Hilda Hencz, Bucureştiul maghiar : scurtă istorie a maghiarilor din ...

B u c u r e ş t i u l M a g h i a r 51
României (Románia története), rămasă în manuscris; totalizează 214 file
in folio şi se află la Biblioteca Academiei Ungare de Ştiinţe. Beneficiind
de o sponsorizare a Fundaţiei Soros, istoricul Demény a avut şansa de a
studia arhiva familiei Veress; a dat publicităţii, în traducere liberă, doar
trei pagini din această istorie, şi anume cele referitoare la descrierea
Capitalei. 65 Relatările despre Bucureşti ale celor din generaţia paşoptistă
au fost continuate de dascălul Kertész József 66 spre finele secolului XX şi
începutul secolului XX.
Iată cum arată, văzut de maghiari, oraşul care începea să primească
o înfăţişare occidentală prin apariţia a numeroase palate şi clădiri publice
impunătoare, majoritatea construite sub domnia lui Carol I. Fervoarea de
constructor a regelui pare să fi fost o revanşă a acestuia faţă de dezamăgirea
şi umilinţa pe care le-a simţit în momentul în care s-a aflat în faţa „palatului
princiar“ din Bucureşti, unde urma să-şi stabilească reşedinţa, palat care nu
era decât „o chichineaţă aşezată faţă-n faţă cu un fel de corp de gardă şi o
şatră de ţigani, cu porcii tăvălindu-se în noroi“ 67 .
Aproape toate clădirile au fost proiectate de arhitecţi străini, francezi,
austrieci, germani sau italieni, iar mâna de lucru în construcţii era formată
din mulţi, foarte mulţi maghiari. Se înregistra o mare lipsă de forţă de
muncă atât calificată, cât şi necalificată, şi de aceea aproape toţi meseriaşii
erau străini şi foarte bine plătiţi. În ciuda construirii atâtor clădiri frumoase,
discrepanţa dintre lux şi mizerie se menţinea, străzile continuau să fie pline
de praf sau noroaie, iar pavajul, acolo unde exista, se deteriora văzând cu
ochii din cauza traficului intens, lăsând repede loc gropilor.
Deşi avea o aliniere defectuoasă a străzii, lăsată uneori fără trotuar în
locurile prea înguste, Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei), pavată cu granit
scoţian în anul 1864, a devenit artera principală a Capitalei, având cele
mai multe clădiri frumoase, păstrate aproape toate până astăzi, precum şi
cele mai elegante magazine, cafenele, cofetării şi restaurante. Enumerăm
câteva dintre aceste clădiri: Casa Monteoru, palatele Cantacuzino şi Ghica,
Palatul Regal, Palatul Fundaţiei Universitare, Palatul Poştelor, apoi Teatrul
Naţional şi hotelurile Continental, Boulevard, Capşa, Hôtel de France
(prăbuşit la cutremurul din 1977) etc. De pe Calea Victoriei se vede şi
Ateneul Român. Imediat după 1900, au mai fost construite alte câteva
65
Demény Lajos, Sándor Veress despre Bucureştiul de altădată, în In honorem Paul
Cernovodeanu, Bucureşti, Kriterion, 1998, p. 399-406.
66
Kertész József, Tíz év a romániai magyar misszióban /Zece ani de misiune maghiară
în România/, Kolozsvár, 1913.
67
Edward Behr, Sărută mâna pe care n-o poţi muşca, Bucureşti, Humanitas, 1999, p. 53.