PROCESELE AFECTIVE 1. Delimitări conceptuale. Natura procesuală

informaţii adiţionale. În următoarele minute, interval în care injecţia urma să-şi facă efectul, s-a
adăugat un nou factor de variaţie. În sala în care subiecţii aşteptau sarcinile vizuale se introducea
un complice al experimentatorilor, aparent în aceeaşi situaţie. Sarcina lui era de a simula o stare
de euforie (jucând basket cu hârtii mototolite, făcând avioane din hârtie etc.), fie una de furie,
completând simultan cu subiectul un chestionar lung, care deşi iniţial inofensiv, devenea tot mai
intruziv şi jignitor (exemple de întrebări: De ce nu se spală cei din familia ta? De câte ori pe
săptămână întreţii relaţii sexuale? Câte aventuri extraconjugale a avut mama ta?); în această
situaţie, complicele devenea vizibil mai furios o dată cu parcurgerea întrebărilor, ajungând în
final să rupă chestionarul. După aceasta, starea emoţională experimentată de subiectul real era
evaluată atât pe baza unui raport verbal al acestuia cât şi a comportamentului observat. Ipoteza
autorilor era aceea că, în cazul discrepanţei subiectului între ceea ce se aştepta să simtă în urma
injecţiei şi ceea ce realmente simţea, grupurile Epi-Dezinf şi Epi-Noninf vor prelua sugestiile
emoţionale implicite ale complicelui.
Rezultatele studiului au susţinut asumpţie teoretică de bază a acestuia. Concret, grupul
Epi-Noninf şi Epi-Dezinf au preluat sugestiile implicite ale complicelui într-o măsură mult mai
mare. În acelaşi timp, subiecţii din lotul informat au fost mult mai puţin influenţaţi de
comportamentul persoanelor complice. Situaţia grupului de control era intermediară, starea de
euforie nefiind semnificativ diferită de celelalte două categorii nici în raporturile verbale, nici în
comportamentul observat. Nu la fel au stat însă lucrurile şi în privinţa celeilalte emoţii induse:
mânia. În urma raportului verbal, nu s-a înregistrat nici o diferenţă semnificativă sub aspectul
stării emoţionale între grupuri. Doar la înregistrările comportamentale, grupul Epi-Noninf a avut
scoruri semnificativ superioare grupurilor Epi-Inf şi placebo, grupul Epi-Dezinf nefigurând în
condiţia „mânie”, „din motive prea puţin convingătoare” (Power şi Dalgleish, 1998).
Dincolo de spectaculozitate, tehnica descrisă mai sus oferă cercetătorului posibilitatea
îmbinării a două avantaje: caracterul natural al emoţiei rezultate şi controlul experimental al
variabilelor implicate. Nu vă sfătuim însă să recurgeţi la asemenea proceduri decât în urma
consimţământului scris al participanţilor şi al unor condiţii de supraveghere medicală foarte
atentă.
· Manipularea interacţiunilor interpersonale. Crearea unei situaţii sociale extreme care
prin intensitate ori durată duc în condiţii normale la reacţii afective este o altă modalitate
experimentală de producere a emoţiilor. Un exemplu în acest sens sunt itemii din chestionarul
utilizat de Schachter şi Singer (1962), descris anterior, care, prin caracterul intruziv, prin
supoziţiile jignitoare conţinute, duc în majoritatea cazurilor la furie. Alte situaţii pot fi
subevaluarea flagrantă la un examen, administrarea unor sarcini insolvabile etc. Dincolo de
problemele de natură etică, tehnica este une ecologică, relaţiile inter-umane constituind sursa
celor mai intense afecte ale oamenilor (Kazdin, 2000).
Indiferent de modalitatea de producere a reacţiei afective, impactul emoţional al unui
stimul este dependent de măsura în care acesta interferează cu trebuinţele, scopurile, dorinţele,
aspiraţiile ori temerile noastre (pentru detalii, a se vedea modelul lui Richard Lazarus prezentat
în subcapitolul 4). Din această cauză, acelaşi eveniment poate duce la reacţii afective diferite la
persoane diferite, ori la aceeaşi persoană, în momente diferite. Vestea prăbuşirii unui avion ne
poate trezi o stare de compasiune dacă e vorba de persoane străine sau una de panică atunci când
unul dintre pasageri e un apropiat de-al nostru; similar faptul că afară plouă atunci când tocmai
programasem un picnic sau când, dimpotrivă, avem de învăţat foarte mult şi o eventuală vreme
frumoasă ne-ar putea tenta. În consecinţă, relaţia stimul – reacţie emoţională nu e una directă, ci
mijlocită de modul în care subiectul procesează informaţia primită prin raportare la propriile
structuri motivaţionale. Altfel spus, elementul cel mai important nu e nici subiectul care
experimentează emoţia, nici obiectul declanşator, ci relaţia dintre acestea, modul particular în
care este prelucrat impactul evenimentului asupra persoanei, aspect dezbătut în paragraful
următor.