Occidentul romanesc nr 110 - 2020 iunie

Dr. Gabriela Căluţiu Sonnenberg
(Benissa-Spania), Editor Senior OR
Pe măsură ce se apropie
Sevilla, munţii din Sistemul
Masiv Betic dispar din câmpul
vizual şi lasă privirea liberă
peste o splendoare de
oraş. Guad al Kevir, astazi
Guadalquivir, este râul care a
făcut posibilă înflorirea fără
precedent a Sevilliei, singurul
port maritim de interior al
Spaniei, unul din puţinele oraşe
spaniole aşezate complet la şes,
fără denivelări importante.
Accesibilitatea lui e folosită
din plin de locuitorii care îl
străbat pe biciclete. Prezenţa
râului traversat de poduri, cumulată
cu puzderia de biciclete,
aminteşte vag de un oraş
flamand. Poziţia la şes a oraşului
are şi un mare dezavantaj:
Sevilla înregistrează vara
temperaturi excesiv de mari.
Pe valea Guadalquivirului, între
Sevilla şi Córdoba, termometrul
indică medii anuale de
28º C. Tot aici, după-amiezile
cu 36º C nu sunt excepţii, ci
înfricoşătoare „normalitate”
în zilele de iulie şi august. Dealtfel,
nu departe de Sevilla se
află localitatea Écija, „tigaia
Andaluziei”, locul în care s-a
depăşit temperatura de 50º C,
record absolut european!
Încă de la fondarea sa,
Sevilla a fost sortită unui destin
special. Legenda spune că
farmecul locurilor l-a vrăjit pe
însuşi Hercule, determinându-l
să fondeze aici o aşezare. Mai
puţin controversată decât legenda
semizeului Hercule este
realitatea istorică incontestabilă
de dată mai „recentă” care
atestă negru pe alb că în istoria
Imperiului Roman au existat
doar doi împăraţi născuţi în
afara graniţelor Italiei de azi,
amândoi din Sevilla: Adrian şi
Traian. Fii şi fiicele oraşului nu
au îndeplinit întotdeauna roluri
„cuminţi”. Din Sevilla a pornit
Don Juan în lume, zdrobind
inima atâtor femei. Bărbierul
Figaro şi-a dus traiul aici. La
fel Carmen, eroina lui Merimé
şi a lui Bizet, despre care se
spune că era o mică drăcoaică.
Sunt mulţi cei care pretind că
solul Sevilliei ar fi fost sărutat
pe alocuri de diavol.
Dar înainte să se nască
Domniile lor, Sevilla a fost
centrul nevralgic al tranzacţiilor
comerciale ale fenicienilor,
trecând apoi sub dominaţia
cartagenezilor, urmaţi
de romani şi vizigoţi care, la
rândul lor, au predat ştafeta
regilor mauri. Reconquista a
redat oraşul creştinătăţii începând
cu anul 1248, pentru ca
la numai cinzeci de ani după
terminarea ei, odată cu descoperirea
Americii, Sevilla să
devină Metropola Lumii Noi.
Ca un fel de capitală medievală,
S evilla găzduia „guvernul”
Imperiului în care soarele nu
apunea niciodată. Tot aurul
Americii, toate bogăţiile de
peste ocean aduse de caravelele
conquistadorilor şi de vasele
comerciale ale „ Invincibilei
Învinse” (Armada), au trecut
fără excepţie prin portul sevillez,
deţinătorul monopolului
absolut pentru comerţul cu
noul continent.
Privind înapoi la istoria
atât de complexă a oraşului nu
e de mirare că înseşi pietrele
caldarâmului prind glas. Legat
de expresia „pietrele vorbesc”,
anecdota preferată a localnicilor
descrie eşecul proiectului
de construcţie a reţelei citadine
de metrou. Nu i s-a pus în
cale cine ştie ce piedică tehnică
sau tectonică, ci pur şi simplu
vestigiile istorice inestimabile,
care răsar la fiecare pas.
În urma suspendării repetate
a lucrărilor, la insistenţele arheologilor,
după 30 de ani de
tergiversări, edilii oraşului au
renunţat la proiectul de metrou
şi au construit în numai şase
Călător prin lume IUNIE
2020 15
Sevilla, orașul unde „pietrele vorbesc”
luni o exemplară reţea de suprafaţă,
cu tramvaie moderne,
super-rapide.
Nu se poate imagina intrare
mai triumfală în oraşul
S evilla decât prin Avenida de la
Palmera. Bulevardul e flancat
de pavilioanele naţionale ale
ţărilor participante la Expoziţia
hispano-americană din 1929.
Cuvântul pavilion e impropriu
şi nu reflectă nici pe departe
frumuseţea clădirilor, felul în
care fiecare dintre ele redă la
dimensiuni deloc neglijabile
spiritul şi quintesenţa ţării care
l-a construit. Realizăm cât de
familiari eram – fără să ştim
– cu particularităţile fraţilor
noştri întru latinitate de peste
ocean, când zărim detalii care
amintesc de civilizaţiile apuse
ale aztecilor sau incaşilor. În
acelaşi timp, înţelegem cât de
distincte sunt ţările Americii
de Sud şi cele din America
Centrală, unele mititele şi sărace,
altele puternice şi bogate,
adevărate imperii amazoniene.
Pavilioanele celor bogate,
surprinzătoare prin dimensiuni,
sunt intercalate cu altele
mai modeste, care compensează
prin faţade împodobite
cu multă imaginaţie. Detectăm
adevărate bijuterii în fantezii
multicolore, ca de exemplu
clădirea albastră a Guatemalei!
Multe construcţii găzduiesc
astăzi ambasade, spitale, instituţii
de învăţământ sau centre
administrative. Neuitat rămâne
frumosul palat cu destinaţia
surprinzător de profană de
Oficiu al Forţelor de Muncă.
