Viaļa în Gorj • joi, 13-19 august 2009 • 3 - Viata in Gorj

10 • Viaa în Gorj • joi, 13-19 august 2009GORJENI DE 5 *****"Sunt atent la evenimentele legate de Gorj,la viaţa politică şi economică de acolo"Satul Arşeni din MuşeteştiiGorjului, aşezat la poalele MunţilorParâng, este o comunitate izolată,micuţă, care numără doar 20 de fa-milii. De aici a plecat, să cucereascălumea, în urmă cu 51 de ani, AnghelDogaru, al doilea din cei cinci băieţiai lui Miron Dogaru, fiecare dintre eiajungând oameni importanţi.Am mers la întâlnirea cu AnghelDogaru, încărcată cu o emoţie înplus, fiindcă în copilărie, îi auzisemnumele pronunţat de multe ori, caîntr-o poveste. Mama mea şiAnghel au fost colegi de şcoală.Fiindcă, la un moment dat, bursacare-i fusese acordată mamei mele,i-a fost retrasă, (fiindcă bunicul re-uşise, prin munca de croitor, săcumpere nişte pământuri), şi acordatălui Anghel, al cărui tată era invalidde război, mama mea a renun-ţat la şcoală. Toate eforturiledirectorului şcolii de atunci şi demai târziu dl. Constantin Manta, nuau reuşit să-i clatine decizia mamei.Istorisirea se încheia cu final fericitmăcar într-un singur sens, mamapovestindu-mi că Anghel ştiuse săse folosească din plin de aceastăşansă, învăţând în continuare bineşi devenind un om de seamă.Aveam să aflu de la prima întâl-nire cu domnul Anghel Dogaru căaceasta a fost chiar o poveste, întru-cât nici dumnealui nu beneficiasede bursă, deoarece în clasa a VI-as-a transferat la şcoala din Sadu.Astăzi, firma pe care o conduce,Dentotal Protect, este numărul unuîn ţară în domeniul distribuţiei deaparatură şi produse stomatologige.Are 12 filiale în marile oraşe dinţară, 90 de angajaţi şi o cifră de afa-ceri de 8 milioane de euro.R. - Povestiţi-mi cum a fost dru-mul dumneavoastră plecând dinArşeni, traversând Priporul iarna,până azi în inima Bucureştiului?- Drumul nu a fost uşor. Dupăclasele I-V la Muşeteşti, VI-VII laSadu, anul I de Liceu la Novaci, amurmat alţi trei ani la Liceul Numărul1 din Craiova, Carol de azi, apoiFacultăţile de Stomatologie şiIstorie şi Filosofie din Bucureşti.R. - De ce Liceul la Craiova?- Am ajuns la Craiova datorităunchiului meu Dumitru Belu, careera funcţionar la fosta RegiuneOltenia. El m-a îndrumat şi lucrulăsta a fost, poate, un pas, care aschimbat destinul meu. Am fost scosdintr-o societate izolată cum eMuşeteştiul, sau Novaciul sau Sadu,şi am intrat într-o lume elevată cume Craiova, unde datorită poziţiei un-chiului meu, am ajuns în clasa cu fiiituturor profesorilor şi ai medicilordin oraş. M-am trezit deodată aproapedirect din opinci, într-un cerc se-lect, dar şi într-o concurenţă acerbăşi pandurul din mine a ales să lupteşi astfel am reuşit să fiu absolventulmerituos, al uneia dintre cele maiprestigioase instituţii de învăţământ.A urmat facultatea deStomatologie, la Bucureşti, unde amajuns printr-o întâmplare. Eram înţarcul cu struguri, când fratele meumai mare a venit cu un ziar, în carecitea de concursul de la Bucureşti,până la care mai erau doar 5 zile.Deşi-mi aranjasem, să fiu suplinitorla şcoala din Muşeteşti, am plecat laBucureşti. Am fost 16,5 pe loc şi amreuşit, cu toate că am plecat din stru-guri şi am urcat direct în tren, doarcu picioarele spălate. Am bătut lauşa unor cunoştinţe, ingineri dinBucureşti, care lucraseră la un drumforestier spre Sădişoru şi în acea pe-rioadă fuseseră găzduiţi la noi.Oamenii ăştia m-au primit în gazdăcu mare drag.În fiecare vacanţă eu mergeamacasă să muncesc. Mergeam la strânsde fructe de pădure, la bătut ţăruşi ladrumul forestier şi chiar la spart pia-tră pentru acelaşi drum. În facultateam trăit în sărăcie. Bugetul meu pelună din pensia tatei de invalid de răz-boi, de 180 lei, era de 25 de lei.Am reuşit să termin facultateaprintre primii, fiind repartizat îm-preună cu soţia (mă căsătorisem laterminarea anului V - soţia mea fiindu-micolegă de facultate) în ju-deţul Dâmboviţa în oraşul Pucioasaunde am stat 3 ani şi apoi, prin con-curs am revenit în Bucureşti.R. - Ce oameni au contribuit laformarea dumneavoastră?