Hilda Hencz, Bucureştiul maghiar : scurtă istorie a maghiarilor din ...

B u c u r e ş t i u l M a g h i a r 35
şi proveneau de la episcopul catolic din Bucureşti, precum şi de la consulul
austriac Casimir Timoni; acesta din urmă a pretins, de pildă, ca Sükei să
cedeze bisericii lutherane banii colectaţi în Prusia.
Nu este lipsit de interes să menţionăm faptul că, în această perioadă grea
pentru Sükei, la biserica lutherană din Bucureşti slujea în limba germană,
încă din 1818, preotul maghiar Sárai András, originar din satul Turchiş din
Ţara Bârsei. Între 1833 şi 1836, avea să facă şi acesta o călătorie istovitoare
în vederea colectării de bani, trecând prin Constantinopol, Odessa, Moscova,
Sankt Petersburg, Copenhaga şi prin alte oraşe din Ungaria şi Austria. El
a scris (în germană) o istorie a bisericii lutherane din Bucureşti, publicată
în 1834 tocmai la Sankt Petersburg. Nu avem niciun fel de informaţii
referitoare la relaţiile dintre cei doi şi nici la conţinutul cărţii sale.
Vrajba a răvăşit şi comunitatea lutherană; într-o scrisoare din 1838, 60
de familii i-au cerut lui Sükei să le permită să-şi ţină slujbele în biserica sa,
deoarece de 16 luni comunitatea era măcinată de certuri. Eclezia calvină se
afla la un pas de a fi desfiinţată sau unificată cu cea lutherană.
Într-un târziu, Sükei a fost absolvit de toate invinuirile ce i se aduseseră,
ba mai mult, a primit rangul de episcop (superintendent).
Sükei a purtat o intensă corespondenţă nu doar cu superiorii săi, ci şi cu
alte persoane importante în al căror ajutor spera; totodată, a avut abilitatea
să-şi facă intenţiile şi realizările cunoscute atât prin scrisori, cât şi în presa
vremii din Bucureşti sau Pesta. Ziaristul Leding Sándor din Pesta îi era
prieten şi a publicat mai multe articole favorabile despre el. Un episod
interesant al corespondenţei purtate de Sükei se leagă de numele contelui
Széchenyi István, „cel mai mare maghiar“, fondatorul Academiei Ungare în
1825. Széchenyi s-a arătat interesat de regularizarea Tisei şi de deschiderea
navigaţiei pe Dunăre, până la Galaţi. În acest scop, a intrat în legătură cu
domnitorul muntean Alexandru Ghica şi, în 1834, a venit la Bucureşti. A
stat doar câteva zile, între 11 şi 15 octombrie, şi a fost oaspetele mai multor
familii boiereşti: Bibescu, Ştirbei, Filipescu. A asistat, alături de domnitor,
la spectacole de teatru şi operă, a vizitat spitale, şcoli şi închisori. Acelaşi
Széchenyi a lăsat un jurnal despre legăturile sale cu românii. Nu ştim dacă
timpul i-a permis să-l întâlnească pe Sükei în această scurtă vizită. Cu vreo
doi ani mai devreme, preotul îi solicitase în scris ajutorul în acţiunea de
colectare a banilor pentru eclezia maghiară din Bucureşti, vorbindu-i şi
despre realizările sale de până atunci. Sperând în sprijinul lui Széchenyi,
el a avansat şi ideea înfiinţării unui institut maghiar care să fie cunoscut şi
vizitat de toţi străinii şi, astfel, să le ducă maghiarilor faima în lume.
Prezenţa lui Széchenyi la Bucureşti nu a trecut neobservată. Tocmai