Brown Dan-Ingeri_si_Demoni

Prinţul Philip, Louis Armstrong, plus o pleiadă de magnaţi actuali ai
finanţelor şi industriei.
Kohler arată furios spre trupul lui Vetra:
— Ţinând seama de această dovadă, poate că fanii conspiraţiilor au
dreptate.
— Îmi dau seama cum par lucrurile, răspunse Langdon pe un ton cât
mai diplomatic. Şi totuşi, o explicaţie mult mai plauzibilă ar fi aceea că o altă
organizaţie a preluat simbolul Illuminati şi îl foloseşte în propriile scopuri.
— Ce scopuri? Ce dovedeşte această crimă?
„Bună întrebare!” îşi spuse Langdon. El, unul, nu-şi putea da seama de
unde reapăruse simbolul acum, după patru sute de ani.
— Tot ceea ce vă pot spune este că, dacă Illuminati ar fi încă activi —
lucru de care mă îndoiesc profund — în nici un caz nu ar fi implicaţi în
moartea lui Leonardo Vetra.
— Nu?
— Nu. Chiar dacă militau pentru abolirea creştinismului, Illuminati îşi
manifestau puterea prin mijloace financiare şi politice, nicidecum prin acte
teroriste. În plus, confreria avea un cod moral strict cu privire la cei pe care-i
considera duşmani. Membrii ei îi apreciau pe oamenii de ştiinţă în cel mai
înalt grad. În nici un caz nu ar fi ucis un savant ca Leonardo Vetra.
Ochii lui Kohler îi aruncară o privire îngheţată:
— Poate am omis să menţionez că Vetra nu era câtuşi de puţin un
savant obişnuit.
Langdon suspină răbdător:
— Domnule Kohler, sunt sigur că Leonardo Vetra era un om strălucit din
multe puncte de vedere, dar realitatea este că...
Fără nici un avertisment, Kohler îşi roti scaunul şi ţâşni afară din
încăpere, lăsând în urmă, pe culoar, o dâră de ceaţă alburie.
„Pentru numele lui Dumnezeu!” bombăni Langdon şi se luă după el.
Kohler îl aştepta într-un alcov, la capătul culoarului:
— Acesta este biroul lui Leonardo, spuse el, arătând spre o uşă glisantă.
Poate când îl veţi vedea, vă veţi schimba părerea.
Şi, cu un oftat greu, deschise uşa.
Langdon aruncă o privire înăuntru şi instantaneu simţi cum i se face
părul măciucă. „Sfântă Maică a lui Iisus!” murmură ca pentru sine.
12
Într-o altă ţară, un tânăr paznic aştepta răbdător în faţa unui set scump
de monitoare video, privind crâmpeiele ce i se derulau în faţa ochilor —
imagini în direct preluate de sute de camere video fără fir, care supravegheau
uriaşul complex. Imaginile se succedau într-o procesiune neîntreruptă.
Un culoar cu decoraţiuni scumpe.
Un birou personal.
O bucătărie de dimensiuni industriale.
Pe fondul imaginilor, paznicul se strădui să-şi adune gândurile. Se
26