Nr. 9/2009 - Politia de Frontiera

More documents

Recommendations

Info

26 Pe muchie de cuåit LUNGUL DRUM AL ÎNTOARCERII LA BUCUREÆTI Dupã ultima verificare a unor ordine primite de la C.T.Gr. æi pregãtirea pentru drum, ne-am deplasat la garã, cu o maæinã militarã, circulaåia în Iaæi desfãæurându-se normal. Am pãrãsit oraæul în data de 23 decembrie 1989, ora 22.00. În vagonul de dormit, unde aveam locurile, eram singurii cãlãtori æi, dupã cum ne-a spus conductorul, în tot trenul nu erau mai mult de 10-15 persoane. Imediat dupã plecare, conductorul a blocat æi chiar a legat majoritatea uæilor, astfel încât nu se putea urca în vagon. Ne-am instalat într-o cuæetã sãrãcãcioasã, dar suficient de caldã, încercând sã prindem la un radio cu tranzistori ætirile de la Bucureæti. Am reuæit, cu greutate æi întreruperi foarte mari. În schimb, se puteau auzi alte posturi puternice din URSS, Bulgaria æi chiar Iugoslavia. Am ascutat æi colinde, cu lacrimi în ochi. Nu le mai auzisem de foarte multã vreme la radio, iar în data de 24 decembrie, ajunul Crãciunului, în care intram peste puåin timp, era ziua mea de naætere. Primele douã ore ale cãlãtoriei s-au derulat fãrã probleme deosebite. Se rãcise puåin, întrucât în cuæetã era curent de la geam, motiv pentru care l-am acoperit cu pãturi. Discutam cu Emil Talpã tot ce se întâmplase æi auzisem pânã atunci. Exista o întrebare ce revenea obsesiv în discuåiile noastre æi pe care am întors-o pe toate feåele. Ni se spusese cã în Bucureæti se trage, inclusiv în zona comandamentului, la radio æi televiziune se anunåau acåiuni ale teroriætilor æi securiætilor, soldate cu moråi æi rãniåi din partea populaåiei æi a militarilor. Aurelia, soåia, îmi spunea, de la Bucureæti, cã pe bulevardul unde locuiam, Compozitorilor, treceau maæini Dacia, prin geamurile lor deschise trângându-se focuri automate în direcåia blocurilor. În aceastã situaåie, dormea cu fetiåa, Daniela, pe hol; Cãlin, bãiatul meu îmi spunea la telefon cã în zona din spatele Ministerului Apãrãrii, spre Cimitirul Ghencea, se trãgea de parcã erau focuri de artificii. Æi totuæi, unde erau teroriætii prinæi sau împuæcaåi? La un moment dat, conductorul de tren a bãtut la uæa cuæetei æi ne-a rugat sã verificãm un individ urcat în vagon la ultima staåie. Brusc, ne-am trezit cu atribuåii ce nu le puteam refuza. Era un pensionar militar, revoltat cã l-am verificat, deæi i-am explicat situaåia æi m-am vãzut potopit cu tot felul de acuzaåii, cã suntem teroriæti comuniæti, cã noi continuãm sã facem abuzuri încãlcând drepturile omului etc. Cu acest prilej, ceferistul ne-a informat cã ceilalåi cãlãtori din tren, auzind cã sunt doi ofiåeri într-un vagon, s-au mutat cu toåii alãturi de noi. Pe la douã noaptea, trenul s-a oprit într-o staåie. Ajunsesem la Adjud. Aici rãbdarea ne-a fost pusã la grea încercare, întrucât nu ne-am mai clintit din loc. Orele petrecute acolo ni s-au pãrut o veænicie. Dimineaåa, conductorul ne-a adus veæti cât se poate de proaste. Linia spre Bucureæti era blocatã æi circulaåia întreruptã. Între timp, în staåie au mai sosit æi alte câteva trenuri de marfã, dar æi unul de cãlãtori, toate rãmase pe loc. N-am îndrãznit sã coborâm pentru a ne duce în staåie deoarece era destul de departe æi îi stabilisem aceastã misiune ceferistului. Aæteptarea a continuat pânã cãtre ora 14.00, deci 24 de ore staåionare, când conductorul, revenit din staåie, ne-a adus vestea surprizã cã trenul se întoarce la Iaæi, deoarece în gara Buzãu „teroriætii” au distrus instalaåiile de conducere æi siguranåa circulaåiei