Hilda Hencz, Bucureştiul maghiar : scurtă istorie a maghiarilor din ...

B u c u r e ş t i u l M a g h i a r 23
Cu siguranţă, o cercetare atentă a arhivei parohiei germane şi a lăzii lui
Klockner ar scoate adevărul la lumină.
Un alt oştean kuruţ care a trecut prin Bucureşti, amintit atât de Nagy
Sándor în 1933, cât şi de Beke György în 1971, este generalul Bercsényi
Mihály. Acesta se pare că a dat şi numele de Berceni unei localităţi de la
marginea Bucureştiului, acolo unde îşi stabilise tabăra în 1711. O parte
dintre soldaţii săi ar fi rămas în Bucureşti şi ar fi înfiinţat o comunitate
reformată câţiva ani mai târziu, în 1713 sau 1717. Bercsényi este amintit şi
de canonicul Carol Auner 31 , care cita, de asemenea, cartea lui Teutschländer,
fără a-i aminti însă pe Decsei şi Matkai; potrivit tradiţiei orale, soldaţii
generalului ar fi clădit biserica protestantă în anul 1781. Auner crede că
trebuie să fi existat un sâmbure de adevăr legat de contribuţia maghiarilor
la ridicarea acestei biserici, chiar dacă datarea istorică e destul de imprecisă,
cu atât mai mult cu cât baronul Zay Zsigmond, decedat la Constantinopol
în 1755, i-a lăsat bisericii, prin testament, o mică avere. Donaţia baronului
Zay este menţionată şi de pastorul Nagy Sándor. 32
Faptele de vitejie ale conducătorilor kuruţi au rămas imortalizate
în folclorul maghiar prin cântecele intrate şi în repertoriul asociaţiilor
muzicale ale maghiarilor din Bucureşti. Numele Bercsényi a lăsat urme
şi în istoria Franţei, încă de la începutul secolului XVIII, când generalul a
înfiinţat un regiment de husari aflat în slujba Regatului francez; există şi
astăzi un nucleu al „husarilor Berchenyi“, care au luptat ca paraşutişti în
Bosnia. 33 În 1906, Parlamentul Ungar a anulat legea care-l condamnase pe
Rákóczy pentru trădare şi rămăşiţele pământeşti ale familiilor Rákóczy şi
Bercsényi au fost repatriate.
Cel mai cunoscut dintre pribegii principelui insurgent Francisc II
Rákóczy a fost, însă, Mikes Kelemen, devenit celebru prin lucrarea sa
memorialistică Scrisori din Turcia, de fapt un jurnal scris între 1717 şi
1758 şi publicat în 1794; a fost tradus şi în româneşte. În drum spre Iaşi,
Mikes a stat în Bucureşti între 14 şi 18 februarie 1738 şi a fost primit „cu
mare cinste“ de domnitorul Constantin Mavrocordat. În Moldova, s-a
întâlnit cu alţi pribegi kuruţi, Csáky, Pápai János şi Zay Zsigmond, apoi a
revenit la Bucureşti, unde a stat aproape un an, din iunie 1739 până în mai
1740. Căzuse în dizgraţia domnitorului, se pare că în urma refuzului său de
a se converti la ortodoxie, condiţie obligatorie pentru ca Mavrocordat să-l
ia sub ocrotirea sa. Consideraţiile lui Mikes asupra vicleanului domnitor
31
Károly Auner, A romániai magyar telepek történeti vázlatai /Schiţă istorică asupra
aşezărilor maghiare din România/, /traducere din germană/, Temesvár, 1908, p. 46.
32
Nagy Sándor, op. cit., p. 226.
33
Paul Lendvai, Ungurii, Bucureşti, Humanitas, 2001, p. 168-169.