Apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România 6 m a r t i e 2 0 0 9 ...

p o e z i e
Pe pragul u[ii
Cine sunte]i voi care veni]i s\-mi spune]i c\ Odette
s-a a[ezat pe pragul u[ii [i prive[te mai mult în afar\
decât în\untru? Pere]ii casei s-au strâns tot mai mult,
încât au disp\rut [i ferestrele. Fiii cui sunte]i,
slujitorilor de ve[ti ce se spun o singur\ dat\?
În sulul c\r]ii cine a aprins cuvintele?
Cu foc, numele Odette mi se-ncrusteaz\ în carne,
chiar acolo unde inima bate. S\ cân]i astfel iubita
e semnul înfrico[\tor al destinului. Vai vou\,
purt\torilor de ve[ti rele, nu-mi umple]i casa!
Cu o pâlnie [i-o cobz\ v\ ]ine]i dup\ mine oriunde
merg.
Încurc\-le, doamne, pa[ii [i las\-m\ pe pragul u[ii,
ca eu s\ privesc în afar\ [i ea în\untru!
Vai, pere]ii îmi opresc r\suflarea, mi-astup\ gura!
O opera]ie radical`,
ca un sacrificiu
Statisticile îmi sunt defavorabile:
2% supravie]uiesc postoperatoriu pân\ la 5 ani;
cele mai multe complica]ii
iau cu asalt organele filtru;
prezentul este o durere continuu sporit\,
pe care nici Dante nu a imaginat-o
în lumea sa de dincolo de poart\:
Lasciate ogni speranza, voi, ch’entrate.
Cum din vechile cet\]i
au r\mas doar câteva pietre
m\cinate [i tot mai albite de vreme,
a[a din noi, câteva frânturi de oase,
care ]in p\mântul s\ nu cad\ în haos.
O opera]ie radical\, ca un sacrificiu
pentru un zeu gelos pe ve[mântul ce-mi flutura,
ca o replic\, în mai multe lumi,
[i un preot n\tâng [i îndemânatic, ce taie
[i nu reu[e[te s\ deslu[easc\ nimic
în viscerele mele, s\ le a[eze într-o fraz\
pentru mul]imile ce-a[teapt\ cu disperare
îmbunarea gelosului zeu.
D u m i t r u V e l e a
Poeme pen tt rru Ode tt tte
Ca [i cum a[ mânca hârtie
Otr\vuri în doze ca pentru elefant mi s-au dat,
amestecate cu grefe, pentru a m\ p\c\li,
înainte ca lama cu]itului s\-mi str\luceasc\ în fa]\
[i s\ treac\ prin l\untrul meu.
Doar lapte cu vitamine beau
[i le simt ca [i cum a[ mânca hârtie.
Nev\zute degete divid celul\ dup\ celul\
într-o progresie geometric\, pân\ acestea
pierd armonia întregului:
uit\ izvorul din care curg [i-n care trebuie s\ se reîntoarc\.
Dou\ lan]uri A.D.N., r\sucite elicoidal, unul în jurul
altuia,
ca un alfabet cu milioane de litere [i infinite
combin\ri [i
permut\ri, din care o liter\ a s\rit, perturbând tiparul.
Cine s-o pun\ la loc, pentru a nu începe haosul?
E ca [i cum într-o bun\ zi fiecare s-ar desp\r]i
în dou\,
[i fiecare parte, în dou\, la nesfâr[it. Cum ai mai st\pâni,
doamne, pr\bu[irea asta de lumi?
Doar lapte cu vitamine beau
[i le simt ca [i cum a[ mânca hârtie.
cândva, vedeam printre ele câmpiile verzi
[i albastrul cerului,
i le ar\tam poetului,
întindeam mâna [i le-atingeam,
urm\ream printre z\brele cre[terea [i descre[terea
soarelui,
acum, numai descre[terea.
Z\brelele vibreaz\,
sunt o pân\ asurzitoare,
prin care mâinile nu mai trec,
[i nici privirea,
[i nici ]ip\tul meu;
pânza z\brelelor mi s-a strâns pe trup,
mi-a intrat în carne, f\r\ s\-mi dau seama –
[i prea devreme. Poetul, în fa]a celulei,
a[teapt\ un semn de la condamnata pe via]\ –
[i el un condamnat, f\r\ s\ [tie – ,
caut\ pe gardian s\-l mituiasc\ cu un vers,
dar acesta doarme sub umbra pânzei,
ascuns la nivelul genei,
cu cheile în mân\.
- Am nevoie de câmpiile verzi
[i de albastrul cerului! abia mai strig
din c\ma[a nemiloas\ de gratii
[i nu se-aude decât sunetul ei pân\ la nori.