æi au omorât tot personalul de serviciu. Informaåia era incredibilã, iar întoarcerea nu era o soluåie pentru noi. - Ce zici, Emil, i-am spus colegului, ne înapoiem la Iaæi æi gãsim o altã variantã de plecare sau poate se reia circulaåia pe calea feratã? - Cred cã nu mai are rost sã ne întoarcem. Trebuie sã mergem mai departe. Coborâm, ieæim la æosea æi gãsim o ocazie. Cine ætie dacã trenul ãsta ajunge æi înapoi, la Iaæi. Între timp, la radio, se anunåau fel de fel de acåiuni teroriste, un crainic explicând cã autorii sunt uneori îmbrãcaåi în costume militare, cã au pe ei mai multe uniforme ale armatei æi posedã legitimaåii false, cã au la ei steaguri sau banderole tricolore. - Ai auzit? îi spun colegului, vrei sã plecãm pe jos sã ne ia unii drept teroriæti æi sã dãm peste cine ætie ce „dandana”, cã tot nu prinde nimeni securiætii. Emile, mai bine ne întoarcem la Iaæi æi plecãm la Bucureæti cu o maæinã, prin zona de frontierã, în lungul Prutului, pânã la Galaåi, æi de acolo este mai simplu de ajuns. de Ioan BÃLÃEI - Trebuie sã gãsim o soluåie. Nu are rost sã ne întoarcem la Iaæi. Mergem æi vorbim cu æeful staåiei. În timp ce discutam, ne-am auzit strigaåi. Am ieæit la uæa vagonului, unde conductorul, puåin agitat, ne-a spus cã în garã a venit o garniturã cu muncitori români întoræi din URSS, de la Krivoirog. Aceætia voiau sã ajungã cu orice preå acasã, la familii, æi au ameninåat cã dacã nu li se dã drumul la Bucureæti, pe altã rutã, vor incendia trenul æi gara. Ne-a sfãtuit sã încercãm plecarea mai departe cu aceastã garniturã, aflatã ceva mai în urmã, pe o linie alãturatã. N-am stat pe gânduri, am adunat bagajele æi în mare grabã am coborât din tren pe partea opusã staåiei. Garnitura se afla cu locomotiva aproximativ la 100 de metri de noi, distanåã pe care am parcurs-o în fugã. Ajunæi în dreptul mecanicului, l-am rugat sã ne ia în cabinã, întrucât trebuie sã ajungem neapãrat la Bucureæti. Menåionez din nou cã eram îmbrãcaåi ofiåeri æi aveam banderole tricolore pe mânã. Mecanicul ne-a spus sã încercãm la primul vagon æi, dacã nu vom fi primiåi, ne va lua în locomotivã, deæi nu are voie. Am urcat pe scãrile vagonului, dar în uæã erau mai mulåi muncitori care ne-au oprit. - Mãi, ãætia pot fi teroriæti!, spuse unul. - Nu suntem teroriæti, rãspund eu, suntem ofiåeri ai Armatei æi trebuie sã ajungem la Bucureæti, iar trenul nostru nu merge mai departe. Vã rugãm sã ne luaåi cu voi. - Vrem sã vedem legitimaåiile voastre! - N-ai auzit la radio, zise altul, cã securiætii au legitimaåii false æi tot felul de uniforme! Le arãt cu privirea mâinile ocupate æi încerc sã mai fac un pas. - Cu bagajele în mâini nu pot scoate legitimaåia. Lãsaåi-ne sã urcãm mãcar pe hol, aici, în capãtul vagonului æi vã arãt legitimaåia. Ce dracu, sunteåi aæa de mulåi æi ne åineåi pe scarã de parcã v-am putea face ceva! Îl împing pe cel din faåa mea æi reuæesc sã pun piciorul sus. Talpã mã preseazã æi mai înaintãm câåiva paæi. Las geamantanul jos æi caut legitimaåia militarã în buzunarul interior al vestonului. Ca un fãcut, nu gãseam legitimaåia. - Aveåi armament?, întreabã cineva. - Nu avem armament, rãspunde Emil, în timp ce eu caut febril legitimaåia, pe care pânã la urmã o gãsesc într-un buzunar al pantalonului. Între timp, Emil a ajuns æi el lângã mine æi îæi aratã æi el legitimaåia M.Ap.N. - Mda, mai vedem noi, mormãie în barbã un tip înalt æi vânjos. În spatele meu aud pe cineva spunând: - Dacã nu gãseaåi legitimaåia, aici vã fãceam, uite cu cuåitul ãsta! Individul ridicã o mânã æi-mi bãgã sub nas un cuåit de vânãtoare asemãnãtor cu o baionetã. - Sã vedem ce aveåi în bagaje! se auzi o altã voce. M-am aplecat spre bagaj. - Lasã-l aici, pe culoar, cã nu-l ia nimeni. Veniåi încoace, în cuæetã! ordonã tipul înalt. Am intrat æi ne-am aæezat în prima cuæetã. Exista spaåiu suficient, cu câte douã paturi suprapuse pe fiecare parte. Pe o mãsuåã, la geam, F R O N T I E R A L e c t u r ã
