GHIDUL CARIEREI MELE - Centrul Educatia 2000+

INTRODUCERE
Cărţile “Centrului Educaţia 2000+”: GHIDUL CARIEREI MELE
Centrul Educaţia 2000+ (membru al Soros Open Network), creat în ianuarie 2000, este,
actualmente, nu numai cea mai importantă, dar şi cea mai tânără organizaţie
neguvernamentală
independentă din domeniul expertizei educaţionale din România. O organizaţie tânără —
s-ar putea spune — una care îşi caută căi şi soluţii pentru demersuri proprii, nu totdeauna
simple, ca să nu mai vorbim despre căutarea permanentă a unui modus vivendi
organizaţional, eliberat de stereotipuri şi convenţii tocite. Căutarea şi, mai mult decât atât,
investigarea unor noi căi ale schimbării în educaţie, corecturile din mers şi comutările
dinamice, de la „ceea ce ştim/ştiam de mult“ la ceea ce „nu ştim“, dar „vrem să aflăm“
sunt fireşti pentru orice organizaţie care „învaţă din şi prin ceea ce face zi cu zi“.
La înfiinţarea Centrului, în ianuarie 2000, am preluat de la Fundaţia pentru o Societate
Deschisă (FSD), organizaţia noastră-mamă, trei programe — “Educaţia 2000+”,
“Dezvoltarea şcolară în comunităţile de romi”, “Lectura şi scrierea pentru gândirea
critică”. În esenţă, aceste programe — relativ ample — îşi propuneau, în mod inechivoc,
susţinerea politicii educaţionale de reformă promovate în învăţământul românesc.
Şi aceasta, prin elaborarea şi aplicarea în fapt a unor modele de implementare a
schimbării educaţionale care — o dată pilotate cu succes — ar putea/ au putut fi
demultiplicate, replicate la scară naţională. În acest context, dezvoltarea de capacităţi
instituţionale, formarea de resurse umane şi, nu în ultimul rând, elaborarea de politici
educaţionale sectoriale şi globale au devenit dominantele acţiunilor noastre de
intervenţie.
De la înfiinţare şi până astăzi, proiectele noastre s-au extins considerabil, iar programul
„amiral“, Educaţia 2000+, s-a dovedit a fi cea mai importantă iniţiativă pe care a avut-o,
în ultimul deceniu, o organizaţie nonguvernamentală din România în domeniul educaţiei.
Iar succesele nu au întârziat să se arate. Cele mai interesante modele care au apărut în
derularea acestui program, dar şi a altora pe care le avem sunt: metodele diversificate,
adaptate la realitatea locală, de ameliorare/ dezvoltare şcolară, formarea — direct în
unitatea şcolară — a personalului didactic (ca o alternativă la „metoda formării în
cascadă“), dezvoltarea unor modele de parteneriat şcoală–comunitate, şcoală–părinţi,
şcoală şi alţi actori sociali, construirea unor reţele de tip colaborativ între şcoli şi alte
instituţii implicate în educaţie, atragerea elevilor la decizia privind propriul parcurs şcolar
(a se vedea, ca exemplu, cartea de faţă).
Complementar cu toate acestea, am încercat să devenim treptat o organizaţie de tip „think
tank“, cu rol de catalizator în sistem, una care să încurajeze, să faciliteze şi să promoveze
dialogul, concertarea naţională — între parteneri din întregul sistem de învăţământ şi nu
numai — pe teme de mare interes pentru educaţia din ţara noastră: învăţământul
românesc în perspectiva provocărilor noului secol în care am intrat, dar şi în perspectiva
integrării europene, formarea iniţială şi continuă a personalului didactic, standardele
profesiei de cadru didactic, educaţia şi lumea afacerilor etc.
Dincolo de dezvoltarea de capacităţi instituţionale, formarea de resurse umane a devenit
una dintre liniile strategice esenţiale în cadrul programelor noastre. Formărilor specifice
fiecărui program în parte, precum şi formărilor realizate la nivel de şcoală, li s-au adăugat
altele noi, care au intrat — în scurt timp — în „tradiţie“. Este vorba despre programele de
formare pe teme de mare interes, inedite cumva în sistemul formării continue: relaţia
dintre şcoală şi comunitate; curriculum-ul la decizia şcolii; consilierea şi orientarea
şcolară; evaluarea — la clasă — a performanţelor elevilor.
3