Hilda Hencz, Bucureştiul maghiar : scurtă istorie a maghiarilor din ...

B u c u r e ş t i u l M a g h i a r 41
unor mijloace de copiere a documentelor, precum şi intervenţia cenzurii
înainte de a se da avizul de publicare.
Cei mai importanţi artişti maghiari al căror nume este legat de
Bucureşti au fost pictorii Barabás Miklós, Chladek Antal, Szathmáry
Pap Károly, Carol Wallenstein şi Rosenthal Dávid, precum şi muzicianul
Johann Andreas (Ioan Andrei) Wachmann, toţi intelectuali umblaţi prin
Occident, cu studii la Pesta, Viena, în Italia sau Germania. Toţi vorbesc
limbi străine, cel puţin germana sau franceza. Unii dintre ei au fost invitaţi
la Bucureşti de către boierii români aflaţi la băi în Ardeal. Perioada era
prielnică: reprezentanţii clasei boiereşti, dar şi negustorii mai înstăriţi
începeau să prindă gust pentru artă, literatură şi muzică, mai ales în cazul
în care călătoriseră prin străinătate ori studiaseră la Paris sau în Germania.
Limba franceză începuse deja să ia locul limbii greceşti atât în ziarele care
îşi făceau apariţia în perioada respectivă, cât şi în înalta societate. Artiştii
străini sosiţi la Bucureşti erau astfel bine primiţi, prilej pentru aceştia de a
obţine câştiguri frumoase din arta lor.
Unul dintre artiştii maghiari răsfăţaţi de reprezentanţii înaltei societăţi
valahe era tânărul Barabás Miklós. Secui de origine, născut în satul
Mărcuşa, el a fost un copil-minune, care a început să frecventeze şcoala de
la vârsta de trei ani, iar la şase ani conjuga verbele latineşti. Ar fi devenit
poate medic, avocat sau preot, dacă n-ar fi rămas fără mijloace materiale de
la vârsta de treisprezece ani. Deoarece avea talent artistic şi începuse deja
să câştige bani din arta sa, pictura a devenit pentru el o profesiune. Încă de
la 16 ani, primea comenzi de portrete din partea unor nobili maghiari, astfel
că, la 18 ani, reuşise să câştige 250 de florini; executa şi miniaturi în fildeş,
litografii şi fresco. Nevoit să-şi întrerupă studiile la Academia de Arte din
Viena, Barabás şi-a dat seama de importanţa deţinerii unei diplome pentru
a se impune în lumea artiştilor, nefiind suficient doar talentul. Avea însă
nevoie de bani. Este posibil ca Szabó János din Târgu-Mureş, pictorul
matematicianului Bolyai Farkas, să-i fi confirmat posibilitatea de a câştiga
bani buni la Bucureşti. Szabó venise pe jos la Bucureşti prin 1815; a rămas
aici circa un an şi jumătate şi a câştigat atât de bine, încât şi-a permis o
călătorie la Pesta şi la Viena. Dar şi boierii români l-au îndemnat pe Barabás
să meargă la Bucureşti; de la ei a aflat că oraşul era plin de ofiţeri ruşi cu
mari posibilităţi materiale, dornici să li se facă portretele. Înainte de a porni
la drum, Barabás s-a perfecţionat în limbile franceză şi italiană, vorbindule
curent; cunoştea şi româna. Şi-a pus la punct o garderobă elegantă, căci,
învârtindu-se în lumea bună din Sibiu şi Cluj, învăţase cum să se îmbrace
şi cum să se poarte în societate. După ce a făcut cunoştinţă cu farmacistul