LUMEA MILITARA 2.qxp - Editura Militara
LUMEA MILITARA 2.qxp - Editura Militara
LUMEA MILITARA 2.qxp - Editura Militara
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
<strong>LUMEA</strong> MILITARĂ<br />
Un faimos cãlãtor – mãcar cu gândul –<br />
din al XIX-lea veac, Jules Verne, remarca<br />
excepþionala însemnãtate a mãrilor ºi oceanelor<br />
pentru descoperirea ºi cunoaºterea<br />
pãmântului. Ceva mai aproape de vremurile<br />
noastre, ºcoala medievisticã de la<br />
„Annales” sublinia importanþa marilor<br />
drumuri comerciale pentru „dezenclavarea”<br />
þinuturilor planetei. Acestor douã afirmaþii<br />
trebuie sã li se adauge ºi viziunea lui Nicolae<br />
Iorga, a drumurilor creatoare de stat, pentru<br />
a dispune de câteva concepte necesare<br />
abordãrii subiectului nostru.<br />
Descoperitã de persani, care-i dau<br />
numele Axeina – Neagrã, colonizatã de greci<br />
din timpurile lui Homer pânã la Herodot ºi<br />
devenitã, printr-o potrivire de cuvinte, Pontul<br />
Euxin – Ospitalier, Marea Neagrã ºi cel mai<br />
mare afluent al sãu, Dunãrea de Jos, au<br />
devenit astfel partea bazinului Mediteranei<br />
Orientale mai întâi, a întregii Mediterane mai<br />
apoi. Pe temeiul înfloririi coloniilor<br />
greceºti – valorificatoare ale unui<br />
fundal continental de þãri ºi<br />
popoare, între care geþii în<br />
jumãtatea nordicã a Pontului Stâng<br />
(litoralul de vest) – s-a putut înfiripa<br />
cu un secol înainte de Cristos<br />
„uniunea mithridaticã”, circumponticã,<br />
dominatã de regele<br />
Pontului microasiatic, Mithridate al<br />
VI-lea Eupator (120 – 63 a.Chr.). Pe<br />
fãgaºul acestei uniuni, armele<br />
Romei ºi-au întins stãpânirea asupra<br />
Pontului Euxin, stãpânire contestatã<br />
cu succes în anii 50 – 44 a.Chr de la<br />
Olbia la Apollonia, de enigmaticul<br />
rege al geto-dacilor, Burebista.<br />
Politicii elenistice ºi romane de<br />
dominaþie a întregului bazin pontic i<br />
se opunea astfel aceea a ieºirilor la mare ale<br />
unor alcãtuiri politice sprijinite pe masive<br />
muntoase ºi mari cursuri de apã.<br />
Alãturi de Mediterana, Marea Neagrã a<br />
reprezentat vreme de mai bine de un mileniu<br />
axa marilor imperii roman ºi bizantin. Cu<br />
intermitenþe neglijabile pentru o asemenea<br />
duratã, imperiile civilizaþiei greco-latine ºi<br />
creºtine au pãstrat mereu puncte de sprijin<br />
ºi, prin flota lor, controlul asupra navigaþiei<br />
acestei mãri.<br />
Din secolele VIII-X geografia istoricã<br />
înregistreazã, alãturi de lumea mediteraneanã,<br />
divizatã între Creºtinãtate ºi Islam,<br />
conturarea treptatã a Europei statelor<br />
medievale de la Atlantic pânã la bazinul<br />
Mãrii Negre ºi al Balticei spre rãsãrit.<br />
Venitã din alt mileniu, dominaþia<br />
bizantinã a Mãrii Negre a fost anihilatã la<br />
finele secolului al XII-lea de afirmarea<br />
azimut 21<br />
O b i e c t i v M a<br />
statalã vlaho-cumano-bulgarã, împãrãþia<br />
Asãneºtilor.<br />
O datã cu Cruciada a IV-a (1204), înlocuit<br />
în chiar esenþa sa, pentru mai bine de<br />
jumãtate de secol, de Imperiul Latin de la<br />
Constantinopol, Bizanþul restaurat în<br />
capitala sa (1261) nu a mai putut reveni în<br />
jumãtatea nordicã a Mãrii Negre decât prin<br />
îngãduinþa unor noi cuceritori – mongolii.<br />
Invazia mongolã/tãtarã în Europa<br />
orientalã ºi centralã (1236 – 1241) a dus la<br />
înglobarea în a doua jumãtate a secolului al<br />
XIII-lea a bazinului Mãrii Negre într-o uriaºã<br />
dominaþie ce se întindea de la Carpaþii<br />
