LUMEA MILITARA 2.qxp - Editura Militara

egulate de mari efective, dotate cu blindate,
nave, aviaþie, rachete, precum ºi formaþiuni
de gherilã. Israelienii le-au opus un sistem
de tipul naþiune la arme, având efective
superioare din punct de vedere calitativ ºi
mijloace de luptã cu performanþe
remarcabile. Într-o a doua etapã, s-a recurs
la gherilã, terorism ºi Intifada împotriva
Israelului. Ambele tabere s-au dovedit brave,
necruþãtoare ºi animate de spirit de sacrificiu;
cu precãdere israelienii ºi arabii
palestinieni au fãcut risipã de energie,
resurse umane ºi materiale, în cãutarea unei
victorii decisive, imposibil totuºi, de obþinut.
Statele arabe din prima linie au apelat în mod
regulat la ajutorul comunitãþilor arabe ºi
musulmane din întreaga lume. Israelul a
primit sprijinul marilor democraþii occidentale,
îndeosebi al SUA.
Rãzboiul de lungã duratã, pe care îl
analizãm în mod succint, a îmbrãcat ºi forme
complexe de „ciocnire violentã de civilizaþii”.
Palestinienii par încã ataºaþi,
inclusiv, structurilor tradiþionale de clan ºi
trib ºi valorilor Islamului moderat sau radical.
Multã vreme, naþionalismul laic a galvanizat
masele de luptãtori. Ultimele decenii s-au
remarcat prin sporirea influenþei grupãrilor
fundamentalist islamice (Hamas, Jihadul
Islamic, Hezbollah etc.), în detrimentul celor
de orientare laicã ºi chiar arab - socialistã
(Organizaþia pentru Eliberarea Palestinei).
De cealaltã parte, Israelul s-a edificat
rapid, respectând un model de dezvoltare
occidental democratic, dominat de partide
laice de centru-dreapta ºi stânga. Condiþiile
concrete ale înfiinþãrii ºi apãrãrii statului au
impus organizarea lui pe solide baze economice,
politice ºi militare, pe strategia
ripostei preventive armate preventive, gene-
mondo militare
rale ºi rapide. În paralel cu ascensiunea
fundamentalismului islamic arab ºi arab -
palestinian, a crescut influenþa dreptei radicale
ºi a partidelor religioase în Israel.
Motivaþia religioasã a alimentat deci
considerabil conflictul armat, radicalizând
grupãrile beligerante ºi sporind gradul de
violenþã iraþionalã al ciocnirilor directe. ªi
palestinienii s-au organizat tot mai evident
pe criterii militare, în taberele de refugiaþi ºi
în localitãþile din Fâºia Gaza ºi Cisiordania.
Lupta armatã, în cele mai diferite forme,
a ajuns sã ocupe aproape un întreg spaþiu de
manifestare al indivizilor ºi grupãrilor, atât
pentru arabii palestinieni, cât ºi pentru
israelieni. Prin urmare, rãzboiul s-a transformat,
pe nesimþite într-o „stare normalã” a
ambelor societãþi. Lui i s-au conferit motivaþii
ºi interpretãri mult exagerate, în raport cu
mizele concrete teritoriale. Pentru arabi,
rãzboiul împotriva Israelului se justifica
emoþional ca o revanºã în faþa Occidentului,
ca un instrument de „renaºtere naþionalã ºi
civilaziþionalã”, dupã secole de stãpânire
imperial-otomanã ºi colonialã. Israelienii, la
rândul lor, considerau cã victoriile militare
demonstrau capacitatea combativã ºi virilitatea
unui popor supus secole de-a rândul
discriminãrilor etnice ºi religioase, ce au
culminat cu Holocaustul din anii 1939 – 1945.
Asemenea motivaþii, impregnate de exclusivism
ºi misticã, au fost folosite de
conservatori ºi ultraconservatori, dar ºi de
partidele de orientare socialistã. Apelul la
ele se încadra în logica asigurãrii suportului
popular emoþional într-un efort armat de
uzurã. Concomitent, motivaþiile emoþionale
permiteau elitelor conducãtoare sã punã în
surdinã dificultãþi sau politici locale greºite
de naturã economicã ºi administrativã, de la
crizele locurilor de muncã,
pânã la corupþia la vârf. În mod
repetat, în statele ºi societãþile
arabe, mobilizarea naþionalã
„împotriva duºmanului sionist”
a torpilat democratizarea ºi
modernizarea internã.