- Au fost părinţii în primul rând.Tatăl meu era un om luminat, deşinu avea decât 7 clase. M-a îndem-nat mereu să învăţ, punându-mă săaleg între oi, porci şi carte. Tata m-aşi transferat de la Muşeteşti la Sadu,tot ca să învăţ mai multă carte şi în-tr-adevăr a fost un salt.Apoi a fost unchiul meuDumitru Belu, care m-a adus la li-ceul de la Novaci la Craiova, undeam avut profesori de elită, de mareelită şi o dirigintă care mi-a fost cao mamă şi care văzând că sunt venitde la ţară, în inima Craiovei, m-asupravegheat tot timpul, trimeteascrisori periodic acasă, comunicân-du-le părinţilor la fiecare sfârşit detrimestru rezultatele şi caracteriză-rile comportamentului meu. Toateacestea mi-au dat un impuls, m-aupus într-o poziţie, alta decât dacă aşfi plecat de la un liceu de la ţară.Au mai fost şi doi ingineri fores-tieri din Bucureşti, Biju şi Rădulescu,care au avut un rol important în îm-plinirea destinului meu. Au fostmândri de mine şi au devenit pacien-ţii mei şi ei şi familiile lor. Biju numai e de mult, dar Rădulescu vine şiacum, la 85 de ani la mine la cabinetşi mai rememorăm împreună întâm-plări din acea vreme. Nişte oamenideosebiţi cum întâlneşti tot mai rarîn zilele noastre.R. - Mai profesaţi?- Da, suntem cinci. Eu, copiii,soţia şi soţia fiului. E adevărat că amlăsat-o mai moale, eu sunt pensionarşi mai lucrez doar 3 zile pe săptămâ-nă. Nu mă bucur însă de viaţa depensionar, să mă duc în parc, sau înstaţiune, ca să stau acolo 2 săptă-mâni. Trebuie să stau pe baricade şinici nu întrevăd ca într-o perioadăapropiată să fiu un aşa zis pensionar,să stau să joc table, să nu am ce face.R. - Cum arătau visele dumneavoastrăde copil, mă repet, străbă-tând Priporul? Aţi bănuit vreodatăcât de departe veţi ajunge?- Nu, nu, niciodată. În primiiani, la Craiova, aflasem că există ofacultate de agronomie. Mă gân-deam că tare realizat aş fi, dacă aşreuşi, să intru la Facultatea deAgronomie, să fiu un inginer agro-nom la Muşeteşti. Am ajuns multmai departe decât am visat...R. - Pe vremuri era bună, liniş-tită viaţa de stomatolog?- Am lucrat la stat şi nu pot săspun că am dus-o rău. În aceea perioadăam avut şi un episod interesantîn 1974, când am intrat în con-flict cu autorităţile politice alevremii. Am scris o scrisoare la alXIV-lea congres, în care-mi expri-mam opinia că Ceauşescu nu maitrebuie reales, că a făcut destul răunaţiunii. Scrisoarea mea a ajuns lasecuritate bineînţeles, am fost an-chetat vre-un an de zile.R. - Aveaţi totuşi o profesie, săo numesc - liberală, ce v-a venit?- Aveam o profesie liberală, dareu eram şi atunci ca şi acum liberal îngândire, fără să fiu, nici atunci niciacum, membru de partid. Studiasemşi a doua facultate în acea perioadă,,Istorie şi Filosofie” şi aveam o păreredespre ce înseamnă viaţa şi demo-craţia. Am fost anchetat până în 1975pentru ,,propagandă împotriva orânduiriisocialiste”. Faptă gravă, socoti-tă atunci cu condamnare de mulţi ani.Norocul meu a fost dat tot de întâm-plare. În 1975, când eu eram în plinăanchetă, se desfăşura conferinţa de laHelsinki pentru securitate şi cooperareîn Europa. Aici Ceauşescu a rapor-tat că în Romania nu sunt opozanţipolitici, ci doar persone nebune care ise opun. În consecinţă şi mie mi s-afăcut o înscenare, că nu aş fi sănătos.Am fost internat câteva săptămâni,m-au întrebat dacă nu am fost lovit lacap, am spus că avusesem un acci-dent de circulaţie, asta a putut trecedrept explicaţie şi mi s-a dat un dia-gnostic - stare psihopatoidă - şi amfost clasat şi iertat fiind anul conferin-ţei de la Helsinki. Pentru asta intru încategoria deţinuţilor şi persecutaţilorşi azi primesc o pensie de 13 lei, plusalte drepturi conferite prin Legea118/1990.R. - Povestiţi-mi despre ascensiu-ne, începutul văd că a fost greu, dar odată pornit v-a mai stat ceva în cale?