CONSTRUCŢII ŞI INSTALAŢII HIDROEDILITARE - Facultatea de ...

În cazul fermentării alcaline, numită şi metanică şi caracterizată printr-o
reacţie alcalină (pH=7,2...7,8), se degajă gaze ca: metan (60-70 ), bioxid de
car-bon (30-40 ) şi cantităţi neînsemnate de azot, oxigen şi hidrogen sulfurat.
La temperaturi de 30-35 0 C această fermentare este mezofilă, iar la temperaturi
de 45...55 0 C este termofilă. În tehnică se foloseşte fermentarea mezofilă. În
urma fermentării alcaline rezultă din depunerile proaspete un nămol fluid de
structură granuloasă, de culoare neagră (datorită substanţelor gunoioase şi
sulfurii de fier), fără acizi graşi şi cu miros nerespingător de ceară roşie şi de
asfalt, care se poate pompa şi usca uşor. Volumul nămolului fermentat este de
2-3 ori mai mic decât volumul nămolului proaspăt, datorită micşorării umidităţii şi
transformării unei părţi din substanţele organice în gaze. Acest nămol poate fi
folosit ca îngrăşământ după o prealabilă uscare. În tehnică aceasta este
fermentarea normală a nămolului proaspăt. Dacă nămolul ar fi lăsat să
fermenteze singur, s-ar dezvolta întâi fermentarea acidă şi după terminarea
acesteia cea metanică. Asigurarea unui proces normal al fermentării metanice
necesită un raport anumit între cantitatea de depuneri proaspete şi cantitatea de
depuneri supuse fermentării, amestecarea celor două feluri de depuneri şi
menţinerea temperaturii optime a procesului.
În unele cazuri se prevede fermentarea anaerobă a apelor uzate cu
CBO5>1.000 mg/l din industria alimentară.
Fenomenele de putrefacţie pot avea loc tot anaerob sub influenţa bacteriilor
de putrefacţie.
Solul şi apele au proprietatea de a reduce sau de a distruge substanţele
organice, substanţele minerale şi bacteriile, proprietate numită autoepurare.
4
9.2. CONDIŢII DE EVACUARE
ÎN CURSURILE DE APĂ
Apele uzate trebuie evacuate în aval de localităţi, în bazine naturale de apă
(râu, lac, mare) cu condiţia de a păstra apei de suprafaţă salubritatea necesară
sănătăţii publice, pisciculturii şi altor întrebuinţări. După amestecul apelor uzate
cu apele cursului natural, în funcţie de cantitatea şi calitatea apelor uzate şi de
caracteristicile râului: prezenţa oxigenului, temperatura apei, prezenţa
substanţelor toxice, prezenţa bacteriilor etc. începe procesul de autoepurare.
Microflora cursului natural de apă transformă substanţele organice în substanţă
vegetală vie şi favorizează înmulţirea microfaunei, care la rândul ei serveşte
drept hrană pentru peşti. Micro-fauna consumă şi direct substanţe organice,
distrugând în acelaşi timp bacteriile.
Impurificarea cursurilor naturale de apă şi lipsa oxigenului pot duce la: