Nr. 2/2012 - Politia de Frontiera

Istorie
NICOLAE KRETZULESCU
În acest an se împlinesc 200 de ani de la naæterea dr. Nicolae
Kretzulescu, „om al ætiinåei æi bãrbat de stat” (D. A. Sturdza), care
a participat la principalele evenimente istorice din åara noastrã,
din secolul al XIX-lea, contribuind la crearea principalelor
instituåii aflate la baza statului român.
S-a nãscut în Bucureæti, la 1/13 martie 1812. A fost al treilea
fiu dintre cei 11 copii ai lui Alexandru Kretzulescu æi ai Anicãi,
sora lui Ion Câmpineanu; strãbunicii sãi erau vornicul Iordache
Kretzulescu, cel care, în 1722, a ctitorit Biserica Kretzulescu din
Bucureæti, æi Safta, fiica domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Încã de mic a primit o educaåie aleasã, învãåând limba
greacã æi matematica, de la dascãli greci æi limba francezã, de
la scriitorul æi profesorul J. A. Vaillant, partizan al revoluåiei
franceze de la 1830.
La vârsta de 20 de ani este numit la Registratura Curåii de
Apel, de unde demisioneazã pentru ca, în 1833, sã lucreze,
pentru scurtã vreme, la Ministerul din Lãuntru, în calitate de
comisar.
Hotãrându-se sã devinã medic, în 1834 pleacã la Paris, iar,
dupã susåinerea bacalaureatului (1835), se înscrie la Facultatea de
Medicinã; în timpul studenåiei, devine extern al vestitului chirurg
æi anatomist Jules Cloquet, având coleg pe Gustave Flaubert,
viitorul mare romancier francez.
La absolvirea facultãåii (1839) obåine titlul de doctor în
medicinã cu lucrarea „Questions sur les diverses branches des
sciences medicales; quelles sont les circonstances generales qui
ont le plus d’actions sur les appareils”, fiind primul român posesor
al unei diplome de medic obåinute în Franåa.
Astfel, „un fiu de boier mare se cobora din înãlåimea poziåiei
lui, spre a se amesteca în rândurile oamenilor de ætiinåã (...) sã
devinã medic (...) sã se ducã la patul bolnavilor æi bogaåi æi sãraci,
pentru a le restabili sãnãtatea! Era ceva neauzit în åãrile române
æi este de însemnat cã Kretzulescu nu propovãduia numai prin
vorbã îndreptarea minåii românilor cãtre profesiile liberale, ci
dãdu pilda prin faptã, deschizând astfel o nouã cale poporului
român”.(A. D. Xenopol)
Întors în åarã, în 1840 este numit medicul „vãpselii de
negru” din Bucureæti, având obligaåia sã examineze bolnavii din
departament, sã supravegheze calitatea alimentelor din pieåe,
sã controleze curãåenia strãzilor æi sã efectueze vaccinarea
antivariolicã a copiilor; despre toate acestea, periodic, prezenta
rapoarte. Din 1847 este medic la Spitalul Pantelimon, apoi medic
æef al Spitalului Colåea (1851-1854) æi efor al Spitalelor Civile din
Bucureæti (1855). În 1877, în timpul Rãzboiului de Independenåã,
înfiinåeazã la conacul sãu, de la Leurdeni-Argeæ, un spital, cu 15
paturi pentru rãniåii de rãzboi.
Una dintre laturile cele mai importante ale activitãåii dr.
Nicolae Kretzulescu o constituie organizarea învãåãmântului
medical românesc. În 1842 înfiinåeazã, la Spitalul Colåea,
prima æcoalã de micã chirurgie, ceea ce reprezintã începutul
învãåãmântului medical din Muntenia, bazat pe o concepåie
modernã: cursurile, åinute de dr. Kretzulescu, erau completate
cu demonstraåii pe cadavru; la sfâræitul anului, elevii susåineau
un examen cu probe pe scheletul uman - metode aplicate pentru
prima datã în åãrile române.
Pentru a veni în ajutorul celor care se iniåiau în tainele
medicinii, în 1841 traduce „Manualul pentru îngrijitori æi
îngrijirea de bolnavi æi femei la naætere” redactat de medicul
francez F. Fodere.
În 1843 publicã monumentalul „Manual de anatomie
descriptivã”, prima lucrare de învãåãmânt superior apãrutã în
limba românã æi care stã la baza formãrii lexicului medical
românesc; o a doua ediåie a „Anatomiei descriptive” va apãrea
în trei volume, în anii 1878, 1884 æi 1897.
În 1857 susåine eforturile doctorului Carol Davila de a înfiinåa
Æcoala Naåionalã
de Medicinã æi
Farmacie din
Bucureæti æi, peste
ani, ca senator,
dupã abdicarea
lui Cuza, este
raportorul legii
pentru înfiinåarea
Facultãåii de
Medicinã din
Bucureæti.
În septembrie 1857, împreunã cu C. Mimiæ, L. Heineman æi
Carol Davila, înfiinåeazã Societatea Ætiinåelor Medicale, al cãrei
rol era de „a åine corpul medical în curentul progreselor ætiinåei”;
el a fost ales æi primul preæedinte al acestei societãåi.
Valoroasa sa operã, pusã în slujba ætiinåei æi învãåãmântului
românesc, a determinat alegerea lui, la 9/12 septembrie 1871,
ca membru al Societãåii Academice Române, fiind primul medic
ajuns în acest Pantheon al nemuritorilor. Mai mult, între 1872-
1873 este preæedinte al acestei Societãåi æi, între 1895-1898,
preæedintele Academiei Române. În 1885 a fost ales membru de
onoare al Universitãåii din Sankt Petersburg.
Timp de 12 ani (1874-1882 æi 1889-1893) a condus Secåiunea
Ætiinåificã a Academiei, pe care a organizat-o æi a revitalizat-o; la
propunerea sa au fost aleæi membri din strãinãtate, printre care
egiptologul german Karl Richard Lepsius æi filologul elveåian
Adolf Tobler.
Totodatã, s-a preocupat de îmbogãåirea patrimoniului
Bibliotecii Academiei, prin donaåii personale: monede greceæti
din secolul al XIV-lea, fotografii ale unor facsimile de pe
documente din secolele XIV-XV, aflate la Moscova, copii dupã
documente referitoare la relaåiile Moldovei æi Munteniei cu
Republica Veneåia, aflate în arhivele italiene etc.
În 24 martie 1895, într-o æedinåã solemnã prezidatã de Regele
Carol I, rosteæte rãspunsul la discursul de recepåie în Academia
Românã al dr. Victor Babeæ.
În egalã mãsurã, dr. N. Kretzulescu s-a implicat activ în viaåa
culturalã a åãrii: a contribuit la înfiinåarea Muzeului de Istorie
Naturalã, a Muzeului de Antichitãåi æi a Societãåii de Ætiinåe
Naturale; în 1864 cere Consiliului Superior al Instrucåiunii Publice
sã emitã un Regulament pentru constituirea unei comisii, ce avea
misiunea urgentã sã redacteze dicåionarul limbii române.
În 1888, împreunã cu C. Esarcu æi V. A. Urechia, întemeiazã
Ateneul Român, ca instituåie culturalã.
Activitatea ætiinåificã æi culturalã a dr. N. Kretzulescu a fost
dublatã de o bogatã æi intensã activitate politico-diplomaticã.
În 1834, în drum spre Paris, întâlneæte la Cernãuåi pe Vasile
Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza, Nicolae Docan æi Radu Panaite,
alãturi de care-æi continuã drumul spre oraæul luminilor. La Paris
face cunoætinåã cu Iancu Filipescu, N. Cantacuzino-Paæcanu,
fraåii Golescu, fraåii Ghica, Brãiloiu, Anagnosti æi Ion Negulici,
constituindu-se, astfel, un grup care pune bazele asociaåiei
studenåilor români din Paris, devenitã, în 1839, „Societatea
pentru învãåãturã a poporului român”. Ca student la Paris asistã
la æedinåe ale Camerei Deputaåilor, unde ascultã discursurile lui
Guizot Thiers, Lamartine, Montalembert. Totodatã, ia contact cu
veteranul socialist Charles Fourier, la care ajunge cu o scrisoare
de recomandare de la Teodor Diamant.
Revenit în åarã, va participa la evenimentele de la 1848. La 8/
20 aprilie 1848, la o consfãtuire la care au participat, printre alåii,
I. Ghica, C. A. Rosetti æi N. Kretzulescu, s-a hotãrât ca acesta din
urmã sã plece în strãinãtate æi sã stabileascã legãturi cu miæcarea
revoluåionarã din Ungaria, în scopul încheierii unei înåelegeri
româno-ungare, care sã previnã pericolul unei intervenåii åariste
32 F R O N T I E R A Nr. 2/2012