- Ascensiunea mea economică aînceput după revoluţie. Lucrasempână atunci într-o mare Policlinicădin Bucureşti şi în 1990 am fostprintre primii care am deschis cabi-net particular în Bucureşti. Ştiam cădin munca la un cabinet dentar nu sepoate face avere. Se poate trăi bini-şor sau chiar bine, dar nu poţi faceavere. În perioada aceea, după ce măprivatizasem, copiii mei erau dejastudenţi la Stomatologie, mi-au ce-rut să-i ajut să-şi găsească ceva delucru, la firmele prietenilor sau paci-enţilor mei. Iniţial am avut o reţinerefiindcă nu eram nişte neputincioşi,dar la rugămintea lor am făcut-o. Înacea vară i-am dat băiatului maşinape care o aveam, o Dacie, pe care aterminat-o cărând saci de ciment dela un şantier la altul şi s-a ales cu ba-nii de discotecă din toată afacereaasta. Rugămintea copiilor însă m-afăcut să mă gândesc la ceva care săputem face noi şi cum nu mă price-peam decât la stomatologie m-amgândit că apăruse o piaţă a materialelordentare şi câteva firme de im-port. Am apelat la nişte prieteni carefăceau import de medicamente, întrebându-idacă nu ar putea să im-porte nişte materiale dentare, că amnişte copii care ar fi dispuşi să le dis-tribuie. Domnul Popescu a fost deacord, cu condiţia ca eu să-l consiliezcu privire la materialele care pu-teau fi distribuite. Am făcut o primălistă, bine gândită, de importuri şi cuajutorul copiilor am început să ledistribuim. Norocul nostru a fost căacest om a avut încredere în noi şi aimportat primele materiale pe baniilui, fiindcă noi nu dispuneam desuma necesară atunci. După primulimport, i-am plătit omului 20.000dolari rămânându-ne şi nouă cevaprofit. Au urmat alte importuri. Nuaveam sediu, nu aveam depozit,domnul Popescu le ţinea în depozi-tele firmei sale şi copiii împreună cumine le luam cu portbagajul maşiniişi le distribuiam. După unul sau doiani, am strâns şi noi 5-6 mii de dolaricu care am putut să facem primulimport propriu. Apoi am avut inspi-raţia să beneficiem de legile careerau în ani ‘90. Dacă aveai un acţio-nar străin care aducea ca aport uncapital de 100 de dolari erai scutit deimpozit doi ani. Apoi a apărut o altălege în care pentru alţi 2 ani de scu-tire aportul trebuia să fie de 10.000de dolari. Atunci împotriva voinţeimele, fiica mea a hotărât să-şi vândăgarsoniera ca să avem bani pentruacest aport. De multe ori e bine capărinţii să asculte de copii, fiindcă eiau prospeţimea şi curajul tinereţii.Nu a fost singura dată când mi-amascultat copii şi viaţa a demonstratcă am făcut foarte bine.Atunci, în decembrie 1994, amînfiinţat o nouă firmă, pe care oavem şi în prezent, începând ca importatoridirecţi de la o singură fir-mă care distribuia 17 produse. Înprezent importăm de la 25 de firmepeste 2.000 de produse. De la o ci-fră de afaceri minusculă am ajunsastăzi la o cifră de afaceri de 8 mili-oane de euro.R. - Vorbiţi-mi puţin despre lo-curile natale. Cum le-aţi lăsat şicum le găsiţi azi? Cât de des reve-niţi în Gorj?- Merg cu drag, de cel puţin 3ori pe an. Îmi place să merg la sărbători,să chemăm lăutari să petre-cem, cum făceam pe vremuri. Mergcu noi şi copiii, acum împreună cucopiii lor. Găsesc că şi în sărăciaaceea s-au făcut progrese. E marelucru să existe apă curentă la chiuvetă,nu numai la poartă, baie, televizor,cablu, telefon, în rest oame-nii o duc greu, se cârpesc de pe o zipe alta, dar speranţe sunt.R. - Relaţia cu Gorjul e limitatădoar la familie, sau legăturile suntmai diverse? Mă gândesc aici la au-torităţi. Mai sunteţi conectaţi la celece se petrec în viaţa gorjenilor?- Ştiu ce se întâmplă în Gorj.Sunt atent la toate evenimentelecare sunt legate de Gorj, de viaţaeconomică şi politică de acolo.Legătura cu judeţul e mai slabă,pentru faptul că eu am plecat de la14 ani de acolo. Cu cei din Arşeni şiMuşeteşti e mai strânsă şi nu numaicu familia. De pildă am adus aici, înurmă cu patru ani, o familie dinMuşeteşti, împreună cu cei doi co-pii, cărora le-am acordat o şansăaşa cum şi mie mi-au acordat alţii.R. - Vă muţumesc pentru amabilitateaşi bucuria cu care aţi ac-ceptat să fiţi invitatul rubricii mele.- Urez succes publicţiei VIAŢAÎN GORJ şi-i doresc viaţă lungă!A consemnat, Maria Băcescu