Revista Coloana Infinitului nr. 63 - Brancusi

BrâncuşianaACASĂ LA BRÂNCUŞIPavel PetromanOare unde e acasă la Brâncuşi? Lumeaţăranilor din Gorj din sânul cărora s-au ridicat,o succesiune de miracole, un şir de minuni, casapărintească, Hobiţa - Peştişani, unde şi-a petrecutanii copilăriei, acolo unde a început să înveţe săcitească, să perceapă viaţa aşa cum putea fi ea lasfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celuide al XX-lea, şcolile de la Craiova (de meserii1894 – 1898) şi Bucureşti (bele arte 1898 – 1902)sau Parisul, acolo unde, după cum se exprimă P.Comarnescu, Brâncuşi a adus cu el tot ceea ce eranumai al său – o memorie fabuloasă de tradiţiişi obiceiuri, un fel propriu de a iubi lumea şifenomenele ei şi acea năzuinţă neabătută de a seautodefini şi desăvârşi (Ion Mocioi, 1997, p. 8).Într-adevăr, pentru oricine i-a călcat pragulatelierului ori calcă pragul atelierului său de astăzi,de la Paris, Brâncuşi a fost şi a rămas un artist curios,îndrăzneţ, insolit, unic, corolar al izvoarelorla care s-a adăpat cu nesaţ, ca să fie ceea ce esteun om pe fundalul căruia s-a înălţat artistul, sculptorulfără pereche. Impactul cu lumea lui Matisse(1869 – 1954), Cézanne (1839 – 1906), Chagal(1887 - 1985), Monet (1840 – 1926), Rodin (1840– 1917) şi mulţi alţii l-a ajutat să se perfecţionezeşi să se impună printr-o operă deosebită, lăsândurme adânci pe nisipul eternităţii. Acestora li s-auadăugat, fie şi numai accidental, relaţiile cu altepersonalităţi: Rousseau, Vameşul (1844 – 1910),André Bréton (1896 – 1966), Pablo Picasso (1881– 1973), Man Ray (1911 – 1979), Tristan Tzara(1896 – 1963), Marcel Duchamp (1887 – 1968),Amedeo Modigliani (1884 – 1920), Ezra Pound(1885 – 1972) ş.a.Atelierul său, altul decât cel iniţial, situatacum în inima Parisului adăposteşte o parte dinlucrările sale, creaţiile unui artist fără egal (JeanCassou), modern (Pierre Schneider) acel carea fost primul ce a amintit că se poate sculptafără a imita natura (Jacques Lassaigne) creândo sculptură inconfundabilă, aşa cum a făcut-oMatisse în pictură.Oricine se poate convinge aici că sculpturilesale reprezintă un moment, un moment caremarchează un început nou în domeniul sculpturii.Sunt aici: Rugăciunea (1907), după careW. Lehmbruck (1881 – 1919) a realizat Femeiaîngenuncheată; Cap de copil, Cap de fetiţă,Muza adormită, Cuminţenia pământului,Coloana (mai multe variante) care l-au inspiratpe Isamu Noguehi (1904) în crearea sculpturilorMama cu copilul ori Coloana în zig – zag; Torsul,Capul, sub influenţa cărora Giacometti a creatsculpturile: Torsul, Capul, Femeia – lingură,ca să nu amintim decât o parte din suita căroranu lipsesc Cocoşul, Broasca ţestoasă zburând,Sărutul, Piatră de hotar, Himera, Noul născut,Timiditate, Adam şi Eva, Vrăjitoarea, PrinţesaX, Tors de băiat, Primul strigăt, O muză,Pasărea de aur, Leda ş.a.m.d.Aranjate cu grijă în spaţiul destinat expuneriilor, operele lui Brâncuşi, iluminate firesc, perceptibilede la distanţă prin sticla care le protejeazăpe toate şi pe fiecare în parte, cheamă şi primescpercepătorii, parizieni sau nu, români veniţide-acasă, turişti din lumea întreagă. În parteadreaptă cum intri, într-un spaţiu similar sunt, defacto, uneltele, ustensilele recuperate din atelierulpropriu-zis, regrupate după natura întrebuinţării– totul într-o ordine anume.Arta lui Brâncuşi pune pe gânduri, dă degândit nu doar specialiştilor, ci şi oamenilor simpli,percepătorii săi, unii care poate nici nu au auzit deel, darmite să-i cunoască testimoniu sacru al acesteiasub aura sacralităţii, a intimităţii, a adevăruluişi a loialităţii.Oricine ajunge să contempleze lumea atelieruluibrâncuşian este copleşit de mulţimea sculelorasemănătoare cu cele de acasă, din atelieruloricărui tâmplar (lemnar, mobilar), dar mult maiiscusit aranjate. Într-un atare atelier, evident atuncialtul. Cocteau oferea, la vremea lui o prezentarea acestuia, atelierul lui Brâncuşi avea înfăţişareaunui peisaj preistoric: trunchiuri de copaci, blocuride piatră, un cuptor, unde proprietarul ... unprimitiv, frige bucăţi de carne, înfipte în ţepuşe defier. În fiecare colţ, brontozaurii şi-au depus ouă,iar statui strălucitoare atrag americance ca peouă (apud. Buican, A, 2007). În inima capitaleifranceze, pustnicul de la Hobiţa – Peştişani şi-aregândit aici o altă lume, o atmosferă de solitudineşi dăruire, investire în creaţie. Dar, acest colţ deColoana Infinitului, anul X, vol IV. (nr. 63) • 2007 Timiºoara61