PROCESELE AFECTIVE 1. Delimitări conceptuale. Natura procesuală

problemă poate fi dublarea relatării verbale a stării emoţionale cu înregistrarea unor parametri
fiziologici ori cu observarea manifestărilor comportamentale. Kazdin (2000) recomandă de
asemenea o soluţie hibrid realizată doi paşi: întâi subiectul este lăsat „să-şi trăiască emoţiile”
aferente situaţiei, după care, vizionează înregistrarea momentului respectiv (de exemplu o
şedinţă de psihoterapie) şi relatează cele spuse fiind ajutat de indici din partea psihologului.
Metoda oferă avantajul diminuării efectelor datorate uitării (prin retrăirea situaţiei), al controlului
sincerităţii (expresiile emoţionale vor fi vizibile în înregistrare, iar cercetătorul poate solicita
justificarea, explicarea lor) ca şi al delimitării momentelor de emoţionalitate intensă şi cauzele
acestora.
Toate metodele descrise mai sus presupun posibilitatea conştientizării stării afective. Dealtfel,
aşa cum am arătat la începutul acestui capitol, prezenţa unei stări afective conştiente a fost
considerată o perioadă îndelungată condiţia sine qua non a existenţei unei emoţii. Putem vorbi
însă şi de stări afective inconştiente? Chiar dacă la prima vedere răspunsul pare unul negativ,
studii recente ne pot face să fim cel puţin mai rezervaţi în această privinţă. Astfel, Kihlstrom
(1999), prin prisma rezultatelor unor studii recente realizează o taxonomie ingenioasă a
procesărilor inconştiente. Autorul distinge trei categorii ale inconştientului: cel cognitiv (intens
studiat şi relativ bine cunoscut, ce conţine percepţia implicită, învăţarea implicită ,memoria
implicită etc.), un inconştient emoţional şi inconştientul motivaţional. În cadrul inconştientului
emoţional, autorul introduce conceptul de emoţii implicite. Astfel, în timp ce emoţia explicită
este definită ca o stare afectivă conştientă (în particular, aceasta poate fi generată şi pe baza unor
procesări informaţionale automate, inconştiente), cea implicită desemnează orice modificare a
experienţei, gândurilor ori comportamentului datorată unei stări afective neconştientizate. În
practică, acestea sunt identificabile în situaţia în care suntem incapabili a conştientiza şi
verbaliza afectul resimţit, deşi comportamentul nostru arată acest lucru.
În propunerea acestui nou concept, Kihlstrome porneşte de la teoria lui Lang (1968)
asupra sistemelor multiple ale emoţiilor. Conform acestuia, reacţiile emoţionale se manifestă la
trei nivele: verbal – cognitiv (în care e inclusă şi starea afectivă), motor (incluzând manifestările
exterioare observabile, cum sunt fuga, lupta ori reacţia de îngheţ) şi fiziologic (ritm cardiac,
reacţie galvanică, secreţii endocrine etc.). În general aceste trei dimensiuni evoluează corelat,
existând o sincronie firească între ele, însă Lang subliniază şi posibilitatea unei funcţionări
parţial independente a lor. Situaţia din urmă este numită desincronie (Rachman şi Hodgson,
1974, apud Kihlstrom, 1999) şi include de pildă cazul emoţiilor implicite, în care starea afectivă
poate lipsi, prezenţa celorlalte reacţii emoţionale fiind însă evidentă. Ne propunem în continuare
să ilustrăm acest nou concept prin câteva argumente.
Un prim exemplu, din nefericire dramatic, vine din domeniul neuroştiinţelor. Steiner
(1973, apud Winkielman şi Berridge, 2004), analizând câteva cazuri de nou născuţi anancefali
(al căror creier cuprinde doar trunchiul cerebral, lipsind elementele superioare, inclusiv cortexul
– malformaţie congenitală), constată prezenţa expresiilor emoţionale faciale specifice emoţiilor
pozitive atunci când li se dădea să bea un lichid dulce, respectiv negative în cazul unuia amar.
Rezultatele sunt interpretate de autor ca un exemplu clar de desincronie: absenţa cortexului (la
nivelul căruia se situează ariile responsabile de procesările conştiente) exclude posibilitatea
conştientizării stării afective, dar manifestările comportamentale ale emoţiilor sunt totuşi
prezente. Un alt exemplu îl găsim în domeniul cardiologiei: pacienţi cu episoade de tahicardie în
timpul cărora nu apare şi starea afectivă de panică (cu excepţia desigur a distresului cauzat de
simptomele acuzate); din punct de vedere medical, ei nu suferă de afecţiuni cardiace, categoria
nosologică fiind numită de Beitman, Mukerji, Russell şi Grafing (1993, apud Kihlstrom, 1999)
atac de panică fără frică (eng. fearless panic attack). O altă ilustrare a desincroniei o regăsim în
cazul pacienţilor schizofreni ce manifestă ahedonie, deficit în experimentarea unor stări afective
plăcute, deşi manifestările comportamentale în prezenţa stimulilor pozitivi sunt nealterate
(Chapman, Chapman şi Raulin, 1976). Literatura asupra fenomenului de analgezie hipnotică
(Hilgard şi Hilgard, 1975) prezintă cazuri în care subiecţii, chiar expuşi unor stimuli
traumatizanţi din punct de vedere fizic, nu resimt la nivel conştient senzaţii de durere ori