Buc`]i din vas
- Am început s\ arunc buc\]i din trup,
buc\]i de carne ce nu-mi mai trebuie –
nu le privi, sunt deja ]\rân\! –
[i-n golul r\mas, dac\ m\ iube[ti,
a[eaz\-mi buc\]i din sufletul t\u.
Buc\]i de lumin\ fur noaptea
din visul [i de sub capul lui Dumnezeu.
- Una câte una, a[eaz\-le, ca un zidar,
leag\-le doar cu sângele meu,
pân\ când m\ voi goli [i tu m\ vei umple la loc.
Atunci, poate se va trezi [i Dumnezeu
[i, ca pe cei mai p\c\to[i ho]i,
ne va chema la ordine.
Sau va pune ordine în Ordinea Sa.
- {i tu vei lumina, ca-n Ziua Dintâi!
România literar\ nr. 9 / 6 martie 2009
8
Trecutul ca un bra] retezat mi-a r\mas în ]\rân\,
va veni poetul [i-l va pune la loc
cu un cuvânt pentru citire [i un trup luminos,
unde statisticile toate sunt favorabile:
Euridice [i Laura, Beatrice [i Diotima, Sophie [i Odette.
O opera]ie radical\ împarte lumea
între con[tien]i [i incon[tien]i.
S` fiu eu Odette
- Sunt mai mult ca oricând în mâna Celui de Sus;
zadarnic alerg s\ nu-mi ating\ cre[tetul umbra ei
[i s\ nu-mi prind\ t\lpile, ca o plas\ de p\ianjen:
lama str\lucitoare m\ despic\ [i arunc\-n ]\rân\
carnea haotic\, înmul]it\ f\r\ m\sur\. Poete,
po]i umple golul, c\utând piatra de deasupra apei,
pe care s\ se-a[eze porumbelul întors cu ramura verde,
po]i s\ veghezi oricât, pace nu va fi în lumea asta;
ci tu sub umbra cuvântului vei adormi [i visa,
captiv în visul meu, cum m\ clatin cu o arip\ frânt\,
în c\utarea întregului, sub norii haotici.
- S\ fiu eu Odette, din care Daimonul [i-a f\cut ve[mânt
de s\rb\toare aruncat pe masa de opera]ie,
iar tu, lumina din care se-aude plânsetul meu.
Opre[te, doamne, mâna ce-mparte steaua
[i înmul]e[te c\r\rile mor]ii! Împ\r]it ochiul,
cum s\ mai aib\ vedere? Nici în afar\, nici în l\untru.
Cine desparte lumea [i car\ sicriu dup\ sicriu
în interiorul celulei? Cine s\ uneasc\ toate în tot?
Doar lapte cu vitamine beau
[i le simt ca [i cum a[ mânca hârtie.
Ipostaze ultime
Sunt c\l\torul c\ruia
i s-a retras drumul de sub picioare;
sunt înot\torul c\ruia
i-au secat apele de sub bra]e;
sunt pas\rea c\reia
i-a disp\rut aerul de sub aripi;
sunt cuvântul c\ruia
i s-a t\iat limba rostitoare;
sunt poetul c\ruia
i s-a spart vasul de zbaterea Daimonului.
¥ip`tul
Sunt întemni]at\ pe via]\
între gratii ce se îndesesc în progresie geometric\:
lan]uri de celule înmul]ite halucinant;
- Vom fi cu struguri în mân\
[i cu frunz\ de vi]\ de vie pe vas!
Ve[mântul gol
Doamne, fire cu fire ai împletit,
pânza ve[mântului ai ]esut,
dup\ respira]ia ei l-ai întins
[i dup\ mi[c\rile ei l-ai l\sat s\ fluture,
desenând orbitorul tipar
într-o tabl\ de carne, într-o tabl\ de piatr\.
De pe umerii ei pânza s-a r\rit,
de pe bra]ele [i trupul ei a curs
ca o ap\ înspumat\
peste urmele-i l\sate-n ]\rân\.
Doamne, n-o mai pot b\nui
pe care c\rare s-a îndep\rtat!
Fire cu fire se-aleg din ap\,
pânz\ sub]ire, fo[nitoare în adierea vântului,
ia forma ei,
în\l]at\ din roua de pe iarb\ [i flori.
Doamne, ve[mântul gol
al celei ascunse în lumina ta
este aninat de-o cruce!
Firele nu mai ]in,
nodurile s-au sl\bit.
Doamne, în umbra ta
mi se sap\ groapa
[i se a[eaz\ în ea
ve[mântul gol,
la cap cu o lumânare aprins\!