arhivele olteniei 24 - Institutul de Cercetari Socio-Umane "CS ...

46
Cezar Avram, Roxana Radu
_______________________________________________________________________________
Apollo din Delphi, Zeus din Olimp etc 49 . Refuzul sau încălcarea hotărârii unei
comisii de arbitraj putea duce la luarea unor măsuri de constrângere împotriva
oraşelor vinovate, inclusiv la război. În absenţa mijloacelor de a face să fie
respectate deciziile arbitrului (Teba refuză o hotărâre a Corintului), această
formă de reglementare a diferendelor va dispărea în sec. al IV-lea î. Chr.
Sub influenţa religiei, s-au dezvoltat o serie de norme speciale, care
reglementau raporturile între cetăţi sau desfăşurarea războiului. De o ocrotire
specială s-au bucurat pelerinii care mergeau la sărbătorile panelenice şi care
străbăteau teritoriul ocupat de o armată străină.
În dreptul consuetudinar exista prevederea ridicării, după victorie, a unui
„trofeu” ce trebuia să fie construit numai din materiale durabile (piatră sau
bronz) pentru ca adversitatea dintre cele două părţi să nu dăinuiască 50 .
Xenofon, în lucrarea sa Anabasis, atestă „fineţea diplomaţiei grecilor”
atunci când evocă necesitatea de a se încerca să se pună „stavilă suspiciunii
înainte să se ajungă la ostilităţi”. Solul armatei greceşti, care se retrăgea din
Persia, se adresa persanilor cu cuvintele: „Cunosc cazuri ce s-au întâmplat în
trecut când, uneori ca rezultat al unei informaţii rău-voitoare sau sub imperiul
neîncrederii, oamenii au fost înspăimântaţi unii de alţii şi, neliniştiţi, au produs
daune ireparabile celor care nici nu intenţionau şi nici nu doreau să le facă vreun
rău” 51 .
Înlăturarea suspiciunii şi crearea unui climat de încredere erau sarcini
importante ale diplomaţiei elene. Episodul atacului verbal al lui Demostene
împotriva lui Aeschines, pentru că acesta fusese de acord cu propunerile lui Filip
al Macedoniei de a se încheia o pace dăunătoare pentru atenieni în anul 346 î.
Chr. (Pacea lui Filocrate 52 ) reprezintă un exemplu negativ de diplomaţie
ateniană. Demostene, atacând partidul promacedonean şi pe Aeschines, făcea
următoarea reflecţie: „Solii nu dispun nici de corăbii de luptă, nici de infanterie
grea, nici de cetăţi; armele lor sunt cuvintele şi momentele prielnice. În
tratativele importante aceste momente sunt trecătoare şi, odată pierdute, ele nu
mai pot fi recâştigate... În acest fel, un sol care într-un sistem ca al nostru
acţionează încet, făcându-ne să pierdem momentele prielnice, nu numai că
pierde astfel de prilejuri, dar ne răpeşte şi controlul asupra evenimentelor” 53 .
Demostene a demascat adevăratele intenţii ale lui Filip într-o serie de discursuri,
dintre care cel mai important, din punct de vedere diplomatic, este „Filipica a
III-a”: „Degeaba vorbeşte regele Macedoniei despre intenţiile sale de pace.
49 Ibidem.
50 Mircea Maliţa, op. cit., p. 75.
51 Apud Ibidem, p. 77.
52 Această pace era considerată de oratorul popular Isocrate ca un prim pas către
unificarea Greciei sub hegemonia Macedoniei, considerând că Filip îi va elibera pe greci „de
despotismul barbar” şi îi va face fericiţi „pe toţi oamenii, prin cultura elină”. Vezi V. P. Potemkin
(coord.), op. cit., p. 49.
53 Harold Nicolson, op. cit., p. 13.