În realitate, înainte de 1947,
palestinienii, libanezii,
egiptenii, iordanienii ºi
israelienii au avut o sumedenie
de experienþe civilizaþionale
comune. Astãzi, cel puþin,
viitorul economic al regiunii
preponderent arabe nu poate fi
separat de Israel ºi Occident.
Ura ºi fanatismul au pus însã în
surdinã o astfel de abordare
logicã a relaþiilor israelianopalestiniene.
Dimensiuni
internaþionale
ale unui conflict local
La o examinare superficialã,
rãzboiul arabo-israelian
LUMEA MILITARÃ 1/2005
11
LUMEA MILITARĂ
MAPAMOND POLITIC ªI MILITAR
Apropierea militarã ruso-chinezã se
deruleazã pe fundalul amplificãrii
tensiunilor dintre Beijing, Taipei ºi Tokio.
Demonstraþii antinipone au avut loc în Chian
în aprilie 2005.
Aliat tradiþional al Moscovei, India a
beneficiat constant de exporturi de
armament ºi de asistenþã militarã sovieticã
ºi rusã. Lungul conflict din Kashmir a fost
exploatat de marile puteri pentru a
manipula atât India cât ºi Pakistanul. În
timpul din urmã se înregistreazã însã un
demers insistent al SUA pentru
normalizarea raporturilor dintre India ºi
Pakistan, consolidarea securitãþii regionale.
Concomitent s-au diversificat ºi dezvoltat
exporturile de armament american în India,
inclusiv cooperarea militarã a Indiei cu
Israelul. O preocupare majorã a guvernului
din New Delhi rezidã în crearea unei
puternice flote destinate spaþiului din
Oceanul Indian de Est. În proximitatea
acestuia, în Marea Chinei de Sud – bogatã
în resurse de hidrocarburi – nu contenesc
disputele de delimitare a zonelor maritime
economice între R. P. Chinezã, Filipine,
Indonezia, Vietnam, Malaiezia etc. Statele
ASEAN considerã India un fel de
contrapondere la „dinamica ºi
copleºitoarea” R. P. Chinezã, deºi SUA
continuã sã garanteze stabilitatea
strategicã a regiunii, în cooperare cu aliatul
sãu de bazã, Australia.
Cooperarea nuclearã ruso - americanã
S. Ivanov, ministrul rus al Apãrãrii, afirmã
cã „noua strategie” a Federaþiei Ruse va
urmãri „menþinerea paritãþii nucleare” cu
SUA (24 decembrie 2004). De asemenea,
Moscova nu acceptã transformarea Coreei
de Nord ºi a Iranului în puteri nucleare.
Washingtonul ºi Moscova vor coopera
strâns în domeniul „controlului nuclear”
chiar ºi în „protejarea în comun a siturilor
nucleare” (11 ianuarie 2005).
- Nezavissimaia Gazeta (11 februarie 2005)
avertizeazã cã scenariul unei alianþe
politico-militare „antihegemonice” între
Federaþia Rusã ºi R. P. Chinezã ar
reprezenta o „gravã eroare” ºi o „utopie”.
Preºedintele George W. Bush – Discursuri
de inaugurare a celui de al doilea mandat
(20 ianuarie, 2 februarie 2005)
Supravieþuirea libertãþii în SUA depinde tot
mai mult de succesul libertãþii în alte state.
Cea mai bunã ºansã de pace pentru lume
rezidã în extinderea libertãþilor la nivel
global. SUA nu urmãresc sã-ºi impunã
propriul model de libertate. Popoarele însã
trebuie sã-ºi exprime în termeni proprii
voinþa de a fi libere. De aceea tirania
trebuie combãtutã oriunde în lume, alãturi
de întreaga comunitate democraticã.