Brown Dan-Ingeri_si_Demoni

— Teoria Generală a Câmpului Unificat, replică directorul. Teoria a tot ce
există.
— Înţeleg, spuse Langdon, fără a înţelege însă ceva.
— Sunteţi familiarizat cu fizica particulelor, domnule Langdon?
— Sunt familiarizat cu fizica generală — corpuri în cădere, chestii de
genul ăsta.
Anii săi de paraşutism îi conferiseră un profund respect pentru extrema
forţă a acceleraţiei gravitaţionale.
— Fizica particulelor studiază atomii, nu-i aşa?
Kohler clătină din cap:
— Atomii sunt ca nişte planete în comparaţie cu ceea ce analizăm noi.
Munca noastră se axează pe nucleul atomului — abia a zece mia parte din
întreg. Tuşi din nou şi reluă cu un aer bolnav: Cei care lucrează la CERN
încearcă să găsească răspunsuri la aceleaşi întrebări pe care omul şi le-a
pus încă de la începutul existenţei sale. De unde venim? Din ce suntem
constituiţi?
— Şi răspunsurile se află într-un laborator de fizică?
— Păreţi surprins.
— Sunt. Mie întrebările îmi par mai degrabă spirituale.
— Domnule Langdon, toate întrebările au fost iniţial spirituale. Încă de la
începutul lumii, spiritualitatea şi religia au fost chemate să completeze ceea
ce ştiinţa nu putea înţelege. Răsăritul şi apusul Soarelui erau odinioară puse
pe seama lui Helios şi a carului său înflăcărat. Cutremurele şi inundaţiile
erau considerate furii ale lui Poseidon. Ştiinţa a dovedit între timp că acei zei
erau doar nişte falşi idoli. În curând va demonstra că toţi zeii sunt nişte falşi
idoli. Ştiinţa oferă astăzi răspunsuri la aproape toate întrebările omului. Au
mai rămas doar câteva nelămurite, şi acestea sunt cele de tip ezoteric. De
unde venim? Ce căutăm aici? Care este sensul vieţii şi al universului?
Langdon era înmărmurit:
— La aceste întrebări încearcă CERN să răspundă?
— Vă corectez. La aceste întrebări răspunde.
Între ei se lăsă un moment de tăcere. În vreme ce-şi continuau drumul
printre clădirile rezidenţiale, un disc Frisbee plană pe deasupra şi se opri
deodată, chiar în faţa lor. Kohler îl ignoră, fără a se opri.
O voce răsună peste pajişte:
— S'il vous plaît!
Langdon îşi întoarse privirea. Un bătrânel cu parul alb, într-un tricou pe
care scria: „College Paris”, îi făcu semn cu mâna. Langdon ridică discul şi i-l
aruncă omului. Bătrânul îl prinse cu un deget şi jonglă cu el de câteva ori
înainte de a-l expedia peste umăr, spre partenerul său.
— Merci! îi strigă apoi.
— Felicitări! spuse Kohler. Tocmai v-aţi jucat cu un laureat al Premiului
Nobel, Georges Charpak, inventatorul camerei proporţionale multicablu.
Langdon dădu din cap: „Ziua mea norocoasă!”
După încă trei minute, ajunseră în sfârşit la destinaţie: o clădire masivă,
bine întreţinută, înconjurată de un pâlc de plopi de munte. Comparativ cu
celelalte dormitoare, aceasta părea mai luxoasă. Pe plăcuţa de piatră de la
16