PROCESELE AFECTIVE 1. Delimitări conceptuale. Natura procesuală

diferenţe sensibile datorate sexului şi vârstei (de exemplu, frica de întuneric, specifică în
copilărie dispare o dată cu înaintarea în vârstă). Rolul fricii este de a declanşa reacţiile de
apărare, ajutând astfel la supravieţuirea individului dar şi a speciei. Mai concret, acest lucru se
realizează prin patru mecanisme specifice (Frijda, 1994):
- sensibilizarea sistemului cognitiv faţă de stimulii aversivi (avem capacitatea de a detecta
mult mai rapid stimulii anxiogeni decât cei neutri);
- protestul împotriva factorilor nocivi (luptă);
- prevenirea acţiunii acestora asupra noastră (fugă);
- suprimarea activităţii proprii până la trecerea pericolului (reacţia de îngheţ).
b)Furia se manifestă atunci când cineva ne-a adresat o insultă, când a avut un comportament
neavenit la adresa noastră, dar pe care îl putea evita; un element esenţial este ca subiectul să
dispună (sau cel puţin să considere că dispune) de resurse suficiente pentru a-i face faţă
ofensatorului, altfel un rezultat mai probabil este frica. La nivel popular, circulă credinţa că
exprimarea furiei ne ajută să ne descărcăm de tensiuni. La nivel ştiinţific, psihologii îi atribuie un
rol moralizator, considerând că furia are rol de avertisment, de pedeapsă pentru cel cu un
comportament inadecvat, fiind astfel un mijloc de corecţie socială. Prin expresiile emoţionale
manifestate plenar, duce la intimidarea adversarului, evitându-se în acest fel conflicte reale,
fizice, cu consecinţe nefaste de genul rănirii celuilalt.
c) Tristeţea implică întotdeauna o pierdere, o îndepărtate de un scop. Deşi prezenţa ei este
frecvent interpretată ca o pedeapsă divină, tristeţea se soldează în anumite situaţii cu un rezultat
pozitiv. Astfel, la nivel social, ea este un mijloc ce atrage manifestări altruiste, determinându-i
adesea pe ceilalţi să ne ajute prin stârnirea simpatiei ori chiar a milei (cerşetorii ridică acest
mecanism la nivel de artă). Harris (1989, apud Power şi Dalgleish, 1998) arată că la sugari,
plânsul (expresie a tristeţii) este un mesaj prelingvistic ce semnalizează un neajuns (foame,
durere etc), imposibil de comunicat într-o altă manieră. La nivel individual, starea de apatie
consecutivă unei pierderi are rolul de a ne proteja resursele, necesare pentru o mai bună
recuperare (analog, durerea somatică ne obligă la repaos pentru refacerea organismului – Frijda,
1994). În subsidiar, momentele de tristeţe duc la o mai puternică focalizare asupra sinelui; astfel
oamenii îşi analizează mai profund şi îşi restructurează priorităţile prin prisma experienţei (care
în acest caz e una negativă). Cu alte cuvinte, tristeţea ne favorizează învăţarea din propriile
greşeli (de exemplu, faptul că am fost părăsiţi de partenerul de viaţă poate fi un semn al unor
manifestări inadecvate pe care nu le-am conştientizat la momentul respectiv.
c) Bucuria/fericirea se situează la polul opus tristeţii şi sunt generate de apropierea de un
scop sau îndeplinirea acestuia. Deşi implică aceeaşi calitate a stării afective, între cele două
există diferenţe importante de ordin cantitativ. Astfel, în timp ce bucuria apare ca reacţie la
îndeplinirea unei dorinţe singulare, fericirea implică rezolvarea cumulativă a unei palete mult
mai largi de probleme (sănătatea, situaţia financiară, relaţiile interumane etc.), fiind prin aceasta
mai mult un ideal decât o realitate. Totuşi, apare frecvent o ierarhizare, o ponderare a
priorităţilor, fiind suficientă rezolvarea celor mai importante dintre acestea pentru a ne declara
fericiţi (părinţii susţin adesea că sănătatea copiilor îi face fericiţi şi că alte aspecte sunt prea puţin
importante). Analizând însă o studiile psihologice asupra fericirii, ideea anterioară pare mai mult
o raţionalizare, o explicaţie dată pentru a ne face să ne simţim mai bine şi nu un fapt real.
Csikszentmihalyi (1999), analizând rolul banilor în dobândirea fericirii constată că oamenii sunt
mereu victime ale unor aspiraţii din ce în ce mai mari: cei cu un venit anual de 30 000 de dolari
declarau că 50 000 i-ar face fericiţi; cei cu 50 000/an aspirau la 100 000, iar cei care câştigau
această sumă afirmau că 250 000 de dolari ar fi satisfăcător. Fenomenul este explicat de autor
prin prisma efectului de habituare (ne obişnuim prea repede cu situaţia creată, chiar dacă e una
favorabilă) şi a raportărilor pe care le facem (avem tendinţa de a ne compara cu cei care au mai
mult şi prea puţin cu ceea ce ar fi suficient unui trai decent).
Emoţiile pozitive sunt încă insuficient explorate ştiinţific. Avem incomparabil mai multe
teorii şi modele explicative ale emoţiilor negative şi tulburărilor afective, dar prea puţine date
despre cum să fim mai fericiţi! La nivel lingvistic, avem mult mai multe cuvinte aferente