Viaļa în Gorj • joi, 13-19 august 2009 • 3 - Viata in Gorj

Viaa în Gorj • joi, 13-19 august 2009 • 11CULTURDE MAI BINE DE 50 DE ANI, PURTÂND ÎN SUFLET O TAIN,Un turc de pe Insula Ada-Kalehse bucură de adopţia gorjenilorPe Mustafa Uzeir, pentru cinenu-l cunoaşte, doar numele îl trădea-ză şi cei ce îl cunosc că este turc. Înrest, este gorjean get-beget, de 50 deani de când a fost repartizat înBudienii Gorjului ca subofiţer MI.Aici şi-a găsit şi pe aleasa inimii lui,cu care s-a căsătorit, trecând la reli-gia creştin-ortodoxă. Şi-a încherbatgospodărie, ca tot omul gospodar, încartierul Iezureni. De loc se trage depe Insula Ada-Kaleh, leagănul copi-lăriei sale, de care îl leagă atâteaamintiri, care mai de care mai fru-moase. Mai târziu a venit pe lumeEmbra Dorina, fiica, prinţesa şi lu-mina ochilor lui. Periodic, îşi vizitafraţii şi părinţii insulari, până în acelan nefast, 1968, când s-a hotărât sa-crificarea insulei pentru construireahidrocentralei de la Porţile de Fier.Întâmplarea a făcut să-l cunoscchiar pe insulă, în vara anului 1966,când, la cei 15 ani ai mei, am însoţitun grup de excursionişti din Târgu-Jiu. Era o insulă înconjurată de vra-jă şi de apele bătrânului Danubiu,unde s-au născut atâtea legende fru-moase şi nemuritoare, chiar dacăacest paradis, în prezent, nu maiexistă, fiind înghiţit de ape. InsulaŞimian nu a ajuns să fie sora gea-mănă a insulei Ada-Kaleh, aşa cumse promisese la acea vreme, prinamenajarea ei, astfel încât insulariisă nu fie afectaţi de acea strămutarenedorită. Cei mai mulţi îşi duc zile-le şi acum în cartierul SchelaCladovei, alţii pe la Constanţa saupe unde au reuşit să se aciuieze. Oparte dintre ei, au preferat să se în-toarcă în patria mamă – Turcia.Au trecut anii şi m-am împăcatcu gândul că Mustafa Uzeir e pentrumine ca o amintire vie, care mă maileagă de acele locuri de legendă...Povestea unei insulepierduteAcum zece ani, Uzeir mi-a fă-cut o plăcută surpriză. M-a vizitat,într-o zi, acasă, punându-mi dinain-te un dosar voluminos pe care erascris cu carioca un titlu: Ada-Kalehsau Paradisul pierdut. Era vorba deo carte în manuscris. Şi uitasem deprezenţa lui acolo, lăsându-mă furatde lectură şi tulburat de acea povesteplină de taine şi chemări ne-bănuite. Am revăzut insula,traversând-o din nou, la pas, de laun capăt la celălalt, în chemareatânguitoare a muzeinului, aflat înminaretul geamiei, la rugăciuneazilei. Îi cunoşteam pe insulari, rătă-cind pe străduţele înguste, prindreptul tarabelor cu dulciuri şi flori,ademenit de zâmbetele tinerelor cudinţi strălucitori şi trupurile de abanosmlădioase, cu privirile îndrăz-neţe, de vino-ncoa, îmbrăcate înE. A. Poe şi vizitatorul misterioscostumele acelea orientale, ce-mireaminteau de alte lumi şi alte obi-ceiuri.Doamne! Erau pagini tulburătoare,presărate cu bucurii şi la-crimi, şi iar cu lacrimi şi bucurii.Citeam şi mă minunam şi mă tulburamşi iar mă înfioram şi mă cutremuram.Cuvintele lui erau ca o ru-găciune spusă în şoaptă, ca un şopotmolcom de ape tremurate pe prundde pietre şi stele: „Eu, UzeirMustafa, în etate de 71 de ani, ampurces la această vârstă, rugându-lpe Allah să-mi dea puterea