Brown Dan-Ingeri_si_Demoni

ştiinţe de la Harvard. „Miracolele” erau lăsate în seama Facultăţii de
Teologie.
— Păreţi sceptic, interveni Kohler. Credeam că sunteţi specialist în
simbolistica religioasă. Nu credeţi în miracole?
— Nu mi-am format încă o opinie cu privire la miracole.
„Mai ales cu privire la cele care se petrec într-un laborator ştiinţific!”
— Poate că „miracole” este un cuvânt ales greşit. Încercam doar să
vorbesc pe limba dumneavoastră.
— Pe limba mea? întrebă Langdon, simţindu-se dintr-o dată foarte prost.
N-aş vrea să vă dezamăgesc, domnule, dar eu studiez simbolistica religioasă.
Sunt universitar, nu preot.
Kohler încetini brusc şi se întoarse spre el, cu privirea uşor îmblânzită:
— Desigur. Ce greşeală din partea mea! Omul nu trebuie să aibă
neapărat cancer pentru a-i studia simptomele.
Langdon nu mai auzise o astfel de remarcă.
În vreme ce continuau să înainteze, Kohler încuviinţă, înclinând din cap:
— Bănuiesc că noi doi ne vom înţelege perfect, domnule Langdon.
El însă se îndoia oarecum.
În vreme ce se grăbeau, Langdon începu să audă un huruit puternic
undeva, în faţă. Cu fiecare pas sunetul era tot mai puternic, reverberând
prin zidurile înconjurătoare; părea a veni de la capătul culoarului pe care
mergeau.
— Ce este asta? întrebă într-un târziu, fiind nevoit să strige pentru a se
face auzit. Parcă se apropiau de un vulcan în erupţie.
— Camera de cădere liberă, spuse Kohler, a cărui voce cavernoasă se
auzea cu uşurinţă în vacarm, dar el nu mai oferi alte explicaţii.
Langdon nu mai întrebă nimic. Era extenuat, iar Maximilian Kohler nu
părea câtuşi de puţin interesat în a câştiga vreun premiu pentru ospitalitate.
Mai bine să se gândească la motivul care îl adusese aici. Illuminati. Era de
presupus că, undeva, în această uriaşă instituţie, se afla un cadavru... un
cadavru însemnat cu un simbol pentru care făcuse cu avionul 4 500 de kilometri
ca să-l vadă.
Apropiindu-se de capătul culoarului, huruitul devenise aproape
asurzitor, trimiţându-şi vibraţiile prin tălpile lui Langdon. Cotiră urmând
culoarul şi la dreapta apăru o galerie de vizionare. În peretele curbat erau
încastrate patru ferestre de sticlă groasă, asemenea hublourilor unui
submarin. Langdon se opri şi se apropie pentru a privi printr-una dintre ele.
Profesorul Robert Langdon văzuse câteva lucruri ciudate în viaţa lui, dar
ăsta le depăşea pe toate. Clipi des, întrebându-se dacă nu cumva are
halucinaţii. Dincolo de hublou se deschidea o enormă încăpere circulară. În
interiorul ei, plutind de parcă ar fi fost complet lipsiţi de greutate, se aflau
oameni. Trei. Unul îi făcu semn cu mâna şi execută o tumbă în aer.
„Dumnezeule! exclamă în sinea lui. Cred că sunt în ţara lui Oz!” Podeaua
încăperii era formată dintr-o reţea strânsă, ca o plasă de sârmă. Sub ea se
zărea silueta tremurândă a unui uriaş propulsor metalic.
— Camera de cădere liberă, spuse Kohler, oprindu-se pentru a-l aştepta.
Paraşutism în interior, fără paraşută. Pentru eliberarea stresului. Este un
14