LUMEA MILITARA 2.qxp - Editura Militara

de frecvent mai ales prin teatrele de
operaþii ale NATO din Balcani)
inevitabilele comparaþii ºi evaluãri nu sunt
deloc în favoarea sa ca român, ce pretinde
cã provine dintr-o þarã europeanã
civilizatã. Spre exemplu mizeria cvasigeneralizatã
de pe strãzile localitãþilor ºi
de pe margine drumurilor din Kosovo este
perfect compatibilã cu cea din cartierele
periferice ale oraºelor româneºti; aceaºi
echivalenþã ºi în ceea ce priveºte
grupurile de vânturã lume – ºomeri,
ºmecheri, biºniþari, þigani, derbedei - de la
colþ de stradã sau din puzderia de
cafenele. Poate doar gropile de pe
drumurile kosovare mãcinate zilnic de
transportoarele blindate ºi camioanele de
mare tonaj ale KFOR sunt, culmea, mai
puþine decât acasã, în România – þara
care se pregãteºte sã intre în Uniunea
Europeanã. Bucureºtiul, dar ºi alte mari
oraºe, reuºeºte sã-ºi pãstreze doar în
zona centralã un aer european, prin
edificiile moºtenite din perioada interbelicã
ºi pe care Ceauºeºcu nu a apucat
sã le dãrâme.
Menþinând paralela cu situaþia din
Kosovo, unde bombardamentele ºi
rãzboiul s-au terminat doar acum cinci ani,
oºteanul român cu emblema KFOR pe
mânã nu poate sã nu sesizeze acelaºi
înfloritor comerþ stradal la tarabã, comerþ
ce susþine la Pristina, ca ºi la Bucureºti, o
solidã economie subteranã ºi o explozivã
evaziune fiscalã. Este adevãrat însã cã în
România se mai ºi munceºte pe ici pe colo,
spre deosebire de Kosovo unde se
vorbeºte de o ratã a ºomajului de peste
60%, dar preþurile, fie ele în euro sau lei,
sunt perfect compatibile. Apar ºi incitante
diferenþe: spre exemplu, ceea ce-l uimeºte
pe român pe strãzile oraºelor din Kosovo
este tinereþea incredibilã a majoritãþii
populatiei – 65% sub 30 de ani, spre
deosebire de România, unde bãtrânii cu
capul plecat de grija zilei de mâine ºi
sacoºa cu trei legume ºi o pâine în mânã
dominã trotuarele. Mai mult, mizeria din
Kosovo continuã sã se menþinã într-un
permanent contrast cu miile de vile
contruite pe banii contribuabilului vesteuropean
ºi lãsate neterminate, la
cãrãmidã, dar printre care se plimba cu
dezinvoltura cohorte de maºini de lux
furate tot din Occident. Dacã aceºtia sunt
câþiva dintre termenii de comparaþie a
realitãþii româneºti faþã de cea din Kosovo,
distanþele cresc exponenþial, pânã la
dimensiuni suprarealiste în cazul
deºerturilor irakiene sau afgane, sau în
jungla congolezã, care lovesc fãrã milã
simþirea peace-keeper-ului român.
puncte de vedere
În fond, chiar ºi în mijlocul celei mai dure confruntãri, este vorba tot de viaþã
În fine, peste toate aceste trãiri
exotice se suprapune permanenta ºi
obsesiva realitate de acasã, din þarã.
Aceasta este formatã din problemele de
familie ale fiecãruia din cei plecaþi în
misiune, grijile ºi nevoile copiilor, soþiei,
pãrinþilor. Tot în realitatea de acasã pe
vajnicul oºtean îl aºteaptã zâmbetele
condescendente ºi ameninþãtor superioare
ale colegilor de serviciu care,
deoarece nu ºtiu mãcar o boabã de
englezã, sunt condamnaþi sã rãmânã la
jugul din bãtãturã. Unica problemã
problemã s-a ales cel care ºase luni a
rãbdat nu doar imensul dor de casã, dar ºi
arºiþa incredibilã a locului, terifiantul stres
al misiunii ºi potenþialele boli endemice
bãºtinaºe. Spre exemplu, un coleg – unul
dintre „norocoºii” observatori ONU în
jungla rãvãºitã de rãzboi civil din Congo –
dupã ce a zãcut de douã ori de malarie ºi
a dormit cinci zile în urma unei muºcãturi
de muscã þeþe, în final o gânganie localã
ºi-a depus ouãle sub pleoapa ochiului sãu
drept.
Au fost de asemenea ºi cazuri în care
respectivul oºtean a încercat sã propunã
la locul lui de muncã ºi câte ceva din
considerabila experienþã pe care a
acumulat-o: aproape invariabil el a fost
respins cu rânjete mai mult sau mai puþin
voalate de superioritate, conform secularului
principiu mioritic ”Lasã, bã, cã ºtim
noi cum stã treaba, nu vii tu acum sã ne
LUMEA MILITARÃ 1/2005
17
LUMEA MILITARĂ
înveþi pe noi”. În caz cã românul nostru se
întoarce acasã cu diplome ºi medalii
obþinute datoritã unor merite reale, deadevãratelea,
pentru toate câte le-a fãcut
acolo ºi pentru sufletul pe care l-a pus în a
dovedi cã nu e cu nimic mai prejos de
ceilalþi, chiar dacã este mai sãrãcuþ la
pungã, nu recepþioneazã vreun alt ecou
acasã decât un comentariu mârâit de
genul „Iatã, a mai venit unul care se dã
mare, dupã ce s-a pus bine cu ãia”. Sã-l
fereascã însã sfântul pe oºteanul
românesc sã facã acolo, în teatrul de
operaþii, o boroboaþã cât de micã –
inevitabilele accidente de maºinã
reprezintã cel mai clasic exemplu. În acest
caz, dacã nu are un „spate” puternic în
þarã, este imediat mãtrãºit sau pus la index
ca un paria. Nici acele nevoi specifice
unei misiuni în strãinãtate, considerate în
alte armate drept lucruri fireºti, precum
asigurarea presei militare sau a poºtei nu
sunt percepute acasã altfel decât
„mofturi”.
Cititorule! Acestea sunt realitãþile pe
care le-am trãit eu, nu o datã. Poate cã
lucrurile nu stau chiar aºa. Sau poate cã
sunt ºi mai ºi. Totuºi, dacã nu le-ai trãit pe
pielea ta, crede-mã cititorule drag. S-ar
putea sã am dreptate. Mãcar „pe ici pe
colo, prin pãrþile esenþiale”.