arhivele olteniei 24 - Institutul de Cercetari Socio-Umane "CS ...

40
Cezar Avram, Roxana Radu
_______________________________________________________________________________
militat pentru evitarea războiului: „Nu e nevoie de a manifesta prea mult zel
războinic, nici de a arăta un spirit gata de confesiuni prea mari. Trebuie să se
apere interesele proprii, încheind tratate nu numai cu grecii, dar şi cu barbarii. În
primul rând însă, trebuie să mărim puterea noastră militară şi pecuniară” 23 . Mult
mai temerar, eforul Sfenelaid a propus un atac surprinzător, prin care Atena ar fi
putut fi învinsă de aliaţi. Ambasadorii prezenţi la conferinţă au votat în
majoritate pentru declararea războiului cu Atena, care violase tratatul de pace
din anul 445 î. Chr.
Tratativele diplomatice au continuat şi după izbucnirea conflictului, prin
schimburi de delegaţi între ţările beligerante. Graţie acestor negocieri s-a ajuns
la un armistiţiu, urmat de încheierea „păcii lui Nicias”: „Tratatul de faţă l-au
încheiat atenienii şi lacedemonienii cu aliaţii, în următoarele condiţiuni, întărite
de jurămintele fiecărui oraş: ...Să nu fie permis lacedemonienilor, cu aliaţii lor,
să ia armele în scopul de a ataca pe atenieni cu aliaţii lor; nici atenienilor cu
aliaţii lor de a ataca pe Lacedemonieni cu aliaţii lor, prin orice fel de mijloace” 24 .
Un alt aticol al acestui tratat stabilea oraşele care trebuiau restituite atenienilor
de către Lacedemonia: „Oraşele să fie independente până când vor plăti
contribuţia fixată de Aristide. După încheierea tratatului, să nu fie permis nici
atenienilor, nici aliaţilor lor, să ridice armele în paguba oraşelor” 25 . Printre
prevederile tratatului lui Nicias se numărau şi cele care priveau redarea
teritoriilor ocupate şi schimbul de prizonieri de război: „Lacedemonienii şi aliaţii
lor se obligă să restituie atenienilor pe Panact, iar atenienii, lacedemonienilor, pe
Coriphasi... şi pe toţi cetăţenii lacedemonieni ce sunt în prizonierat la Atena sau
în oarecare altă parte a statului Atenei, de asemenea şi pe toţi aliaţii... Tot aşa şi
lacedemonienii cu aliaţii lor, se obligă să restituie pe toţi atenienii şi aliaţii lor” 26 .
De asemenea, se mai stipula că durata tratatului era de 50 de ani, urmând ca
acesta să fie respectat „fără perfidie şi fără daune pe mare şi pe uscat” de către
cele două părţi contractante, care jurau să-şi îndeplinească obligaţiile „fără
înşelăciune şi cu dreptate”. Jurământul urma să fie reînnoit în fiecare an şi în
fiecare oraş, separat 27 . La final se prevedea posibilitatea de modificare a
tratatului în caz de nevoie, după care urmau semnăturile reprezentanţilor
ambelor părţi.
Tot în anul 423 î. Chr., Atena şi Sparta au mai încheiat o „înţelegere
amicală”, prin care se obligau să-şi acorde asistenţă reciprocă în caz de agresiune
din partea unui stat terţ sau în cazul izbucnirii unei răscoale a sclavilor, care ar fi
pus în pericol regimul statului grec, întemeiat pe sclavaj.
Nici această convenţie amicală, nici Pacea lui Nicias nu au fost de natură
să pună capăt conflictului dintre Atena şi Sparta, care a reizbucnit, într-o a doua
23 Apud Ibidem.
24 Apud Ibidem, p. 42.
25 Apud Ibidem.
26 Apud Ibidem, p. 42-43.
27 Ibidem, p. 43.