PROCESELE AFECTIVE 1. Delimitări conceptuale. Natura procesuală

Evaluarea secundară conţine:
1. Responsabilitatea se referă la ce sau cine este vinovat (în caz de incongruenţă
motivaţională), respectiv responsabil pentru o situaţie pozitivă (în caz de congruenţă
motivaţională).
2. Potenţialul de coping orientat spre problemă reflectă posibilităţile de a acţiona asupra
situaţiei în măsură a o conserva, respectiv modifica în acord cu propriile dorinţe.
3. Potenţialul de coping emoţional desemnează ansamblul modalităţilor de ajustare psihologică
la situaţie, prin modificarea propriilor dorinţe, convingeri, interpretări, etc.
4. Expectanţele de viitor se referă la credinţa în posibilitatea ca situaţia să se modifice / rămână
în acord cu propriile dorinţe în viitor.
Se impun aici o câteva observaţii:
- unele emoţii ale noastre sunt reacţii la evenimente previzibile (azi am un examen
important) în timp ce altele apar inopinat. Chiar dacă nu ne propunem clar dimineaţa, când
placăm spre serviciu, să ajungem în siguranţă la destinaţie, să nu ne jignească nimeni pe stradă
sau să nu primim vreo veste proastă, acestea sunt nişte dorinţe implicite ale noastre, pe care,
chiar dacă nu ni le asumăm conştient şi voluntar ca deziderate ale zilei, ele există, sunt
subînţelese; prin urmare, atât scopurile explicit formulate cât şi cele implicite au potenţial
emoţional;
- evaluările emoţionale se pot desfăşura atât la nivel conştient cât şi inconştient; de cele mai
multe ori suntem conştienţi doar de rezultatul acestora (starea afectivă), nu şi de conţinutul ori
succesiunea lor specifică (Smith şi Kirby, 2001);
- unele componente ale evaluării (mai ales a celei primare) sunt considerate comune mai
multor emoţii; astfel relevanţa motivaţională e comună tuturor emoţiilor, incongruenţa
motivaţională apare în toate emoţiile negative, etc.
Pentru a ilustra modul în care aceste dimensiuni ale evaluării se succed în
determinarea unei anumite stări emoţionale, tabelul 2 prezintă elementele specifice furiei. Al
doilea nivel de analiză, este unul global (macro) şi introduce un nou concept : temele centrale
(eng. core relational themes). Acestea sunt sinteze ale rezultatelor evaluărilor primare şi
secundare specifice în diferite categorii de situaţii, expresia condensată a acestora, elementele
cheie ale paternului de evaluare corespunzător unei stări emoţionale. Fiecărei emoţii îi
corespunde o temă centrală specifică (vezi tabelul 3).
Tabelul 2. Elemente ale evaluării în cazul furiei (după Lazarus, 1991)
Evaluarea primară:
1. Dacă evenimentul e relevant din punct de vedere motivaţional, atunci orice
emoţie e posibilă, inclusiv furia; dacă nu, nu vor apărea emoţii.
2. Dacă evenimentul e incongruent cu planurile subiectului, pot apărea doar
emoţii negative, inclusiv furia.
3. Dacă evenimentul reprezintă o ameninţare la adresa stimei de sine personale ori
sociale a individului, atunci sfera emoţiilor posibile se restrânge la furie,
anxietate şi mândrie.
Evaluarea secundară:
1. Dacă există un învinuit, considerat responsabil pentru situaţia neplăcută (dar pe
care o putea evita) a subiectului, emoţia resimţită este furia. Dacă e învinuit
altcineva, furia e orientată spre exterior, în timp ce furia pe sine e asociată
blamului propriu.
2. Dacă subiectul dispune de resurse de coping orientat spre problemă, si apreciază
situaţie ca modificabilă, furia e mai probabilă.
3. Dacă expectanţele de viitor sunt favorabile în cazul unei eventuale confruntări,
acestea favorizează apariţia furiei.