Occidentul romanesc nr 110 - 2020 iunie

Cuvânt înainte IUNIE
2020 03
Despre loialitate și respect
pe timp de pandemie
Kasandra Kalmann-Năsăudean
Director editorial - OR
Jurnalist investigații,
membru CCNMA
Trăim într-o lume în care
loialitatea față de o persoană,
un grup sau o instituție este
considerată de către mulți un
semn de slăbiciune, nicidecum
o calitate sau o dovadă de caracter.
A fi loial înseamnă să
pui interesele celuilalt deasupra
intereselor tale. Este un
semn de altruism, indiferent
dacă vorbim despre o persoană
sau o cauză pe care am decis
să o susținem.
Pe de altă parte, dacă dorim
să ne manifestăm loialitatea
trebuie să ne pregătim de
sacrificii. Nu este vorba doar
despre cel suprem, față de țară,
pe care l-au făcut milioane de
militari și civili de-a lungul istoriei,
ci și de sacrificiile mai
mărunte, față de familie sau
prieteni.
Loialitatea este un cuvânt
cu greutate. Într-o lume în
care conceptul de a fi loial
unui principiu, unor tradiții,
unei cauze, unui lider, a devenit
unul superfluu. Dacă este
așa, ce șanse sunt de a construi
și consolida relații de business
bazate pe asemenea principii
și idei?
Se spune că noțiunile de
loialitate și onoare par să fie
elemente mistice rupte din
poveștile cu eroi, caracteristici
ale unor personaje fabuloase
pierdute undeva în
negura timpului, despre care
putem doar să povestim. Oare
chiar așa să fie? Să ne fi cufundat
atât de mult în goana
nebună a supraviețuirii, încât
să fi uitat complet de ele, să
fi eliminat în totalitate un element
de bază, un element atât
de important? Până la urmă
în ce constă conceptul acesta
și cine mai este în stare să se
ghideze după el?
Loialitatea presupune săți
dovedești integritatea prin
acțiuni cinstite față de o cauză,
un proiect, așa numitele acte
de bună-credință. Mai mult
decât atât, reprezintă asumarea
și respectarea cu fidelitate
a unor angajamente luate, iar
cel care o face este caracterizat
prin onestitate și probitate. Cu
alte cuvinte, să oferi ceea ce
ai promis, atunci când ai promis.
Să o faci cu devotament,
nu din constrângere, să o faci
pentru că așa e echitabil. Așa
arată de fapt normalitatea.
Toate cele menționate mai
sus, nu sunt, de altfel, decât
practici normale de business.
Cu toții căutăm, și la rândul
nostru încercăm să oferim
tot ceea ce avem mai bun,
să ne asumăm calitatea unor
produse sau servicii prin angajamentele
pe care ni le-am
luat în momentul în care am
semnat un contract și facem
asta pentru simplul motiv că
ne respectăm propria muncă,
ne respectăm pe noi, ne
respectăm colegii și mai ales
partenerii.
Așadar, printr-un raționament
foarte simplu și logic,
loialitatea nu este nimic mai
mult decât o practică în business.
Ea nu se cere, ci se
câștigă. Și se câștigă prin
reciprocitate. Loialitatea nu
poate fi cerută fără a oferi la
schimb aceleași valori și sentimente.
Și atunci de ce ne este
atât de greu să fim loiali? De
ce ne lăsăm „cumpărați” atât
de ușor de un preț insignifiant
mai mic, fără să înțelegem ce
se află în spatele acelui cost?
Poate pentru că e mai ușor,
dar să nu uităm că lucrurile cu
adevărat bune și rezistente nu
se obțin ușor.
Un partener cu adevărat de
încredere este cel care, vorba
americanilor, „will stick to his
guns”. Un partener puternic
este cel pe care te vei putea
baza în orice împrejurare, fie
ea criză economică, pandemie
sau de orice altă natură. Cel
care indiferent de conjunctură,
nu va dispărea, ci din contră,
va fi întotdeauna doar la un
telefon distanță.
Există desigur și reversul.
Nu trebuie confundată loialitatea
cu o comoditate lipsită
de inițiativă sau o teamă de
schimbare. A fi loial unui partener,
de exemplu, înseamnă
mai mult decât refuzul de a
încerca ceva nou, doar pentru
că ar presupune un efort
suplimentar de a te informa și
de a transmite la rândul tău o
serie de informații. Loialitatea
provenită din inerție, nu
este constructivă, ea creează
o rezistență la schimbare și
progres.
Am crezut inițial, la începutul
acestei pandemii, că
acest concept al valorii și al
loialității se va pierde total.
Realitatea a demonstrat însă
contrariul. Și anume, aceea că
oamenii și companiile, care au
înțeles și au transformat aceste
principii într-un mod de viață
sănătos, au supraviețuit. Și nu
este puțin lucru.
„Loialitatea. Este vorba
de o însușire a caracterului,
de o capacitate de a evita
oportunismul, duplicitatea,
fățărnicia, fariseismul. Un
om loial nu face tranzacții
de principii. Una dintre cele
mai grave consecințe ale
comunismului este tocmai
această aiuritoare gimnastică
a valorilor în care dispar
distincțiile dintre onoare și
dezonoare. Un univers plumburiu
unde totul este o apă
și-un pământ, vorba Monicăi
Lovinescu, așadar unul în
care totul se transformă în
noroi…”
(Vladimir Tismăneanu)