Citeste PDF

STUDIU INTRODUCTIV 27
speranþã. Are grijã sã-i asigure bolnavei asistenþa celor mai buni
medici, pe care îi aduce chiar ºi din strãinãtate. În urma acelei boli,
Elisabeta ºi-a pierdut parþial auzul.
Perechea regalã nu avea copii. Unica lor fiicã, Maria, nãscutã în
1870, a murit la patru ani, de scarlatinã. Felul în care s-au raportat
regele Carol I ºi soþia sa Elisabeta la problema moºtenitorilor a
rãmas, pânã acum, necunoscut în istoriografie. De la moartea Mariei,
cei doi nu au încetat sã spere cã vor mai avea copii. Însemnãrile din
jurnal lasã sã se întrevadã aceastã speranþã, deºi protagoniºtii nu
mai erau chiar tineri. La 29 iulie/10 august 1883, regele crede cã
Elisabeta e însãrcinatã, fãrã alte urmãri însã. Era anul când regina
împlinea deja 40 de ani, regele fiind cu patru ani mai în vârstã. În
10/22 martie 1884, el consemneazã, vizibil dezamãgit, menstruaþia
soþiei, adãugând : „altã sarcinã falsã”. La 30 iunie/12 iulie 1884,
crede cã „Elisabeta ar putea fi însãrcinatã”, însã câteva zile mai
târziu, în 1/13 iulie, constatã cã s-au înºelat. Aceeaºi scenã se repetã
în septembrie 1885. Speranþele celor doi au o dublã semnificaþie. Pe
de o parte, e vorba de dorinþa fireascã a unui cuplu, oricare ar fi el,
de a avea copii. Pentru Elisabeta, cãreia îi murise o fiicã, dorinþa de
a compensa aceastã pierdere prin naºterea unui alt copil trebuie sã
fi fost cu atât mai mare. Pe de altã parte, întreaga problemã avea o
dimensiune politicã. Regele trebuia sã aibã un urmaº, care sã poatã
moºteni tronul, conform constituþiei. Speranþele cuplului regal nu s-au
împlinit, motiv pentru care moºtenitor al tronului avea sã fie declarat
prinþul Ferdinand, fiu al fratelui regelui. Jurnalul conþine multe notiþe
despre aceastã problemã, ca ºi despre prima venire în România a
foarte tânãrului Ferdinand (Nando, în jurnal).
Multe alte însemnãri sunt dedicate relaþiilor cu membrii din
Germania ai familiei sale (pãrinþii, fraþii ºi sora). În contextul acestor
relaþii, cele cu tatãl sãu au ocupat primul loc. Principele Karl Anton
de Hohenzollern – papa din jurnal – i-a fost toatã viaþa un foarte
atent sfãtuitor, iar Carol l-a iubit ºi l-a respectat enorm. Momentul
în care afecþiunea fiului devine vizibilã este cel al morþii principelui
Karl Anton, în 21 mai/2 iunie 1885. Carol, chemat în prealabil de
familie la castelul din Sigmaringen, a fost de faþã, iar însemnãrile
din jurnal îi preiau emoþia ºi durerea.
Despre bani e vorba destul de rar în jurnal. Regele aminteºte
uneori câteva cifre, pentru a însemna cât l-a costat un obiect de artã,
un cadou, o moºie sau închirierea unei vile pe Riviera genovezã,
unde ºi-a petrecut câteva sãptãmâni în vara anului 1883. La fel sunt
consemnate ºi donaþiile, ca ºi moºtenirea de un milion de mãrci
germane care i-a revenit în urma morþii tatãlui (însemnare din
14/26 iulie 1885). Jurnalul nu e folosit pentru calcule contabile.
Pentru astfel de îndeletniciri, regele avea caiete separate.