Deşi Expoziţia Hispano-
Americană a eşuat complet
în urma fiascoului bursier din
anul cu ghinion 1929, palatele
dăinuie şi încântă în continuare.
Gurile rele susţin că Sevillia
mai plăteşte şi astăzi dobânzile
datoriilor făcute pe atunci. În
schimb, nimeni nu contestă
că, datorită lor, faţa oraşului
s-a schimbat radical, în bine.
Odată ajunşi în perimetrul
rezervat Spaniei, la vederea
Pavilionului Regal din Piaţa
Americii şi a clădirilor bogat
decorate în stil mudejar (arab),
dispuse faţă în faţă cu cele care
imită filigranul argintat sevillan
(plateresco, de la plata
= argint), uităm de necazurile
financiare ale administraţiei
oraşului şi rămânem uimiţi de
atâta frumuseţe. Lovitura de
graţie ne-o dă Plaza de España,
semicercul imens care încinge
parcă într-o îmbrăţişare, cu
două turnuri laterale, cele 52
de provincii ale Spaniei. Fiecare
provincie e reprezentată
separat într-o nişă, cu o bancă
din mozaic în culorile specifice,
alături de stemă şi de o placă
istorică. La mijloc ţâşneşte
veselă, ca un mănunchi lichid
de flori supradimensionale,
fântâna arteziană care a servit
ca decor de fundal în Războiul
Stelelor sau, mai recent, în filmul
Codul da Vinci.
Semicercul monumental al
Plazei de España se deschide
larg, vrând parcă să facă introducerea
spre cel mai renumit
parc al Spaniei, luxuriantul
María Luisa. Multe din plantele
cultivate aici a fost la origine
o raritate de peste ocean,
adusă treptat şi aclimatizată
pentru întâia oară pe bătrânul
continent. Oraşul face astfel
şi în plan botanic oficiile de
punte între lumi. Depăşim
sediul actual al Universităţii
din Sevillia, o imensă clădire
compactă restaurată, în care
a funcţionat multă vreme
Fabrica de Tutun. Metamorfoza
din Fabrică de Tabac în
Universitate e un exemplu tipic
al talentului andaluz de a
improviza. Legenda spune că
aici a lucrat frumoasa Carmen,
nărăvaşa cu destin tragic, care
l-a inspirat pe Bizet.
Imaginea ei se perpetuează
prin oraş, ori de câte ori câte un
grup de tineri îşi aşterne podiumul
de lemn la colţ de stradă
şi începe să danseze bătând
din palme. Sevilla este una
din capitalele incontestabile
ale flamencoului. Dar despre
falmenco merită vorbit într-un
capitol separat, căci este fenomenul
cel mai complex şi mai
fascinant posibil, o adevărată
explozie de emoţii, culori şi
graţie. Intrăm în inima oraşului
traversând un parc cu copaci
exotici aduşi de peste ocean:
Jardines de Murillo, botezat
aşa în cinstea pictorului care
a înzestrat oraşul cu multe tablouri
impresionante. Odată
în plus, monumentul plasat în
Parcul Murillo şi dedicat lui
Columb aminteşte de descoperirea
Americii, cel mai impor-
tant episod din istoria oraşului.
Pe străzile strâmte ale cartierului
Santa Cruz pulsează
viaţa veselă. Nu a fost întotdeauna
aşa. Casele albe, înghesuite
una în alta, par nişte
siluete temătoare, sugerând
parcă amintiri din vremurile
de pe când aici locuiau evreii
săraci. Se înşiră de-a lungul
străduţelor înguste, ca nişte
miniaturi dintr-un sat de păpuşi.
Azi, El Barrio de Santa
Cruz e adresa preferată pentru
o ieşire la terasă, în umbra
unui patio umbros. Turiştii
vin în valuri, pândiţi chiar de
la intrare de barzi locali ce se
alipesc instantaneu grupului,
cântând la chitară din mers.
Mai nou, serenadele se aud
toată ziua, nu doar seara. Un
vad discontinuu de vizitatori
se prelinge agale pe lângă
zidul secular al reşedinţei
Regilor Catolici.
Renumitul Alcazar se află
în bună funcţionare şi e folosit
frecvent de familia regală spaniolă
ori de câte ori zăboveşte
în oraş (adesea). Întâlnim la
tot pasul logotipul oraşului
Sevilla, o stranie înşiruire de
simboluri, scrise parcă de o
mână nesigură. Simbolul, care
se regăseşte pe ziduri şi frontispicii,
pe stâlpii de iluminaţie
publică, pe toate documentele
oficiale emise de primăria
oraşului Sevilla, şi până şi pe
maşinile poliţiei, ţine loc de
emblemă a oraşului. Litera
din centru nu este cifra 8, ci
reprezintă un ghemotoc de
aţă, cuvânt care în spaniolă
înseamnă „madeja”. La citirea
inscripţiei se obţine expresia
„no-madeja-do”, sau „no me
ha dejado”, tradus prin „nu m-a
lăsat”. Se spune că Alfons al X-
lea ar fi rostit-o, exprimându-şi
recunoştinţa faţă de oraşul care
nu l-a abandonat, găzduinduindu-i
exilul după detronare. Prin
ghemul de aţă, simbolul face o
trimitere la nodul gordian tăiat
de Alexandru cel Mare cu
spada (din latină, „nodo”, nod).
De asemenea, prescurtarea ND
are conotaţii religioase, semnificând
Numele Domnului
( Nomen Domini în latină).
Autor: Gabriela Căluțiu
Sonnenberg (Benissa –
Spania)
Economist, scriitor și jurnalist,
promotor de cultură,
traducător. Senior Editor în
cadrul redacției Occidentul
Românesc.