gânduluişi a mâinii, şi lumină ochilor şi min-ţii, de a duce la bun sfârşit acesteînsemnări de căpătâi, fără de carenu mi-aş afla liniştea de apoi...”Rareori, în câte o seară cu lunăplină, când apele domoale ale bă-trânului Danubiu parcă încearcă săse oprească în acest loc, dacă ai no-rocul să întârzii cu barca, vei zări înadâncuri, într-o clipă anume, lucireatremurătoare a felinarelor în ferestrelecaselor pustii, aprinse anu-me pentru a îndruma paşii celorplecaţi dincolo de ape, să regăseas-că drumul demult rătăcit...În căutarea unui editorEste o carte captivantă, plinăde mister, de poezie orientală şimai ales de legende. Uzeir Mustafaeste un înţelept care îşi alege cu-vintele întocmai boabelor de grâupentru viitoarea recoltă. Orice aşspune, sunt convins că nu aş găsicuvintele cele mai potrivite pentrua reda adevărata valoare a acestorînsemnări de căpătâi. Căci cuvin-tele lui parcă sunt încrustate înpiatră şi în inimă: „Eu, UzeirMustafa, fiul lui Fenzi şi Fatma,născut la 15 iunie 1936 pe aceastăinsulă şi crescut aici, consider căeste de datoria mea să las celescrise în urmă, să se ştie cu adevărattot ce se poate şti despre aceas-tă insulă, de la începuturi şi pânăîn zilele noastre, rugându-mă luiAllah, Atotputernicul nostruStăpân, dimpreună cu toţi insulariice mai supravieţuiesc, să se în-făptuiască acea minune, ca insulaAda-Kaleh să renască din nou, caPasărea Phoenix din propria-i ce-nuşă, revenind din adâncuri maifrumoasă ca oricând, încât să neregăsim liniştea la sânul ei...”Uzeir Mustafa a bătut pe la mul-te uşi, cu aceeaşi privire caldă şivorbe blânde, în încercarea nespe-rată de a-şi vedea cartea tipărită.Dar cine mai investeşte în ziua deazi într-o carte, când sunt tentaţi dealte afaceri mai bănoase, decât unastfel de act de cultură? Cât să-i nu-meri pe degete. Poate, într-o bunăzi, îi va surâde şi lui norocul, pu-tând, mai târziu, să închidă liniştitochii, împăcat cu gândul că a făcuttot ce a depins de el...Sunt convins şi cred în proroci-rile lui Uzeir Mustafa că, într-obună zi, Insula Ada-Kaleh va reapareiar din adâncuri,şi viaţa insulari-lor îşi va relua cursul firesc. Ca şicum nu s-ar fi întâmplat nimic...Ion ŞoldeaMotto: „Literatura este ceamai nobilă dintre profesiuni. Defapt este aproape singura potrivităunui bărbat”. A.E. POEMai mulţi ani la rând, faptul nua fost luat în seamă, nimeni neacor-dându-i nicio atenţie. Nu a fost luatîn seamă, pentru că nimeni nu segândea ca gestul să devină un ade-vărat ritual obişnuit...Un respectabil vizitator, îmbrăcatcu un lung mantou închis la culoareşi cu o pălărie moale, umbrin-du-i ochii, păşeşte încet, cu evlavie,spre mormântul marelui scriitorEdgar Allan Poe. Toată atenţia luieste concentrată spre locul unde-şidoarme somnul de veci Poe. Pentruel nimic nu mai există în jur. Într-omână duce trei trandafiri albi, abiaculeşi, încât se mai pot zări pe eibriliantele strălucitoare ale bobiţe-lor de rouă. În cealaltă mână are osticlă cu coniac franţuzesc, plinădoar pe jumătate.Pasul îi este sigur, apăsat, ca la oceremonie neobişnuită. Mâinilenu-i tremură. Nici bărbia puternică,proaspăt rasă. Pe sub mâneci sepoate