Orientali ºi pânã la Oceanul Pacific.<br />
Strãºnicia administraþiei mongole, siguranþa<br />
drumurilor ºi încurajarea schimburilor au<br />
fãcut ca Marea Neagrã sã devinã, dupã<br />
fericita expresie a lui Gheorghe Brãtianu,<br />
„placa turnantã” a comerþului medieval de la<br />
cumpãna secolelor XIII/XIV.<br />
Românii<br />
ºi Marea<br />
perspective istorice<br />
în geopoliticã<br />
Sergiu Iosipescu<br />
Negustorii italieni ºi îndeosebi cei ai<br />
republicilor maritime Genova ºi Veneþia,<br />
privilegiaþi în Imperiul Bizantin, au profitat de<br />
conivenþa interesatã a stãpânitorilor mongoli<br />
de la Sarai, pe Volga, pentru a „dezenclava”<br />
aceste þinuturi, ºi, în acelaºi timp, pentru a le<br />
include în marele comerþ european, timpuriu<br />
capitalist. Acesta beneficia ºi de lesnicioasa<br />
axã de navigaþie est-vest a Dunãrii de Jos ºi,<br />
probabil de comunicaþiile fluviilor nordice –<br />
Siret, Prut, Nistru, Bug, Nipru.<br />
Marea Neagrã ºi implicit þinuturile din<br />
bazinul ei îºi pierdeau caracterul periferic .<br />
În spatele cortinei stãpânirii mongole ºi<br />
mãcar în parte eliberate de tendinþele de<br />
expansiune ale Regatului Ungariei, grav lovit<br />
de invazia de la 1241, alcãtuirile politice<br />
româneºti din þinuturile carpato-dunãreanopontice<br />
au început procesul de unificare,<br />
culminând cu afirmarea pe harta politicã a<br />
<strong>LUMEA</strong> MILITARÃ 1/2005<br />
4<br />
Europei primului<br />
pãtrar al secolului<br />
al XIV-lea a<br />
principatului Þãrii<br />
Româneºti sub<br />
Basarab I (cca<br />
1319 – 1351/1352).<br />
Þara beneficia<br />
desigur atât de<br />
excepþionala valoare<br />
a cãii comerciale<br />
a<br />
Dunãrii de Jos,<br />
cât ºi de drumurile<br />
negoþului<br />
oriental prin trecãtorilecarpatine,<br />
ambele în<br />
dreptându-se<br />
spre Marea<br />
Neagrã.<br />
Aproape simultan,<br />
izvoarele<br />
istorice menþioneazã<br />
în legãturã<br />
cu Bizanþul o altã<br />
alcãtuire politicã pe litoralul Mãrii Negre<br />
având reºedinþa în cetatea Caliacra,<br />
condusã de arhontele Balica. Din acest<br />
nucleu statal va evolua pânã în deceniul al<br />
nouãlea al secolului al XIV-lea despotatul lui<br />
Dobrotiþã (1348 – 1385).<br />
În sfârºit, dupã 1344, printr-o adevãratã<br />
acþiune de reconquista anti-mongolã –<br />
pornitã din Transilvania ºi Maramureº, în<br />
corelare cu marea politicã a regatelor<br />
catolice ale Ungariei ºi Poloniei, la care se<br />
asociase ºi Þara Româneascã (post 1347) –,<br />
s-a început unificarea principatului românesc<br />
al Moldovei. Independentã sub Bogdan I,<br />
cãtre 1365, sprijinindu-se pe Scaunul Papal<br />
împotriva pretenþiilor Ungariei de dominaþie<br />
în zona est-carpaticã, Moldova a continuat<br />
reconquista pe contul sãu.<br />
Pretenþiile ungare motivate ºi de considerente<br />
economice aveau antecedente încã<br />
de la cumpãna secolelor XII/XIII, ºi implantarea<br />
cavalerilor teutoni în sud-estul transilvan,<br />
în Þara Bârsei (1212 – 1225), urmãrise<br />
tocmai o expansiune spre Dunãrea de Jos ºi<br />
Marea Neagrã, asociatã speranþei unui<br />
sprijin, eventuale joncþiuni cu posesiunile din<br />
Peninsula Balcanicã ale Imperiului Latin de<br />
Constantinopol (1204 – 1261).<br />
Frântã vreme de aproape un secol de<br />
invazia mongolã, mereu prezentã în ideologia<br />
politicã a monarhiei ungare,<br />
expansiunea spre Gurile Dunãrii ºi Marea<br />
Neagrã avea sã fie reluatã cu hotãrâtã<br />
stãruinþã de regele Louis I d’Anjou (1342 –