se gãsea o veiozã cu abajur, care dãdea un aer intim încãperii. Era cald æi un miros de fum de åigarã. Cuæeta se umpluse de curioæi, la fel æi coridorul, oamenii vrând sã ne vadã æi sã ne audã. În uæa cuæetei reuæise sã se strecoare æi însoåitoarea de vagon, o rusoaicã zdravãnã æi îmbujoratã. - Olga, adu-ne, te rog, câte o canã de ceai, spuse cineva. Femeia s-a uitat la noi cu indiferenåã, dupã care a plecat bombãnind. - Hai, s-auzim povestea voastrã, spuse tipul care pãrea a fi un fel de æef între muncitori. Ne intereseazã ce ætiåi despre revoluåia de la Bucureæti æi de pe unde veniåi. La un moment dat, de pe hol s-a auzit: „Plecãm, ne dau drumul prin Brãila æi Fãurei. I-am ameninåat cã le dãm foc”. S-au bucurat æi au început sã cânte, pe grupuri. Pentru câteva minute se pãrea cã lumea ne-a uitat. Trenul s-a pus în miæcare. S-au auzit urale. - Hai, spuneåi cum a fost revoluåia în Bucureæti? ne-a luat în primire „æeful”, al cãrui nume era Pavel. Am început sã povestim, pe rând, când eu, când colonelul Talpã, ce-am vãzut la televizor æi alte întâmplãri din Iaæi, subliniind cã unitãåile de grãniceri au fost pe frontierã æi cã în Iaæi nu s-a tras nici un foc de armã, mulåimea manifestând fãrã sã fie împiedicatã cu ceva sau de cineva, armata asigurând paza obiectivelor æi activitãåile în serviciile necesare vieåii oamenilor, toatã lumea scandând „Armata e cu noi!”, expresie devenitã formulã de salut æi recunoaætere. -Gata!, interveni la un moment dat liderul vagonului. Aåi trecut æi proba asta, cred cã nu sunteåi teroriæti, fiindcã, dacã eraåi, nu stãteaåi sã vã uitaåi la televizor! Însoåitoarea ne-a adus cãnile de ceai, acestea fiind adevãrate opere de artã. Paharele din sticlã groasã erau aæezate în suporåi de metal galben patinat, având motive florale cu mânere arcuite æi rãsucite, dându-le o formã de pocale medievale. În timp ce sorbeam cu plãcere ceaiul tare rusesc, ne-a fost adusã mâncare, constând în mezeluri, brânzã sãratã, conserve de carne æi o pâine albã pãtratã, toate foarte bune, poate æi datoritã faptului cã, dupã atâtea emoåii, ne luase foamea. În tren erau aproape 800 de oameni, înghesuiåi în cuæete câte doi într-un pat. Povestind vrute æi nevrute, timpul trecea mai uæor. Din când în când, însoåitoarea rusoaicã lua paharele æi le umplea din nou cu ceai fierbinte. Am încercat de câteva ori sã ne uitãm pe geam pentru a recunoaæte unde ne gãseam, dar câmpul alb de zãpadã æi faptul cã în unele staåii trenul era garat pe ultimele linii, între alte garnituri de marfã, ne îngreunau mult orientarea. Totuæi, am recunoscut la un moment dat traseul la trecerea peste Siret de la Bãrboæi – Galaåi. Începusem sã ne obiænuim cu atmosfera, dar continuam sã stãm liniætiåi în cuæeta de la capãtul vagonului în care intrasem la început. Undeva, pe parcurs, la o oprire într-o staåie, m-am trezit cu conductorul român de tren care însoåea garnitura de la intrarea în åarã la Ungheni æi care mi s-a adresat spunând cã este jos, la scara vagonului, un individ care se roagã sã fie luat la Bucureæti, fiindcã are acolo mama împuæcatã æi trebuie sã o caute la morgã æi s-o aducã acasã. Ceferistul era însoåit de liderul