Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

şi pleacă, mă zgândăreau – şi-o luam pe nori –
dar unde să cobor? Alegeam un loc nou,
mă lăsam să alunec, sperând să nu fiu iar
cel mai fraged, îmi ascundeam ciuful, căiţa,
însemnele vrăjitoreşti ori numai de mugure.
Dar mă taxau ca înainte:drept începutul
acela curat care, nu ştiu de ce,
scoate din minţi.
O scufundare în cer
Spargi mormanul de litere,
de heruvimi uscaţi şi păsări ucise
cu seceri de lumină, răzbaţi în nopţi
şi-n bulboane de raze. Palid ţi se pare
întâi totul şi brut. Instrumente primitive
cu arcuş plâng scârţâitor, nemăiestrit,
lacrimi de rugini, de fântâni în paragină.
Se-aud litaniile zeiţei silite să-şi azvârle
În iarbă podoabele, jur-împrejur adie mirosul
lignitului în stive şi-al cernoziomului de stele
nebuloase. Aluviuni fărâmiţate-ntruna de lucrători
mărunţi şi excavaţii reavene se-adună-n straturi...
Te-nvăluie păianjenul de-argint, te ţese,
în fugă, printre fire; ochii lui mari, veninoşi,
sunt treji şi-ntorşi spre tine cu bunăvoinţă:
el ştie să compună, din iarba ireală, armura
de maestru – ţi-o va depune, pe genunchi, curând.
Vei recunoaşte-atunci uzina visului
pe care tu însuţi îl hrăneşti demult.
Ex Ponto nr.2, 2008
11