Revista Coloana Infinitului nr. 63 - Brancusi

mult mai masive, mult mai strălucitoare (marmora)cu numele încrustate şi apoi aurite.Brâncuşi a încetat să mai trăiască în atelieruldin Impasse Rosin din Paris în anul 1957, când asucombat singur, în lumea creată de el.Aşadar, a încetat să se mai bucure de luminăîn data de 16 martie 1957, în atelierul său dinImpasse Rosin din Paris. După trei zile a fostînmormântat în Cimitirul Montparnasse, undecu aproape jumătate de veac în urmă înălţase unmonument frumos, prea puţin înţeles atunci, sculpturaSărutul – care relevă dragostea şi bucuria,condiţiile armoniei şi uniriitotale.Narând momentulHenri – Pierre Roché, unprieten al său, consemna: LaCimitirul Montparnasse,în frumoasa primăvară afost atunci şi mai multălumină ... De atunci zacesub lespedea de beton C.Brâncuşi împreună cu AlexandruIstrati şi NataliaDumitrescu care au fostîngropaţi ulterior aici.Lui nu i-a fost dat săaibă un monument funerarpe măsura celui pe careel însuşi l-a proiectat şifinalizat în acelaşi cimitir.Un mormânt simplu, multprea simplu ce poartă semnătura Demetrei Istrati(1888 – 1975).Ceea ce ne-a mulţumit a fost faptul căBrâncuşi – mormântul şi creaţia Sărutul – eracăutat sau, acei care treceau pe lângă noi în timpce meditam la căpătâiul său şi a celor doi care zacaici ştiau cine a fost Brâncuşi (Brâncuşi a modernizatsculptura; El a concretizat în sculpturăideea de zbor; Brâncuşi a impus un mod de asculpta; Creaţia sa a uimit lumea şi altele). Şi, întradevăr,arta lui Brâncuşi evidenţiază o desăvârşităcunoaştere a meşteşugului, o mare capacitate dea pune în valoare calităţile diverselor materialespecifice sculpturii. După cum se ştie felul săude a sculpta a evoluat continuu spre o stilisticăabstractă: Pasărea măiastră (1912), DomnişoaraPogany (1913) şi multe altele. Şi, chiar dacă nu nereprezentam ca mormântul să-i ilustreze viziuneaBrâncuşianaConstantin Brâncuşi - Prinţesa Xartistică, ne-am fi aşteptat, totuşi, la ceva mai multdecât o simplă lespede pe care sunt săpate, dupăcum am spus, numele celor trei.Dacă statul francez nu a făcut-o nu s-ar impuneoare să o facem noi, România care l-a revendicatşi se mândreşte cu sculpturile sale. Tripticulde la Târgu Jiu: Poarta sărutului, Masa tăcerii,Coloana, Rugăciune, Cuminţenia pământului,Cap de copil, Cap de fetiţă ş.a. în muzeele de laBucureşti sau Craiova.De fapt istoricul şi criticul de artă, MarianaBaffi se exprimă condiţional: Dacă vreţi, întradevăr,să-l cunoaşteţi pe C.Brâncuşi faceţi-vă drum maiîncolo, pe pământul României.Duceţi-vă în Oltenia lui, laTârgu Jiu, orăşelul de undepasărea gândurilor sale şi-adesprins minunat zborul, darde care sufletul său de om şi deartist nu s-a dezlipit niciodată.Inimitabilul Brâncuşi a vizat înrealizarea creaţiilor sale semnificantulsimplu care fără să-lvizeze necondiţionat l-a realizatla gradul superlativ.A realizat o lume, o lumepe care şi-a reprezentat-o la elacasă, precumpănitor la TârgulJiu, deopotrivă la Paris departede ai săi pe care i-a purtat însuflet cu sine; ei l-au ajutat săfie, ei i-au întreţinut visul, iar el l-a amplificatgândindu-se întruna la ei aici – oriunde a însemnatacasă şi acolo, la Paris, un nou acasă spre care anăzuit şi unde a ajuns, cum numai dânsul, un româna fost în stare să o facă.A făcut-o aidoma marilor artişti, a făcut-oîn felul său, mai altfel, pentru că a ţinut să fieel, să marcheze un drum, să impună o direcţienecunoscută, până la el, artiştilor truditori cu piatra,lemnul şi marmora, sculptorilor şi a izbutit.Izbânda sa este, în egală măsură, şi a noastră, aromânilor din mijlocul cărora a plecat însufleţitde dorinţa fără margini de a fi. Şi a fost! A fost şice-i mai important e că a rămas pentru veşnicie undeschizător de drumuri în artă în congruenţă cu altitudineaştiinţei peste care şi-a revărsat necontenitlumina aidoma marilor sculptori ai lumii: Phidias,Michelangelo, Rodin, Vigeland.64 Coloana Infinitului, anul X, vol IV. (nr. 63) • 2007 Timiºoara