vagonului, care ne-a cerut sã-l verificãm pe individ æi sã hotãrâm noi, ofiåerii, dacã îl primim în tren sau nu. M-am dus la capãtul vagonului, unde aætepta un tip înalt, cu o geacã sport æi capul descoperit. Ajutat de doi muncitori, l-am percheziåionat æi i-am cerut sã scoatã toate lucrurile din sacoæa åinutã pe umãr. Apoi am verificat buletinul æi celelalte documente. Avea o legitimaåie de întreprindere pe care scria funcåia de jurisconsult æi o sumã de bani nu prea mare. În timp ce rãsfoiam alte hârtii aflate asupra lui, mã gândeam æi eu cã era posibil ca specialitatea lui de jurist sã ascundã, de fapt, un securist. Omul ne-a spus o poveste dramaticã, adesea având ochii în lacrimi. Astfel, mama lui a fost internatã într-un spital bucureætean, de ea ocupându-se fratele, care locuia în Bucureæti. Întrucât în zona spitalului se trãgea æi ea trebuia operatã, s-a hotãrât mutarea la un alt spital. Pe drum, s-a tras asupra autosanitarei æi femeia a fost împuæcatã mortal. Fratele l-a chemat ca sã-æi caute mama la morga spitalelor pentru a o duce acasã, în Moldova. Pãrea sã spunã adevãrul. Am decis sã fie primit în vagon, ceea ce s-a æi întâmplat. Cetãåeanul, al cãrui nume, din pãcate, nu l-am reåinut, a vrut sã ne sãrute mâna, mulåumindu-ne cu ochii în lacrimi. Omul a fost æi el introdus într-o cuæetã, unde l-au luat în primire muncitorii. De atunci nu l-am mai vãzut pe acest om æi nici nu l-aæ recunoaæte. În ciuda avertismentului de a nu ajunge în Bucureæti noaptea, întâmplãrile pe care vi le-am povestit au fãcut sã coborâm din tren în Gara de Nord, în jurul orei 23.00, pe un frig pãtrunzãtor. Atmosfera gãsitã acolo era aidoma unor secvenåe din filme de rãzboi. Peroanele æi platoul central erau aproape pustii, intrãrile fiind baricadate cu saci de nisip, pânã la jumãtate. Se auzeau din când în când, de peste tot, rafale de armã automatã, iar pe acoperiæ se alerga dintr-o parte în alta. Când am ajuns în dreptul ieæirii spre bulevardul Dinicu Golescu, am auzit zgomotul puternic de motor æi apoi am vãzut pe deasupra sacilor de nisip un transportor blindat cu farurile aprinse trecând spre gara Basarab. În acelaæi timp, focul automat s-a înteåit. Am hotãrât amândoi sã mergem la postul de miliåie T.F. æi sã dãm un telefon la Comandament, în speranåa cã ne vor trimite o maæinã. În sala de la miliåie erau doi sau trei subofiåeri æi vreo patru sau cinci civili. Un subofiåer de miliåie ne-a spus cã pânã la ziuã nu se poate ieæi din garã întrucât se trage asupra tuturor intrãrilor, iar în garã nu se gãseæte decât personalul de serviciu. I-am întrebat dacã au descoperit cine trage æi de ce. Nu ætiau, însã ne-au arãtat niæte gloanåe gãsite în zona uæilor sau scoase din tocurile geamurilor. Le-am studiat cu Emil æi am constatat cã erau calibre diferite, de la pistol la mitralierã, inclusiv unele asemãnãtoare gloanåelor pentru arme cu aer comprimat, precum æi câteva gloanåe ce pãreau artizanale. Unele de acelaæi fel le-am gãsit ulterior æi în zona uæilor de la Comandament. Dupã încercãri repetate, am reuæit sã vorbim la serviciu, de unde ofiåerul de serviciu ne-a spus cã vor raporta sosirea noastrã æi vom primi rãspuns. Am rãmas în garã pânã în jurul orei 02.00, când colonelul Geantã ne-a transmis la postul de miliåie cã ne vor trimite un autoturism de teren æi cã trebuie sã avem grijã la trecerea prin barajele civililor înarmaåi. Am primit vestea cu bucurie æi, în timp ce ne pregãteam sã mergem la ieæirea spre bulevardul Dinicu Golescu, unde urma sã vinã maæina, câåiva ofiåeri ai Ministerului de