arhivele olteniei 24 - Institutul de Cercetari Socio-Umane "CS ...

Practici funerare la sfârşitul epocii bronzului şi începutul epocii fierului
9
_______________________________________________________________________________
Tocmai această schimbare de statut ontologic pe care o presupune
moartea, prin asociere cu moartea şi reînvierea naturii, a făcut ca în anumite
rituri de trecere să fie folosit simbolismul morţii rituale 11 .
S-a considerat chiar de către unii socio-antropologi, cum ar fi H.
Spencer sau J. Frazer că teama de morţi ar fi stat la originea religiei primitive.
Chiar dacă astfel de idei nu se pot susţine în totalitate, cu siguranţă antropologul
francez C. Rivière avea dreptate în privinţa importanţei deţinute de cultul
strămoşilor. Aceştia, „fie divinizaţi, fie, mai adesea promovaţi la rangul de
intermediari privilegiaţi între om şi divinitate, apar, printre altele, în riturile
morţii şi în cele funerare şi se manifestă prin invocaţii… prin ofrande,
individuale sau familiale, prin libaţii şi sacrificii săvârşite în locuri determinate,
toate în scopul de a le câştiga bunăvoinţa de pe lumea cealaltă. Acest cult se
înscrie într-o concepţie care implică ideea unei continuităţi a trunchiului social şi
a unei reînnoiri ciclice a vieţii” 12 .
Cercetarea arheologică din ultimele decenii a arătat şi a teoretizat faptul
că depunerile funerare pot „codifica“ date legate atât de structura socială, cât şi
de ideologia, de mentalul colectiv al comunităţilor respective. În acest sens, în
analiza practicilor funerare se operează tot mai frecvent cu noţiuni 13 cum ar fi
aceea de persoană socială, înţeleasă ca o varietate de ipostaze (vârstă, rang
social, sex, etc.), ce definesc identificarea cu comunitatea căreia îi aparţine
individul, sau de energie socială consumată în derularea unor practici funerare.
Alexandru Vulpe, discutând problematica legată de reprezentarea statutului
social în epoca bronzului şi la începutul epocii fierului arată că principala sursă
de informaţie o constituie studiul necropolelor. „Prin prisma acestora suntem în
măsură să ne făurim o imagine asupra statutului social al indivizilor
înmormântaţi şi, implicit, să încercăm a reconstitui sistemul de organizare a
societăţii din care respectivii indivizi provin. La această categorie de informaţii
se adaugă şi date despre credinţele grupurilor sociale în cauză, reflectate în
obiceiurile funerare” 14 .
Studierea structurii spaţiului funerar deschide mai multe posibilităţi de
interpretare, cu condiţia cercetării necropolelor în integralitatea lor (obiectiv
rareori realizat). Doar astfel pot fi emise ipoteze cu privire la structura socială,
11 Din bogata literatură existentă le menţionăm pe cele mai cunoscute: A. van Gennep,
Riturile de trecere, Iaşi,Editura Polirom, 1996; A. R. Radcliffe Brown, op. cit.; M. Eliade, op. cit.,
p. 138-149.
12 C. Rivièr, Socio-antropologia religiilor, Iaşi, Editura Polirom, 2000, p. 32.
13 D. Bailey, The Archaeology of Burial Mounds. Theory and Interpretation, in
„Pratiques funeraires dans l`Europe des XIII – IV s. av. J.-C”, 2002, Tulcea, p. 23-27; L. R.
Binford, An Archaeological Perspective, New York- London, 1972; J. Tainter, Mortuary Practice
and the Study of Prehistoric Social System, în „Advances in Archaeological Method and Theory”,
I, 1978, p. 105-141.
14 A. Vulpe, Istoria Românilor, I, 2001, p. 353.