LUMEA MILITARA 2.qxp - Editura Militara

Zi de referinþã în istoria îndelungatã ºi
prestigioasã a Bibliotecii Militare Naþionale,
25 mai 1860 reprezintã data la care prin
Ordinul de zi pe toatã Oastea nr.93, ministrul
de rãzboi, colonelul (mai apoi generalul) Ioan
Emanoil Florescu, având în vedere marea
dezvoltare ce urma a o lua în viitor Biblioteca
Ministerului de Rãzboi ºi simþind, totodatã,
„de a sa datorie a întocmi îngrijirea ºi
controlul” acesteia, fixeazã o serie de mãsuri
care sã dea un caracter profesional superior
activitãþii noii instituþii, în care „orice ofiþer
(...) are dreptul de a consulta cãrþi”. Peste
câteva zile, la 13 iunie 1860, în Ordinul de
Înfiinþare, se precizeazã cã „în viitor
bibliotecile Ministerului de Rãzboi ºi a
ªcoalei Militare nu vor forma decât una ºi
aceiaºi”, urmând ca „ºcoala militarã îndatã
va preda cãrþile ºtiinþifice ce coprinde
biblioteca sa” custodelui – sublocotenentul
Grigore Panaiotescu (Cantili) din Statul
Major General – „rânduit întru aceasta” prin
actul precedent, iar „aceste biblioteci
întrunite se vor ataºa la Statul Major
General”, pentru „cumpãrãtoarea de cãrþi”
ºi „abonament la jurnale” alocându-se suma
de 40.000 lei („Monitorul Oastei” nr.47, 28
noiembrie 1860, p.803).
Mãsurile acestea nu sunt altceva decât
aplicarea în structurile organismului militar,
aflat în plin proces de transformãri
modernizatoare, a ideii domnitorului
Alexandru Ioan Cuza, cã „în educaþiunea
poporului, bine condusã, se aflã cele mai
bune garanþii de ordine, de progres ºi de
patriotism luminat” („Instrucþiunea publicã”,
ianuarie 1860, p.5-6). În exprimarea lui Ioan
Emanoil Florescu, nobilul deziderat capãtã
valenþe care ºi astãzi sunt de o certã valoare
ºi actualitate: „Instrucþia oastei este cel mai
principal (sic! – n.n.) element care poate
pune o armatã pe piciorul dorit”, acela de a
pregãti luptãtori gata de „a pãstra
independenþa þãrei, obþinutã cu sângele cel
mai preþios al poporului nostru” („Monitorul
Oastei”, nr.10, 1 aprilie 1860, p.149).
Pentru noua Bibliotecã a Ministerului de
Rãzboi aceastã apreciere, având funcþie de
cerinþã principalã, a constituit suportul
dezvoltãrii, al „înfloririi” ei permanente,
întrucât, „dupã trebuinþã”, „s-au cumpãrat
neîncetat uvraje” – „cele mai neapãrate la
stadiul noilor organizãri ce s-au introdus în
oaste” – în fapt volumele cele mai „renumite,
biblioteca militarã naþionalã
tratând despre sciinþa, arta ºi istoria
militarã”, aºa cum se menþioneazã într-un
important articol care, la doar patru ani de la
înfiinþarea instituþiei, relevã istoricul ºi
organizarea acesteia, dar mai ales readuce
în actualitate ideea necesitãþii ºi utilitãþii ei,
atât pentru ofiþerii de la nivelurile superioare
ale comenzii (pentru care biblioteca
constituie nu „numai un ajutor spre a-l pune
în stare sã pãºeascã singur în studiul
cunoºtinþelor ce trebuie sã dobândeascã”, ci
ºi unul menit a-i înlesni contactul cu cãrþile
necesare spre „a rãspândi astfel instrucþia în
corpuri”), cât ºi pentru aceia care îºi
desfãºoarã activitatea în alte garnizoane din
þarã, unde acuitatea înfiinþãrii de biblioteci
se simþea dincolo de orice alt considerent
(Eustaþiu Pencovici, Bibliotecele militare, în
„România militarã”, nr.2 / 1864, p.235-244).
Sau cum spunea cu peste ºapte decenii mai
târziu un alt iubitor al cãrþii: „Ofiþerul e un om
de arme, de câmp, de luptã. În domeniul
cãrþii el are nevoie de textele cari în timp de
pace îi dau în mic atmosfera de rãzboi,
pentru care se pregãteºte pe el ºi pe ai lui în
vederea jertfei supreme” (Octav
Vorobchievici, Ofiþerul ºi cartea, în idem,
LUMEA MILITARÃ 1/2005
41
LUMEA MILITARĂ
Supracoperta
unui eveniment
Colonel (r) dr. ing.
Alexandru Mihalcea
Directorul Bibliotecii Militare Naþionale
nr.7-8 / 1937, p.73). Acestor achiziþii ºi
abonamente trebuie sã le adãugãm
numeroasele donaþii fãcute în timp de mulþi
dintre beneficiarii bibliotecii – ofiþeri cu
dragoste de carte –, între care îi putem
enumera pe generalii Al. Tell, Gh. Gheorghiu,
C. Vârtejanu, Iacob Teclu, V. Stãnculescu,
Gh. Cernat º.a.
Martore ale acestei spectaculoase
creºteri cantitative ºi calitative a volumului
colecþiilor sale sunt, pânã în pragul veacului
trecut, cataloagele bibliotecii, tipãrite în anii
1867, 1877 ºi 1898, organizate în conformitate
cu conceptele biblioteconomiei vremii, dupã
modelul celor din Franþa ºi Belgia. Aceste
cataloage sub formã de volum, ca ºi cele de
astãzi, pe fiºe, aduc cea mai vie mãrturie
asupra fondului de publicaþii: lucrãri de
patrimoniu (celebra cronicã polonã a lui
Martin Cromer, tipãritã la Basel în 1555,
câteva volume ale colecþiei istorice
Theatrum europaeum scoase la Frankfurt am
Main între anii 1662- 1717, Analele cronicarului
bizantin Ioan Zonaras într-o ediþie
veneþianã din 1729, cele 19 tomuri de opere
postume ale regelui Prusiei, Frederic al IIlea,
apãrute la 1789 la Amsterdam º.a.),
primele regulamente militare româneºti
tipãrite, unele, în tipografia lui Ioan Heliade
Rãdulescu, altele în cea a Colegiului Sf.
Sava, un Regulament Organic având
aplicatã ºtampila primei biblioteci militare
româneºti, cea iniþiatã la Iaºi în 1845 de
Dimitrie Sturdza, lucrãrile elitei gândirii
militare româneºti – G. Adrian, Al. Averescu,
Fl. Þenescu, I. Sichitiu – ºi strãine – H.
Jomini, A. Beaufre, Liddell Hart etc. –, lucrãri
de referinþã precum balanþe militare, anuare
SIPRI, enciclopedii de profil etc.
Tot dupã astfel de modele ilustre s-au
redactat ºi regulamentele de funcþionare a
instituþiei, epocã fãcând cel elaborat în 1898
de istoricul Nicolae Densuºianu – director al
bibliotecii în perioada 1884-1911 –, valabil
pânã în anii ‘30 ai veacului trecut (Mihai
Popescu, Nicolae Densuºianu – bibliotecarul
Ministerului de Rãzboi, în
“Biblioteca”, nr. 6-8 / 1995, p. 216-217; Gh.
Popescu, Conceptul biblioteconomic
modern la baza organizãrii bibliotecilor
militare româneºti, în culegerea Din
istoricul bibliotecilor militare româneºti,
Bucureºti, 1971, p.61-71).