State, community, individual - Societal and Political Psychology ...

Andrei Stoicu
Politică de stat și deprinderi ale cotidianului
vechi şi benefi ce ale acesteia în istoria şi cultura
românească, în etapa derusifi cării (1957-
1964) şi mai ales în aceea a comunismului
naţional (1971-1989), s-au omis sau estompat
aspectele şi practicile transformatoare ale
societăţii româneşti după modelul celei sovietice
din anii 1948-1957 2 . Pentru a acredita teoriile
conform cărora partidul comunist a fost
o creaţie românească, (“chintesenţa luptei de
veacuri pentru libertate socială şi naţională”,
după unul dintre clişeele discursului public),
chiar şi colecţiile publicaţiilor româneşti din
anii 50 fuseseră trecute în “fondurile speciale”
ale bibliotecilor publice şi nu mai puteau fi
consultate decât cu aprobări speciale.
Evenimente, decizii şi politici fundamentale
ale schimbării
În deceniul cinci ai secolului precedent se
petrecuseră atâtea schimbări în România încât
era, parctic, imposibil pentru cetăţenii vremii,
chiar pentru intelectuali, să sesizeze că anul
1948 a fost începutul instaurării unei dictaturi
care avea să dureze mai bine de patru decenii.
Românii trăiseră, în decursul a mai puţin de
un deceniu, sub trei dictaturi: dictatura carlistă
(februarie 1938-septembrie 1940), dictatura
legionară (septembrie 1940 – ianuarie 1941) şi
dictatura antonesciană (ianuarie 1941-august
1944). Plus războiul, soldat cu intrarea armatelor
sovietice în ţară, eforturile de susţinere
a ofensivei Aliaţilor şi statutul de stat învins,
cu obligaţiile aferente, la Conferinţa de Pace
de la Paris (1946). Toate acestea au anesteziat
percepţia publică la pregătirile schimbării care
va cutremura societatea românească.
În 1944-1947, în cadrul procesului de precomunizare,
numit “regimul democraţiilor
populare” s-a săvârşit distrugerea societăţilor
tradiţionale din această parte a Europei în
ţările pentru care Aliaţii s-au înţeles să prevaleze
controlul Uniunii Sovietice. Prin ceea ce
istoricul J.P. Soulet (1999) numeşte “strategia
calului troian”, comuniştii au fost infi ltraţi
în toate structurile de conducere în scopul
realizării unor “societăţi imitative” ale Uniunii
Sovietice.
O cronologie a acestora în România, nu
poate omite următoarele momente de referinţă
pentru ceea ce a urmat:
- 23 august 1944 - s-a anunţat ieşirea
României din alianţa cu puterile Axei şi întoarcerea
armelor împotriva lor;
170
- 6 martie 1945 – instaurarea unui “guvern
de largă concentrare democratică”, în
frunte cu dr. Petru Groza care prin măsurile luate
va oferi posibilitatea eliminării opoziţiei,
manevrele acestor acţiuni fi ind coordonate şi
sprijinite de conducătorii Moscovei şi trupele
sovietice afl ate în ţară;
- alegerile din 1946 – câştigate prin falsuri
şi manipulări de către alianţa condusă de
comunişti (Frontul Naţional Democrat);
- 30 decembrie 1947 – abolirea monarhiei
şi instaurarea unei noi forme de stat “republica
populară”, ţara numindu-se Republica
Populară Română (RPR);
- februarie 1948 – prin unifi carea partidului
comunist şi a celui social-democrat – ultimele
partide rămase pe scena politică românească
–, cu rezultatul creării Partidului Muncitoresc
Român (PRM), s-a instaurat dictatura partidului
unic 3 ;
- aprilie 1948 – adoptarea Constituţiei RPR
după modelul constituţiei URSS (1936) care
marchează intrarea României în tranziţia de la
capitalism la “orânduirea socialistă” 4 ;
- iunie 1948 – naţionalizarea principalelor
mijloace de producţie şi a marilor proprietăţi,
decizie care a permis instaurarea unei economii
etatizate şi centralizate.
Schimbările acestea au fost insidios anunţate
şi pregătite prin programe complexe de
propagandă şi manipulare. La 1 martie
1945, în cadrul Ciclului de conferinţe pentru
cunoaşterea URSS, organizate la Sala Dalles,
scriitorul Mihail Sadoveanu a susţinut-o pe cea
cu titlul “Lumina vine de la Răsărit”, o formulare
care va fi în anii următori cea mai folosită
fi gură de stil din publicistica românească. O
expresie sintetică, extrem de sugestivă pentru
programul de copiere şi imitare a realităţilor şi
practicilor sovietice în transformarea societăţii
româneşti după modelul creat de Kremlin.
Ce înseamna această perioadă în relaţiile
dintre Moscova şi centrele de putere ale ţărilor
europene ce urmau a fi sovietizate, din punctul
de vedere al sovieticilor şi liderilor comunişti
instauraţi la cârma ţării, ne putem imagina şi cu
ajutorul acestui fragment dintr-un articol publicat
în revista Cominformului 5 :
“Democraţia populară şi statul democrat
popular ... au fost posibile... ca rezultat
al victoriei istorice a Uniunii Sovietice în al
2-lea Război Mondial şi al luptei maselor sub
conducerea clasei muncitoare pentru liber-