Citeste PDF

22
STUDIU INTRODUCTIV
rãzbunãtoare de cãtre persoane care se aflaserã o vreme în apropierea
curþii ºi care, mai târziu, au fost îndepãrtate 41 .
Adesea, biografii lui Carol I ºi-au înþeles greºit personajul. Eroarea
vine din ignorarea aspectelor personale ale vieþii lui. Existã câteva
monografii ale epocii lui Carol I – în unele regele joacã un rol
central –, însã nu existã încã o biografie în sensul propriu al cuvântului,
una în care sã fie vorba de persoanã, de fiinþa individualã, cu
trãirile ei. Istoricii au preferat, de fiecare datã, sã se documenteze
mai degrabã din Memoriile regelui (scriere având un pronunþat
caracter oficial, prin care este prezentatã cititorului un soi de imagine
publicã a monarhului) decât din jurnalul sãu intim. Din pricina
absenþei unor studii serioase despre aspectele intime ale vieþii sale,
dar ºi din cauza accesului extrem de dificil la informaþiile cuprinse
în jurnalul regelui, imaginile lui Carol I conturate pânã acum rãmân
puþin credibile.
Încã de tânãr, deºi era dotat cu o sensibilitate accentuatã, Carol
a învãþat sã-ºi reprime afectivitatea. La vârsta de unsprezece ani a
fost despãrþit de familie – de mamã ! – pentru a fi trimis într-un oraº
îndepãrtat, la studii. N-a avut de ales, a trebuit sã se adapteze. La
24 de ani a trebuit sã renunþe, din motive politice, la iubirea disperatã
pentru o prinþesã francezã, Anna Murat. Din scrisorile cãtre
tatãl sãu reiese cã iubirea a fost atât de mare, încât pentru ea ar fi
fost în stare sã renunþe la rangul de ofiþer ºi sã se stabileascã în
Franþa (el, un Hohenzollern !). ªi-a reprimat iubirea, asumându-ºi
„raþiunile de stat”. Câþiva ani mai târziu, devenit între timp principe
al României, s-a cãsãtorit cu prinþesa Elisabeta de Wied. În cãsãtoria
lor, încheiatã cam în grabã, dupã ce alte proiecte matrimoniale se
dovediserã irealizabile, nu a fost nimic romantic ; ea a avut o motivaþie
politicã, þinând de nevoia consolidãrii noii dinastii. Totuºi, pe
termen lung, relaþiile dintre cei doi au fost calde ºi destul de
echilibrate. Dupã „reprizele” anterioare de reprimare a afectivitãþii,
Carol a învãþat sã ºi-o controleze. Le pretindea acelaºi lucru celor
din jur, iar când aceºtia nu-i urmau exemplul, regele intervenea
energic.
Douã întâmplãri, ambele consemnate în jurnal, aduc informaþii
noi pentru înþelegerea felului de a fi ºi de a acþiona al lui Carol I.
Una este de pe la sfârºitul anului 1882 ºi începutul celui urmãtor,
iar cealaltã din anul 1886. Ele au rãmas aproape necunoscute pânã
în prezent.
În octombrie 1882, aflat la Sinaia împreunã cu întreaga curte,
regele aflã cã douã dintre domniºoarele însoþitoare ale reginei au
41. Precum Mite Kremnitz, cu romanul ei La curtea din Ragusa, sau Robert
Scheffer, cu Orient regal.