Brown Dan-Ingeri_si_Demoni

cum le poate stoca. Eu i-am sugerat aceste conteinere: înveliş ermetic
nanocompozit, cu electromagneţi opuşi la capete.
— Se pare că geniul tatălui tău a fost molipsitor.
— Nu chiar. Am preluat ideea din natură. Sepia cuirasat îşi imobilizează
prada între tentacule folosind descărcări nematocistice. Am utilizat şi eu
acelaşi principiu. Fiecare conteiner are doi electromagneţi, câte unul la
fiecare capăt; câmpurile magnetice create, de sens opus, se întâlnesc în
centrul recipientului şi menţin antimateria acolo, suspendată în vid.
Langdon privi din nou conteinerele. Antimaterie plutind în vacuum, fără
a atinge nimic. Kohler avea dreptate: era genial.
— Unde este sursa de alimentare a electromagneţilor? întrebă directorul.
— În pilonul de sub conteiner. Recipientele sunt înşurubate într-un
suport care le încarcă în mod continuu, astfel încât electromagneţii sunt
activi tot timpul.
— Şi dacă nu mai sunt activi?
— Evident, antimateria nu mai stă suspendată, atinge fundul
recipientului şi asistăm la o anihilare.
Langdon ciuli urechile:
— Anihilare?
Cuvântul nu-i plăcea câtuşi de puţin. Vittoria părea însă netulburată:
— Da. Dacă antimateria intră în contact cu materia, ambele sunt
distruse instantaneu. Fizicienii numesc acest proces „anihilare”.
— Oh! făcu Langdon.
— E cea mai simplă reacţie din natură. O particulă de materie şi una de
antimaterie se combină şi formează două particule noi, numite fotoni. Un
foton este o mică izbucnire de lumină.
Profesorul auzise despre fotoni; ştia că sunt particule de lumină — cea
mai pură formă de energie. Se abţinu să întrebe despre modul în care
căpitanul Kirk folosea torpilele fotonice împotriva klingonienilor, însă îşi
exprimă o altă nedumerire:
— Aşadar, dacă antimateria cade, vedem o mică izbucnire de lumină?
Vittoria ridică din umeri:
— Depinde ce înţelegem prin „mică”. Iată, daţi-mi voie să vă arăt!
Întinse mâna după un recipient şi începu să-l deşurubeze din suportul
lui.
Pe neaşteptate, Kohler scoase un strigăt de spaimă şi se repezi în faţă,
lovind-o peste mână:
— Vittoria! Ai înnebunit?!
22
În mod greu de crezut, Kohler se ridicase, clătinându-se pentru câteva
momente pe picioarele lui subţiratece. Faţa îi era albă ca varul:
— Vittoria! Doar nu vrei să scoţi conteinerul acela!
Langdon îi privea tăcut, surprins de panica neaşteptată a directorului.
— Cinci sute de nanograme! exclamă Kohler. Dacă întrerupi câmpul
magnetic...
48