RECENZII - Revista Teologica

414
Recenzii
mâni în „DUH şi ADEVĂR” întru învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos,
care au ţinut mereu aprinsă flacăra credinţei ce a fost transmisă şi
preluată din generaţie în generaţie de către români în toate timpurile,
cu toate vicisitudinile vremurilor noastre istorice.
De altminteri, cartea se adresează unei palete largi de cititori fără
deosebire de instruirea fiecăruia, fiind, aşadar, uşor accesibilă tuturor
celor ce vor să descopere trăirea şi lucrarea sfinţilor români, învăţătura
acestora pe care ne-au lăsat-o de la „opincă până la vlădică” ca să parafrazez
pe cineva... De aceea, las cititorului să descopere bogăţia
informaţiilor pe care autorul le aşterne folosind un stil direct şi uneori
dinamic, metaforic chiar, încadrat în date istorice, scoţând în evidenţă
uşurinţa condeiului ce aşterne pe hârtie o exprimare rafinată care-l atrage
pe cititor în mod plăcut.
Cartea ar fi putut foarte bine să poarte titlul de Mic compendiu al
sfinţilor români pentru că într-adevăr seamănă a fi un compendiu, mai
ales că Preacucernicia Sa, Pr. Prof. Dr. Cezar Vasiliu, se dovedeşte a fi
un bun ecumenist din moment ce tratează personalităţi române din cadrul
Bisericii Romano-Catolice, Greco-Catolice şi acest lucru se
datorează, cu siguranţă, studiilor de doctorat pe care le-a urmat şi absolvit
la Institutul Pontifical Oriental din Roma (1968-1971), fiind coleg
şi prieten cu actualul Patriarh Ecumenic de la Constantinopol (Istanbul),
Bartolomeu I. Dar despre părintele profesor am scris în Figuri de
ierarhi şi preoţi cărturari, volumul I, Ed. ExPonto, Constanţa, 2006, p.
235-238.
Finalul cărţii scoate în evidenţă bogăţia sufletească şi dragostea
nemărginită a teologului de marcă Dr. Cezar Vasiliu, preot cu har după
„Rânduiala lui Melchisedec” şi un bun român care ţine flacăra aprinsă a
ortodoxiei româneşti pe continentul celor două Americi, care ne face
acest îndemn de suflet românesc:
„Prin voia Celui Atotputernic sfinţii neamului românesc şi-au înrădăcinat
sfintele moaşte în toate timpurile româneşti: bătrâna Dobroge,
întristatul Cadrilater, superba Muntenie, isteaţa Oltenie, blânda Moldovă,
înlăcrimata Basarabie, dulcea Bucovină, înţeleapta Transilvanie, voievodatul
Maramureş şi mândrul Banat. Să fim mândri că-i avem, să-i cinstim şi – până
vom reuşi din nou să aprindem lumânări de ceară curată la căpătâiul şi
să cădem în genunchi în faţa raclelor lor – să-i rugăm să mijlocească la Părin-