arhivele olteniei 24 - Institutul de Cercetari Socio-Umane "CS ...

44
Cezar Avram, Roxana Radu
_______________________________________________________________________________
onoarea, teama şi interesul. N-am fost noi primii care am dat acest exemplu, ci,
de când lumea, cel mai slab e stăpânit de cel mai tare. Noi socotim, totodată, că
suntem vrednici de hegemonie, şi voi aveţi această părere până la vremea când,
calculându-vă interesele, folosiţi acum principiul dreptăţii, pe care nimeni nu l-a
luat în seamă, ori de câte ori i s-a ivit prilejul să capete ceva cu forţa şi, astfel,
nimeni nu s-a abţinut să aibă mai mult. Sunt vrednici de laudă acei care, folosind
forţa de dezvoltare a omului, ajung să domine pe alţii, şi sunt mai drepţi decât le
îngăduie puterea pe care o au. Credem că, dacă alţii ne-ar lua hegemonia, ar
putea să arate foarte bine dacă suntem moderaţi. Noi, însă, din cauza modestiei
noastre am avut, pe nedrept, mai mult dispreţ decât laudă” 41 .
Începând din sec. al V-lea î. Chr., hegemonia Atenei a început să fie
contestată, mai întâi de peloponesieni (428 î. Chr.), apoi de populaţia din insula
Lesbos, cu excepţia celor din Methymne. Încercând să-şi justifice alianţa cu
atenienii, solii mytilenieni, trimişi în Lacedemonia, au declarat că, deşi nu mai
credeau în supremaţia atenienilor, alianţa cu aceştia a fost determinată de frică,
nu de prietenie, însă „apăsarea” Atenei i-a împins la răscoală. Obţinând ajutorul
Spartei, mytilenienii au pornit războiul împotriva atenienilor, însă au fost învinşi
de aceştia, iar prizonierii au fost trimişi la Atena. Cleon, conducătorul statului
atenian, a ordonat să fie omorâţi nu numai cei aduşi, ci întreaga populaţie
mytileniană, copiii şi femeile urmând să fie vânduţi ca sclavi. Solii
mytilenienilor au reuşit să-i convingă pe magistraţii atenieni să convoace o
adunare, în care urma să se discute problema celor învinşi. Luând cuvântul,
tiranul Cleon a definit hegemonia Atenei ca fiind „o tiranie asupra unor oameni
cu intenţii rele şi care se supun fără voia lor” şi care meritau să fie pedepsiţi cu
moartea, ca „răsplată” pentru răscoala lor 42 . Din discursul lui Cleon, reprodus de
Tucidide în Istoria sa, reiese spiritul său extremist:
„E mai puternic un stat care foloseşte legi mai rele, dar schimbătoare,
decât legi bune fără autoritate, că ignoranţa modestă este mai folositoare decât
dibăcia care depăşeşte măsura, şi că oamenii mediocri, în comparaţie cu cei mai
inteligenţi, guvernează mai bine statele” 43 .
Luând apărarea mytilenienilor, Diodotos arată că pedepsirea răsculaţilor
cu moartea nu serveşte interesele statului atenian şi că întreaga populaţie din
Mytilene nu este vinovată de răscoala oligarhilor. Pe de altă parte, el a mai arătat
că superioritatea Atenei nu stă în asprimea legilor şi pedepsirea fără milă a celor
vinovaţi, ci în cumpătarea şi înţelepciunea acţiunilor sale: „Oamenii liberi nu
trebuie pedepsiţi groaznic când se răscoală, ci înainte de a se răscula trebuie să
fie supravegheaţi şi preveniţi să nu ajungă la această idee, iar dacă i-am supus,
41
C. I. Balmuş, Tucidide. Concepţia şi metoda sa istorică, Bucureşti, Editura Academiei
Române, 1956, p. 82-83.
42
Ibidem, p. 100-101.
43
Apud Ibidem, p. 100.