arhivele olteniei 24 - Institutul de Cercetari Socio-Umane "CS ...

48
Cezar Avram, Roxana Radu
_______________________________________________________________________________
războinici, ei capătă ceea ce au nevoie; când însă defăimează pe cei mai buni
cetăţeni şi atacă pe oamenii care se bucură peste hotarele statului atenian de o
reputaţie bună, ei se prefac că servesc interesele poporului” 57 . Prin arta sa
diplomatică, Filip a reuşit să-i convingă, momentan, pe atenieni de bunele sale
intenţii, fiind ales membru în amfictionia din Delphi şi Termopile şi arbitru în
conflictele dintre oraşele greceşti. În anul 338 î. Chr., Filip a învins liga greacă,
condusă de Demostene. După victoria de la Cheroneea, regele Macedoniei a
pornit o campanie împotriva oraşelor din sudul Greciei, care au recunoscut, pe
rând, dominaţia lui Filip. Toate oraşele greceşti au încheiat cu regele
macedonean câte un tratat separat „de agresiune şi de neagresiune”, prin care îşi
menţineau autonomia internă şi libertăţile. În acelaşi an, la iniţiativa lui Filip, a
avut loc o adunare generală a statelor greceşti, numită Liga din Corinth
(Synedrion). Prezidată de rege, această întrunire a consfinţit instalarea păcii şi
încheierea războiului cu grecii. Cea mai importantă prevedere consta în
unificarea Greciei prin crearea unei federaţii generale, care cuprindea statele
greceşti şi Macedonia, sub preşedinţia regelui macedonean. Filip a încheiat cu
statele unificate un „tratat de agresiune şi neagresiune pe vecie”, prin care
„niciun stat şi niciun grec nu trebuia să ridice armele împotriva regelui, sau să
ajute pe adversarii săi” 58 . Soluţionarea litigiilor dintre statele greceşti era de
competenţa colegiului amfictioniilor, care era condus de Filip. Tratatul incrimina
„orice fel de modificări în constituţiile oraşelor, confiscarea avuţiilor, anularea
datoriilor, instigarea sclavilor la răscoală etc” 59 . Conducerea armatelor aliate
greceşti îi revenea tot lui Filip, care a luat hotărârea, cu ocazia aceluiaşi congres,
să declanşeze războiul cu perşii. În urma uciderii lui Filip (anul 336 î. Chr.), fiul
său, Alexandru cel Mare (336-323 î. Chr.), a realizat visul său de cucerire a
întregii Persii.
Începuturile activităţii diplomatice în spaţiul carpato-danubiano-pontic
sunt date de conflictul lui Darius cu sciţii, care s-a desfăşurat la Dunărea de Jos.
Perşii au fost întâmpinaţi de o ambasadă scită, care i-a înmânat lui Darius o
broască, un şoarece şi cinci săgeţi. Laconicul limbaj era menit să-l avertizeze pe
Darius că, dacă nu va părăsi teritoriul scit, va fi omorât: „De nu te vei ascunde
sub pământ, ca şoarecele, sau în apă, ca broasca, nu vei scăpa de săgeţile
noastre” 60 .
Şcoala diplomatică grecească a cristalizat „conduita diplomatică a
geţilor”. Relaţiile cetăţilor greceşti „de la marea cea mare” cu geţii au fost
susţinute printr-o diplomaţie abilă şi nuanţată, permiţând convieţuirea relativ
paşnică între cele două populaţii. Frecvent, se desfăşurau tratative în scopul
susţinerii activităţii benefice de schimburi între materiile prime şi bunurile locale
57 Ibidem, p. 52.
58 Ibidem, p. 53.
59 Ibidem.
60 P. Alexandrescu, Izvoarele greceşti despre retragerea lui Darius din expediţia scitică,
în „Studii şi cercetări de istorie veche”, tom VII (1956), nr. 3-4, p. 319.