurile administrative locale.
Anagajarea cel puţin a unui număr redus de specialişti, sau formarea acestora din
cadrul personalului angajat pentru a realiza un management public eficient.
Reproiectarea sistemului informaţional la nivelul administraţiilor publice locale, dar
şi la nivel central, şi armonizarea acestora.
Realizarea unei campanii de informare a publicului cu privire la fazele implementării
procesului de reformă administrativă, precum şi prezentarea rezultatelor intermediare
obţinute în cadrul acestui demers.
Promovarea unui management public participativ.
Promovarea prin mijloace publicitare adecvate şi prin campanii specializate a
drepturilor de care beneficiază cetăţenii în raport cu instituţiile administraţiei publice
locale.
Depolitizarea funcţiei primarului şi a prefectului.
Privatizarea Regiilor Autonome şi a Companiilor Naţionale ce aparţin de primării,
prefecturi, sau consilii locale şi judeţene.
Impunerea unor condiţii de studii pentru persoanele nou-angajate în administraţiile
publice locale, precum şi calificarea persoanelor deja angajate şi care nu se află în
apropierea vârstei de pensionare.

Înfiinţarea unei game variate de mijloace de comunicare cu cetăţenii, pe lângă cele
prevăzute de legislaţia în vigoare.
Formarea de specialişti în domeniul managementului public, capabili să aplice la
nivelul administraţiilor publice locale metodele, tehnicile şi mijloacele caracteristice
managementului ştiinţific

Bibliografie
1.
“Raportul privind managementul funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici
pentru anul 2006”, ANFP
2. „Noutăţi în managementul public”, Armenia Androniceanu, ed. ASE, 2003
3. “Transparenţa actului decizional şi participarea cetăţenilor la procesul de luare a
deciziilor şi de elaborare a actelor normative”, Proiect Phare 2003, APDD -
Agenda 21
4. “Ghidul cetăţeanului- administraţia publică locală-ghid de utilizare”, ed. Mirton,
Timişoara, 2006
5. “Managementul instituţiilor publice”, Paul Marinescu, ed. Universităţii din
Bucureşti , 2003
6. “Revista Română de Administraţie Publică Locală”, nr.31, Ianuarie 2007, www.
administraţie-ghid.ro
7. “Ghidul funcţionarului din administraţia publică locală”, elaborat în cadrul
proiectului “Susţinerea democraţiei participative în comunitiăţile mici” derulat de
Fundaţia Konrad Adenauer, care a asigurat sprijinul financiar, în parteneriat cu
Asociaţia Pro Democraţia Club Braşov .
8. „Migraţia politică a primarilor din România - 2006”, Institutul Pentru Politici
Publice, Bucureşti, 2007
9. “Reforma administraţiei publice locale. Cazul României.”, Tudorel Andrei, Marius
Profiroiu, Academia de Studii Economice, Bucureşti
10. “Conflictul de interese în administraţia publică locală- perspective regionale”,
Institutul pentru Politici Publice, Bucureşti, 2005
11. “Policy Brief: Descentralizarea Finanţelor Locale”, Institutul pentru Dezvoltare şi
Politici Sociale, mai 2007
12. “Fundamentele Managementului Organizaţiei”, Ovidiu Nicolescu, Ion Verboncu,
ed.Tribuna Economică, 2005
13. “Concept of control within the public entity - Romania Case Study” , Adriana Tiron
Tudor
14. „Formulation of public policy from line management to strategic function”, Florin
Bondar
15. „Raport privind liberul acces la informaţiile de interes public în România - analiza
comparativă 2003-2007”, proiect finanţat PHARE, 2007
16. “Country Public Management Profile: Romania”, Călin Hintea
17. Contract de asociere - anexă la Hotărârea nr. 108/2005 a Consiliului Judeţean
Dâmboviţa
18. Sondaj realizat de către Institutul pentru Politici Publice, „Probleme fundamentale
ale administraţiei publice locale din România la nivel regional”
19. Institutul Naţional de Administraţie, www.ina.gov.ro
20. www.anfp-map.ro
21. www.enap.ca
22. www.ipa.ie
23. Institutul pentru Politici Publice, www.ipp.gov.ro