Hilda Hencz, Bucureştiul maghiar : scurtă istorie a maghiarilor din ...

B u c u r e ş t i u l M a g h i a r 43
Ungaria în 1915 şi are valoare documentară, deoarece apărea în ea, printre
altele, întreaga protipendadă bucureşteană a anilor ‘30. În mai puţin de
doi ani, tânărul pictor a economisit 700 de galbeni imperiali, salariul pe
doisprezece ani al unui mic funcţionar, fapt ce i-a îngăduit să călătorească
în străinătate. Strălucit talent artistic, cu o excelentă memorie vizuală, dar
şi cu o putere de muncă neobişnuită, s-a stabilit la Pesta. A devenit membru
al Academiei Ungare şi unul dintre cei mai mari pictori maghiari.
Despre viaţa pictorului Wallenstein Carol (Károly) (Vella, Valştein —
1795-1862?) se ştiu cele mai puţine lucruri concrete, originea sa fiind
considerată rând pe rând maghiară, germană, croată şi română. Din biografia
haotică, plină de greşeli, publicată de nepotul său 54 , aflăm că s-ar fi născut
în localitatea Gospici (situată în Croaţia de astăzi), era de religie catolică,
iar tatăl său era medic militar şi se numea Vella, Wallenstein fiind numele
tatălui său vitreg. După studii de artă la Pesta şi la Viena, în 1817 a venit
la o mătuşă din Craiova, unde s-a şi căsătorit, în 1821, cu o româncă destul
de înstărită. Din 1832, s-a stabilit la Bucureşti şi a fost numit profesor de
desen la Colegiul Sf. Sava; a profesat până în 1850. În 1836, a publicat la
editura lui Heliade un manual de desen, intitulat Elemente de deseniu şi de
architectură, dedicat domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica.
Wallenstein a rămas un pictor mediocru, dar a avut doi elevi deveniţi
celebri: pictorul Theodor Aman şi arhitectul Al. Orăscu, cel care a proiectat
hotelul Boulevard, aflat şi acum pe Calea Victoriei, precum şi clădirea
veche a Universităţii, bombardată în 1944. Cultura română l-a reţinut, însă,
ca pe un deschizător de drumuri în alte domenii de activitate. A fost primul
care a organizat, în 1834, un muzeu de ştiinţe naturale şi antichităţi pe
care avea să-l conducă până în 1860. În 1851, a deschis şi prima galerie de
artă, în incinta Colegiului, unde şi-a expus propriile tablouri, dar şi pe cele
ale contemporanilor săi. Această colecţie de artă a stat la baza Pinacotecii
de Stat, apoi a Muzeului de Artă al României. De numele său se leagă
şi colaborarea la gazeta Bukarester Deutsche Zeitung din 1857, apoi
colaborarea cu Szathmáry, cei doi având în proprietate comună o tipografie.
Încă din 1847, şi-a cerut naturalizarea, reînnoind cererea în 1859. În cerere
nu-şi preciza naţionalitatea; dacă era român, cum a încercat să demonstreze
destul de neconvingător Maria Cojocărescu 55 , probabil ar fi menţionat acest
lucru, deoarece constituia un avantaj. Potrivit legii, cetăţenia se acorda
după zece ani sau chiar mai devreme, în cazul în care străinul respectiv era
54
Pius Wallenstein, Biografia şi activitatea lui Carol Wallenstein de Vella…, Ploieşti,
1908.
55
Maria Cojocărescu, Date referitoare la biografia lui Carol Valstein, primul muzeograf
al Bucureştilor, în Bucureşti. Materiale de istorie…, vol. 5, 1967, p. 284-293.