zări, când şi când, căptuşealadin mătase roşie strălucitoare, cureflexe ciudate de ape şi flăcări.Eventualii martori oculari îl petreccu privirea curioşi, respectân-du-i ritualul, ca într-un moment dereculegere, hipnotizaţi parcă deaceastă apariţie misterioasă.Florile şi sticla sunt depuse pemormântul lui Poe.Este 19 ianuarie, ziua de naştere apoetului...Este omagiul adus din 1949, ande an, de acest fidel admirator, ce arefuzat mereu să-şi decline identita-tea sau să dezvăluie misterul.Printre curioşii care asistă laacest omagiu original se află chiarJeff Jerome, curatorul MuzeuluiPoe din Baltimore, dar nimeni nuare curajul să-i adreseze vreun cu-vânt acestui vizitator nocturn, deteamă să nu destrame vraja unuiasemenea moment solemn.Presa a comentat îndelung acestfapt unic în felul lui, ilustrând chiarcu fotografii această istorioară ciudată,dar nimeni nu a recunoscut vreo-dată acel personaj ciudat, desprinsparcă chiar din povestirile lui Poe.Mulţi au apreciat că necunoscu-tul trebuie să fie vreun admiratorsau apropiat al scriitorului; poateprea fanatic al acestuia, care, însemn de preţuire, vine în fiecare ansă-şi depună preţioasele ofrande.Fiindcă, în alte dăţi, nu a fost văzutniciodată prin împrejurimi.La fel de bine, putea să nu fiedin Baltimore şi să vină numai înpelerinaj, în această zi, din alt oră-şel, retrăgându-se la fel de tăcutprecum şi-a făcut apariţia.Câţiva, chiar sunt convinşi că arfi vorba de un ritual imaginat chiarde Poe, imaginându-şi pe acel prie-ten cu care avea să-şi împartă sticlacu coniac pe din două...Chiar Dostoievski a fost printrecei dintâi care a remarcat această ţe-sătură a prozei poeşti: „Veţi percepeîntr-un chip atât de viu toate detaliileimaginii sau ale evenimentului, încâtnu se va putea să nu vă convingeţi deverosimilitatea lor, deşi evenimentulrelatat este imposibil, nu s-a întâm-plat niciodată în lume. La Poe, chiardacă există fantasticul, el este un felde fantastic material, dacă ne putemexprima aşa”.Desigur, odată şi odată, acestvăl misterios va fi ridicat chiar depersonajul în cauză care, aflându-seîn pragul apusului vieţii sale, va dasemne de slăbiciune şi va fi nevoitsă predea ştafeta altui executor tes-tamentar sau va pune capăt, odatăpentru totdeauna, acestui pelerinajşi ritual ciudate, aşa cum neaşteptăm cu toţii, se va în-cheia printr-o dezlănţuiresenzaţională.Să fie cumva acest personajo rudă apropiată poe-tului?Oricum, vizitatorul mis-terios, cu timpul, a începutsă-şi piardă din acea sigu-ranţă a bărbatului aflat înputere. Mâinile au începutsă-i tremure, umerii i s-augârbovit, este tras la faţă,palid, ca după mai multenopţi nedormite.Mulţi se întreabă cesemnificaţie au cei trei trandafirialbi şi sticla cu co-niac. Care este secretul lor?Cum pot fi interpretate?Cei trei trandafiri îi re-prezintă cumva pe EdgarAllan Poe, pe soţia şi mama sa? Sepoate. Mai ales că cele două fiinţeatât de dragi poetului se află înmor-mântate în apropiere.Este mai greu de interpretatsemnificaţia sticlei cu coniac, ştiin-du-se că Poe abuza de alcool, darnimeni nu e sigur că băutura sa pre-ferată era coniacul...4. 02. 1995 Târgu-JiuRose Tall