Interne, îmbrãcaåi în civil, ne-au rugat sã-i luãm cu noi pentru a fi în siguranåã. Ne-au spus cã s-au înapoiat din teritoriu æi la serviciu nu le rãspunde nimeni. Am fost nevoiåi sã le explicãm pericolul la care se expun noaptea trecând prin baraje, unde noi, cu maæinã de armatã æi legitimaåii M.Ap.N., vom reuæi sã trecem, iar ei, cu legitimaåii M.I. sau fãrã, s-ar putea sã fie reåinuåi, cu toatã intervenåia noastrã. I-am lãsat sã se decidã æi pânã la urmã au rãmas în garã, la postul de miliåie. Autoturismul nostru a tras în dreptul ieæirii, având farurile æi proiectoarele aprinse precum æi un mare drapel tricolor fixat lângã uæa din dreapta. Din maæinã a coborât colegul nostru, locotenent colonel Vasile Pricop, un ofiåer deosebit æi curajos, echipat de rãzboi, cu cascã æi pistol mitralierã, care ne-a ajutat sã urcãm repede, dupã care autoturismul a demarat în vitezã. Pricop era ieæit cu pieptul pe geamul maæinii æi la primul baraj de la str. Berzei a strigat de mai multe ori, în timp ce încetinisem: „Suntem armata, nu trageåi! Victorie!” Ni s-a rãspuns: „Armata e cu noi!” æi am fost lãsaåi sã trecem. În spate, aæezaåi pe banchetele laterale, stãteam aplecaåi, gata sã ne culcãm pe burtã dacã deschideau focul. Odatã ajunæi în intersecåia Rãzoare, în capãtul aleii ce ducea la clãdirea comandamentului, potrivit celor stabilite, æoferul a oprit æi a semnalizat cu proiectoarele. Din Punctul de Control a ieæit un subofiåer care ne-a deschis poarta æi am intrat în curtea cazãrmii. Am rãsuflat uæuraåi, dupã emoåiile trãite tot drumul, întrucât exista pericolul sã se tragã în noi, iar primul expus era colegul Pricop, care s-a dovedit un om de acåiune, calm æi hotãrât. La intrarea în clãdire am rãmas impresionat vãzând în holul din dreapta un mic punct medical, cu o masã de tratament æi transport, dispozitiv pentru perfuzie æi alte echipamente pentru intervenåie. Urcând la etaj, am vãzut dispozitivul de apãrare, cu ofiåeri æi subofiåeri înarmaåi pe perimetrul cazãrmii æi la unele geamuri de la ultimul etaj. În stânga intrãrii principale în unitate, orientat spre stradã, se gãsea un transportor amfibiu blindat, cu echipaj pregãtit permanent æi muniåie la bord. Toatã aceastã atmosferã, cu imagini aidoma celor din filmele de rãzboi sau din aplicaåii, mi-au rãmas întipãrite în memorie, iar relatãrile colegilor care mi-au povestit de adevãrata canonadã a focului armamentului folosit în zonã noaptea precedentã au dat naætere unor întrebãri rãmase atunci fãrã rãspuns. Aæa s-a încheiat un episod al aventurii noastre de douã zile æi începea un altul, plin de neprevãzut! F R O N T I E R A L e c t u r ã 27
Page 1 and 2: www.politiadefrontiera.ro Revistã
Page 3 and 4: Concluzii preliminare ale vizitei d
Page 5 and 6: Spre sfâræitul zilei, cele douã
Page 7 and 8: FRONTEX - prezent æi perspective A
Page 9 and 10: OPERAÅIUNEA Poliåia de Frontierã
Page 11 and 12: Trafic cu maæini furate, la Vaslui
Page 13 and 14: Înotãtori fãrã frontiere! Luni,
Page 15 and 16: Falsificatori de carduri bancare Î
Page 17 and 18: Permis de conducere fantezist, depi
Page 19 and 20: p p ORIGINAL: DESENUL DE FOND IMPRI
Page 21 and 22: Contrabandiæti reåinuåi la Sucea
Page 23 and 24: Åigãri R. Moldova pentru „piaå
Page 25: EXPLOATÃRII SEXUALE A FEMEILOR Int
Page 29 and 30: 1 octombrie 331 î Hr. - Alexandru
Page 31 and 32: Festivalul Internaåional al Sportu
Page 33 and 34: Ætiaåi cã... · La naætere, 80
Page 35: ) :-) Galeria a cu zâmbete! e :-)

Nr. 9/2009 - Politia de Frontiera

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?