Citeste PDF

STUDIU INTRODUCTIV 7
pierdut în mare mãsurã într-un incendiu care a cuprins castelul
familiei din Sigmaringen în aprilie 1893 9 . Îndemnuri pentru þinerea
unui jurnal îi va fi dat, aºa cum voi arãta ceva mai jos, educatorul
sãu din vremea copilãriei ºi adolescenþei, Georg Schaefer.
Poate pãrea o curiozitate cã jurnalul lui Carol I a fost ignorat de
istorici, mai cu seamã de cei care au studiat un aspect sau altul al
domniei monarhului. Faptul e cu atât mai greu de explicat dacã
avem în vedere cã, deja cu multã vreme în urmã, ideea existenþei
acestei scrieri devenise o certitudine. Încã din 1914, la câteva zile
dupã moartea regelui, într-o reuniune comemorativã a Academiei
Române, Nicolae Iorga presupunea cã monarhul defunct ar fi lãsat
în urma sa un jurnal, pe care istoricul nu-l vãzuse însã niciodatã.
Referindu-se la partea timpurie a jurnalului, la însemnãrile dinaintea
venirii lui Carol în România, Iorga credea cã vor fi
fericiþi aceia cari le vor avea întregi ºi vor putea înfãþiºa tinerilor
cum poate sã fie întâia tinereþe a unui om adevãrat, vrednic de
voinþa superioarã care i-a dat viaþã ! 10
Istoricul nu spunea o noutate. Exprima, mai degrabã, sub o formã
elogioasã la adresa regelui, o concluzie la care vor fi ajuns toþi cei
care citiserã cele patru volume ale Însemnãrilor martorului ocular,
„memoriile” lui Carol I redactate în mare mãsurã de Mite Kremnitz
ºi publicate în mai multe variante, începând cu anul 1892. Cititorii
îºi vor fi dat seama, fãrã îndoialã, cã era imposibil ca o lucrare atât
de amãnunþitã ºi, mai ales, precisã cum erau Însemnãrile martorului
ocular sã nu se întemeieze pe un jurnal.
Existenþa jurnalului fusese fãcutã publicã încã mai devreme. În
1902, maiorul Justus Scheibert, cartograf ºi istoric militar german,
publicase un scurt fragment din jurnalul lui Carol I într-un volum
ce conþinea propriile-i memorii, obþinând pentru aceasta, fireºte,
acordul regelui 11 . Justus Scheibert fãcea referinþã în mod explicit la
jurnalul regelui, prin urmare îi atesta existenþa. Ceva mai târziu, în
1915, scriitorul Paul Lindenberg avea sã dovedeascã ºi el cã jurnalul
existã. Despre aceastã împrejurare va fi vorba însã ceva mai departe.
Dupã moartea regelui, jurnalul s-a pãstrat în arhiva familiei regale.
Nu ºtiu din ce motive nu a fost publicat de urmaºii sãi regali. E posibil
9. K.Th. Zingeler, Karl Anton Fürst von Hohenzollern. Ein Lebensbild nach
seinen hinterlassenen Papieren, Stuttgart/Leipzig, p. 72.
10. Nicolae Iorga, „Opera de istoric a regelui Carol I”, în Analele Academiei
Române. Memoriile Secþiunii Istorice, Seria a II-a, t. XXXVII, Bucureºti,
1914, p. 185.
11. Justus Scheibert, Mit Schwert und Feder. Erinnerungen aus meinem
Leben, Berlin, 1902, p. 213.