2006 vol VII - Asociaţia Chirurgilor Pediatri RM

cu succes este dobândit cu ajutorul osteotomiei
de derotaţie.
Începând cu anul 1980 P. Moroz a propus
o metodă nouă de osteotomie de derotare a
antebraţului în sinostoza radio-cubitală
congenitală la copil, care a fost împlimentată şi
se foloseşte în clinică pe parcurs a 25 ani. Spre
deosebire de metodele cunoscute în literatură,
metoda propusă de P. Moroz constă în
osteotomia ambelor oase de antebraţ la diverse
niveluri de localizare şi structură anatomică.
Tehnica chirurgicală prin metoda propusă
constă în osteotomie transversală proximală a ulnei
sub blocul de sinostoză şi osteotomie transversală în
regiunea metafizară distală a radiusului cu derotarea
antebraţului şi mîinii până la poziţia medie de
pronosupinaţie. Osteosinteza fragmentelor
osteotomiate cu ajutorul broşelor de tip Kirschner
introduse încrucişat.
Avantajul metodei propuse de P.Moroz
constă în aceea că osteotomia oaselor la nivelul
metafizei creează condiţii favorabile pentru
consolidarea fragmentelor şi exclude formarea
pseudoartrozei, ce poate avea loc la nivelul
diafizei. Fixarea fragmentelor osteotomiate cu
ajutorul broşelor Kirschner fixate pe parcurs
scurt şi încrucişate asigură stabilitate şi este cea
mai fină şi minitraumatică metodă de
osteosinteză, protejând zonele fizare. Imobilizare
cu atelă gipsată până la a 10 zi, când sunt
înlăturate firele chirurgicale, apoi se aplică
imobilizare cu aparat ghipsat circular. Durata
imobilizării 6 săptămâni, după care se înlătură
aparatul ghipsat şi broşele Kirschner. Pe
parcursul a 25 ani au fost trataţi chirurgical 38
copii cu sinostoza radio-cubitală congenitală
proximală de antebraţ în vârsta de la 10 luni
până la 14 ani.
Rezultatele la distanţă a fost posibilitatea de
studiat la 29 copii operaţi. Copiii au fost prezenţi cu
diverse durate după operaţie. În perioada de 1-3 ani
după operaţie au fost examinaţi 9 copii, la 4-7 ani
după operaţie au fost examinaţi 9 copii, la 8-10 ani
după operaţie au fost examinaţi 2 copii şi peste 10
ani după operaţie a fost examinaţi 9 copii. Printre
ultimii au fost prezenţi copii cu durata de 15,16,20 şi
23 ani după operaţie.
Rezultatele au fost apreciate:
Bune – la 26 copii
Satisfăcătoare – la 1 copil
Nesatisfăcător – la 2 copii
Rezultatele nesatisfăcătoare au fost
datorate particularităţilor morfologice ale
anomaliei şi nerespectării regimului ortopedic.
Discuţii. Corecţia chirurgicală în sinostoza
radiocubitală congenitală este indicată în caz de
pronaţie exagerată, poziţie vicioasă de antebraţ, care
dereglează funcţia membrului superior, dificultează
mişcările necesare pentru deservire, provocând
defect cosmetic funcţional şi psiho-emoţional.
Copiii cu sinostoza radiocubitală congenitală
superioară prezintă semne clinice de poziţie vicioasă
ale antebraţului şi absenţa mişcărilor de supinaţie şi
pronaţie. În dependenţă de mărimea unghiului
poziţiei de pronaţie noi am propus clasificarea
sinostozei radiocubitale în 3 grade:
- gradul I – pronaţie de la 45° până la 60° a fost
apreciat la 3 copii
- gradul II – pronaţie de la 61° până la 90° a fost
apreciat la 17 copii
- gradul III – pronaţie de la 91° şi mai mare a fost
apreciat la 18 copii
Cel mai mare grad de pronaţie (180°) a fost
apreciat la cel mai mic copil cu vârsta de 10 luni.
Tentativa funcţiei de deservire era absolut inversată,
ceea ce au nevoit pe mamă sa insista ferm la
necesitatea corecţiei chirurgicale.
Asimetria de lungime a segmentului de
antebraţ a fost apreciată numai la copii cu sinostoză
radiocubitală congenitală unilaterală. Diferenţa în
lungime nu depăşea 2-3 cm. La copii cu patologia
unilaterală s-a apreciat şi asimetrie de grosime a
segmentului, ce atingea 1-2 cm.
Funcţia în articulaţia cotului era limitată
în diverse grade la toţi copiii, cu excepţia a trei
pacienţi, la care funcţia în articulaţia cotului nu
era limitată. Flexia în articulaţia cotului la toţi
copiii era bună având limitări de 10-20 la 18
bolnavi, dar care nu le limita îndeplinirea tuturor
activităţilor necesare. Extenzia, din contra a fost
limitată la 35 de bolnavi, printre care cu 10-20°
la 14 copii, cu 21-30° la 17 copii şi mai mult
de 31° la 4 bolnavi.
Cercetarea definitivă în aprecierea
diagnosticului de sinostoză radio-cubitală
congenitală îi aparţine radiografiei antebraţului în 2
proiecţii. Obligatoriu este examinarea ambelor
antebraţe indiferent de tabloul clinic. Cercetarea
radiologică permite de apreciat nivelul sinostozei,
poziţia oaselor, lungimea zonei de sudare osoasă.
Sudarea oaselor a fost apreciată în partea proximală
a oaselor antebraţului.
Traect scurt (2-3 cm) a sinostozei s-a
constatat la 1 copil, traect mediu (4-5 cm) s-a
constatat la 31 copii, traect major (> de 5cm) s-a
constatat la 6 copii.
Diverse modificări anatomice au avut loc la
capul radial. În majoritatea cazurilor capul radial a
fost hipoplaziat şi fixat în sudare osoasă spre
posterior în articulaţia cotului (28 copii). La 7 copii
poziţia proximală a radiusului era medie şi numai la
3 copii prezentau deviere laterală a capului radial.
Foarte semnificativ şi destul de specific este poziţia
radiologică a oaselor antebraţului în sinostoza
congenitală radiocubitală. Pe radiograma anteroposterioară
se determină încrucişarea ambelor oase
şi formarea unei deformităţi în formă de X (opt) cu
încrucişarea în regiunea medie, superioară sau
inferioară a antebraţului. Metoda radiologică
permite de a obiectiviza şi rezultatul corecţiei
chirurgicale efectuate. La dobândirea corecţiei
adecvate tabloul radiologic în radiograma anteroposterioară
a antebraţului arată paralelismul oaselor
antebraţului, care dovedeşte lichidarea poziţiei de