Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

De atunci aleargă continuu în căruciorul cu manivelă „micşorându-şi mereu
volumul, cu scopul de a putea o dată pătrunde şi dispărea în infinitul mic”.
Absurdităţile cele mai năstruşnice prind viaţă şi în zugrăvirea eroilor „Ismail
şi Turnavitu”, ale căror portrete sunt lucrate în cernelurile abracadabrantice
ale fanteziei sale. „Ismail este compus din ochi, favoriţi şi rochie şi se găseşte
astăzi cu foarte mare greutate. Înainte vreme creştea şi în Grădina Botanică,
iar mai târziu, graţie progresului ştiinţei moderne, s-a reuşit să se fabrice
unul pe cale chimică, prin sinteză”. Umblă în zig-zag, însoţit „de un viezure”
pe care „îl mănâncă viu şi crud”. În restul anului „se crede că stă conservat
într-un borcan...”
Un prieten, „care îi servă şi de salam, numit Turnavitu...”, a fost multă
vreme „ventilator”, prin cafenele, dar făcând politică, deveni „ventilator de
stat” şi care se sinucise, după ce în prealabil îşi extrase „caninii”, în urma
unui conflict cu Ismail.
O apariţie nu mai puţin absurdă este şi „Gayk”, „singurul civil care poartă pe
umărul drept un susţinător de armă”, cu gâtlejul supt şi moralul ridicat, „ascuţit
bine la ambele capete” şi care pentru a face faţă oricărei eventualităţi, doarme
numai în frac şi mănuşi albe. În timpul zilei nu poate suferi altă îmbrăcăminte
decât o perdeluţă cu brizbrizuri, una în faţă şi alta în spate.
Dedicând unor Cronicari o fabulă ce aparent se realizează după canoanele
tradiţionale (conţinut, plus morala din final), asistăm din nou la o absurdă
punere în scenă, dereglarea normalului survenind la nivelul continuităţii ideii
dintr-un vers în altul.
Fiecare vers luat în parte are o logică a lui; îmbinarea lor ne proiectează
în imprevizibil, ilogicul dăinuind şi în falsa morală: Pelicanul sau babiţa.
Fantasticitatea eroilor şi a noţiunilor lor îşi pot găsi nişte rude mai îndepărtate
în unele din personajele anapoda ale lui Creangă ori ale lui Swift –
preocupate să extragă raze de soare din castraveţi, să construiască castele
pornind de la acoperiş etc. – , dar care inculcă semnificaţii social-politice cu
mult mai adânci.
Câteva din valenţele limbajului urmuzian descind de asemenea, din suculenta
vorbire în dodii a lui Creangă, asociaţiile neprevăzute, savuroasele
încifrări fiind zămislite de data aceasta în zodia absurdului patronată de steaua
umorului negru.
10. Alţi fantaşti
Ex Ponto nr.2, 2008
Refractari oricăror înregimentări, E. Botta şi A.E.Baconsky ne fac martorii
unei neobişnuite capacităţi de a fantaza, de a extrage rara licoare a ineditului
din cele mai diverse situaţii.
Despre bucăţile din Trântorul de E. Botta, Ov.Crohmălniceanu afirmă:
„Documente ale unei experienţe abisale, fixate cu o rară autenticitate prin mari
simboluri vizionare, prozele sale alcătuiesc de fapt capitolele Tratatului plictiselii,
de care autorul aminteşte... Lumea se confundă aici cu urâtul, dar el e
ca şi la Baudelaire, viciul cel mai crud... Practic, Emil Botta face o monografie
a disperărilor unei tinereţi debusolate, incapabilă să-şi găsească o axă vitală
şi sortită să se lase îmbrâncită spre alte repetate dezastre.” (Crohmălniceanu,
Ov.: prefaţă la Trântorul, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1967)
106