CONSTRUCŢII ŞI INSTALAŢII HIDROEDILITARE - Facultatea de ...

În figura 2.9 se poate urmări modul de execuţie a unui foraj cu metoda
hidraulică. Masa rotativă, acţionată cu un motor termic, pune în mişcare tijele şi
dal-ta de săpat. Sub greutatea tijei, dalta de săpat rotită sfarmă roca şi se
adânceşte. Pompa de noroi trimite o soluţie argiloasă prin furtunul flexibil armat,
prin vârtej, prin tija pătrată şi prin tija tubulară, la dalta de săpat şi de aici,
această soluţie antrenează sfărâmăturile de rocă (detrifusul), ieşind împreună
cu ele la suprafaţă, unde este dirijată prin jgheab, la decantorul de nămol
(batal). Când tija pătrată se adânceşte pe aproape întreaga ei lungime, se
introduc noi tije tubulare, cu ajutorul unui cablu prins de un troliu amplasat lângă
masa rotativă, în spatele ei. Soluţia argiloasă mai are rolul de a răci unealta de
săpat şi de a menţine pereţii găurii foraju-lui, pe care formează o membrană de
consolidare, evitându-se astfel prăbuşirea materialului din strat şi blocarea
utilajului de forare. Cablul care pleacă la troliu trece peste un scripete la partea
de sus a turlei şi se leagă de cârlig. Se forează încontinuu pe adâncimea de
100...150 m, câte 30-50 m în 8 ore şi apoi se tubează cu un singur diametru,
însă tuburile odată introduse nu mai pot fi scoase la suprafaţă, dacă puţul nu dă
rezultate favorabile, datorită frecării cu terenul.
La metoda hidraulică cu carotieră, dalta de săpat se înlocuieşte cu o
carotieră. În acest caz se extrag probe de teren (carotaj mecanic) în mod
continuu, cu carote de 6...8 m, pe toată adâncimea forată.
Se pot executa şi foraje prin metoda hidraulică cu circulaţie inversă la care
soluţia argiloasă circulă liber descendent prin spaţiul dintre peretele forajului şi
prăjină şi de la baza forajului aceasta este aspirată împreună cu materialul
dislocat cu ajutorul pompelor speciale de apă sau pompelor mamut.
Straturile de apă se pot identifica cu ajutorul termometrului electric din figura
2.10. Rezistenţele 1 şi 2 care depind de temperatura mediului sunt montate la
exteriorul unui tub de oţel, iar rezistenţele 3 şi 4 care nu depind de temperatura
mediului sunt montate în interiorul tubului. Reprezentând grafic temperaturile
înregistrate, la salturi locale ale curbei există straturi subterane de apă.
Se vor identifica focarele ce ar putea contamina apa şi modul probabil de
alimentare a straturilor subterane.
Apa se va analiza în diferite anotimpuri şi în special în perioadele secetoase
sau ploioase pentru a constata dacă îndeplineşte şi îşi păstrează calităţile de
potabilitate, dacă sunt necesare lucrări de tratare (deferizare, dedurizare etc.) şi
dacă în anumite perioade se tulbură sau îşi pierde potabilitatea din cauza
legăturii directe cu apa de suprafaţă.
Construcţiile de captare ale apei subterane se pot clasifica după
dimensiunea principală, în construcţii verticale şi în construcţii orizontale
(drenuri). Conform STAS 1629/0-81, construcţiile verticale pot fi: puţuri realizate
prin înfigerea unui tub în stratul acvifer (puţuri Norton sau abisiniene), puţuri
forate şi puţuri săpate.
9